Iubire La Orizont:V.1- Moștenire cu Scântei- Partea1

Capitolul 6

Reya

Datorită emoțiilor intense, nu am reușit să dorm noaptea trecută. Mă foiesc în pat, încercând să-mi alung gândurile legate de interviul important care are loc azi, dar oricât de mult îmi doresc să-mi concentrez atenția asupra altor lucruri, mintea îmi fuge întotdeauna la importanța acestui interviu și sentimentul de panică persistă.

Nu vreau să le dezamăgesc pe fete și să pierd această oportunitate din cauza faptului că sunt prea emotivă. Trebuie să fiu calmă și să-mi controlez emoțiile pentru a-mi face o impresie bună angajatorului.

După ce prietenele mele m-au încurajat și au plecat la muncă, rămân singură acasă, încercând să-mi ascund cearcănele adânci de sub ochi și să-mi aranjez aspectul pentru interviu.

Emoțiile sunt foarte mari și inima îmi bate tare când ajung în fața clădirii mari a firmei pentru care aplic. Chiar dacă picioarele îmi tremură, mă străduiesc să-mi fac curaj și, după ce îi spun paznicului de la intrare motivul prezenței mele acolo, acesta mă invită să intru. Merg timid prin holurile pline de oameni ale firmei și anunț prezența mea când ajung la informații.

Domnișoara de acolo mă îndeamnă politicos să iau un loc până cineva vine să mă conducă în biroul angajatorului.

Sunt de aproape o oră aici și simt cum îmi cedează nervii cu fiecare minut care trece fără sens în jurul meu. Simt cum inima îmi bate din ce în ce mai tare atunci când persoana care mă supraveghează din când în când se asigură că mai sunt acolo și apoi anunță pe cineva că încă nu am renunțat.

Mâinile îmi transpiră abundent. Nu știu cum se va termina acest interviu, dar sunt sigură că dacă mai trebuie să aștept mult până persoana care mă va primi își va termina treburile, voi face infarct aici. Nu am răbdarea necesară să stau ca proasta pe holurile firmei până acel individ se decide să mă cheme.

A spus să vin la ora zece, iar acum e trecut deja de ora unsprezece. Dacă știa că e atât de ocupat, de ce naiba ma mai chemat atât de devreme?

Dacă nu mă strigă în următoarele cinci minute, cu riscul de a nu primi acel post, intru peste el și-l fac cu ou și cu oțet! Nu este corect să ai pretenția ca eu să fiu punctuală din moment ce tu nu știi ce înseamnă acest termen.

Indiferent de funcția pe care o deții, nu este normal să pui răbdarea cuiva la încercare, fiindcă este posibil ca la un moment dat să ți se întâmple același lucru și nu cred că-ți va pica prea bine situația.

-Doamna Davis, aud vocea plictisită a asistentei care răsună brusc pe coridor și mă ridic repede în picioare.

Puteți intra. Domnul Smith vă așteaptă!

- Mulțumesc, spun cu o voce încordată, în timp cemi frământ mâinile nervoasă. Unde trebuie să merg?

- Intrați pe acel hol, indică asistenta cu un deget, arătându-mi direcția, a doua ușă pe dreapta.

- Mulțumesc, răspund cu politețe, încercând să-mi stăpânesc emoțiile și mă îndrept grăbită spre zona indicată.

Ajung în fața ușii și bat de două ori, iar când aud glasul puternic al domnului de pe cealaltă parte, simt o ușoară teamă care încearcă să mă oprească. Dar cum nu sunt o persoană care se lasă intimidată ușor, îmi iau inima-n dinți și deschid ușa, dând ochii cu un bărbat tânăr, undeva la vreo douăzeci și ceva de ani.

E blond, cu ochii verzi mari care mă privesc cu o seriozitate care îmi face picioarele să tremure de emoție. Zâmbește ironic în colțul gurii, ceea ce mă face să-l privesc cu curiozitate și să-mi dreg glasul ca să pot vorbi fără să mă blochez din cauza emoțiilor.