Iubire La Orizont:V.1- Moștenire cu Scântei- Partea1

Capitolul 7

Reya

Încerc să traversez strada, dar când aud zgomotul unui automobil, îngheț. Întorc capul spre zgomot și când văd fațada mașinii luxoase la câțiva milimetri de mine, țip îngrozită și îmi acopăr instinctiv ochii.

Din păcate, din cauza panicii și a prostiei mele, nu văd marginea trotuarului și piciorul meu se duce într-o parte, icnesc de durere și cad ca o balegă din picioare.

Îmi ridic repede privirea și înjur printre dinți când văd capota neagră a mașinii lângă mine, semn că șoferul a reușit să oprească la timp și am scăpat doar cu un picior scrântit.

Nu-mi vine să cred că eram pe punctul de a deveni un afiș lipit de asfalt, din cauza propriei mele neatenții. Îmi asum vina acestui mic accident, pentru că am uitat să mă asigur înainte de a trece strada.

Niciodată nu mi-am imaginat că obiceiul meu nătâng de a-mi imagina tot felul de scenarii când ceva nu merge bine, ar putea să-mi aducă sfârșitul.

Dar tot nu pot să nu mă întreb ce anume dorea acea persoană sămi transmită. Nu cred că vorbele sale erau pur și simplu o întâmplare, cu siguranță știa ceva despre mine.

Dar ce?

Încep să îi urmez pașii lui Ayra și această perspectivă mă sperie. Nu e normal să suspectez orice gest bine intenționat.

Încerc să mă ridic, sprijinindu-mă în palme, dar un țipăt de durere îmi scapă când glezna piciorului îmi zvâcnește brusc. Dacă nu s-a rupt atunci când am călcat strâmb, cu siguranță am vreo entorsă și voi fi nevoită să iau medicamente pentru durere câteva zile.

Doare teribil!

Mă așez pe bordură și îmi scot pantofii, dar când mă pregătesc să mă ridic, renunț la această idee atunci când aud deschiderea portierei mașinii și trântită la loc. Observ un bărbat elegant care se apropie îngrijorat de mine.

— Ești bine? Se blochează câteva secunde la contactul vizual, apoi își ajustează vocea ușor. Am încercat să te evit când te-ai aruncat în fața mașinii mele. Pufnesc nervoasă pe nas și îl privesc sfidător. Te-am rănit?, întreabă, încercând să se apropie de mine.

— Ce-ți pasă?, urlu iritată în timp ce mă ridic cu greu și gem de durere. Nu mă atinge!, mârâi printre dinți și îl împing cu putere când întinde mâna să mă ajute. Nu am nevoie de ajutorul tău.

— Tu ești vinovată, și tot tu, faci pe victima, spune nemulțumit, rămânând la distanță.

— Haha. Eu sunt vinovată că nu știi tu să conduci? Ascultă-mă bine, maimuțoi pe patru roți, îl avertizez cu nervii la maxim, recunosc că am greșit când am traversat neasigurându-mă, dar nici tu nu stai mai bine. Când ai luat permisul, nu ți s-a spus că trebuie să încetinești, sau chiar să oprești când se apropie un om de trecerea pentru pietoni? 

— Maimuțoi pe patru roți? Repetă uimit. 

— Da, pentru că mașina are patru roți..., explic, ridicând inocent din umeri. Dar acum nu e vorba despre asta, ci faptul că n-ai oprit, îi reproșez iritată. 

— De ce să opresc? Râde amuzat.

— Ești nebun? Strig. Când un pieton se apropie de trecere, șoferul este obligat să oprească, îi explic. 

— Când se apropie de trecere, punctează amuzat, nu când traversează prin locuri nepermise, adaugă chicotind. 

— Ce tot spui acolo? Pufnesc iritată. 

— Trecerea pentru pietoni este la douăzeci de metri distanță de noi, explică calm arătând spre zona semnalizată. 

Cât de proastă să fiu să nu mă asigur înainte de a trece strada și să mai fiu și tare-n gura pe deasupra? Cu siguranță, acest bărbat va crede că sunt nebună. 

—  Vai, îmi apuc capul în palme și mă plâng. Cred că m-am lovit atunci când am căzut și am început să delirez, îi joc o festă și-l văd cum brusc se albește la față și se apleacă îngrijorat lângă mine ca să fim la același nivel, apoi începe să-mi caute cu insistență o posibilă rană. 

Cred c-am exagerat puțin. 

— Te mai joci mult în capul meu? Mă plâng frustrată. Nu e nevoie să mă cauți atât, continui să comentez și-l văd cum se oprește brusc cu mâinile în aer și mă privește serios.