Capitolul 17

151 21 0
                                    

Am fost azi toată ziua pe fugă,am foar  la companie și după la bibliotecă. Jungkook ma ignorat toată ziua. Doar la sfârșitul programului a venit la mine și mi-a zis că mă va aștepta la cafenea și să mă îmbrac în ceva elegant și frumos, mi-a venit în minte să fac opusul, să merg acolo îmbrăcată sport dar nu sunt un copil ca să fac așa ceva. Poate chiar vrea să facem ceva frumos.

Mă duc la dresing și mi-am ales ceva care să se potrivească cu ceea ce a cerut Jungkook

Mă duc la dresing și mi-am ales ceva care să se potrivească cu ceea ce a cerut Jungkook

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.


E elegant și frumos, îmi vine foarte bine. Mă dau cu parfum, mă încalț și merg spre cafenea. Încă e cam devreme dar totuși nu am ce face.

Jungkook e în fața cafenele, îmbrăcat într-un costum care îi bagă corpul bine făcut în evidență. Îi stă foarte bine, ce zic aici, el mereu a arătat perfect doar că comportamentul lui de idiot dă de dorit. Mă îndrept spre el. Vine spre mine și mă ia de mână și mă duce spre mașina lui. Mă uit la el confuză, nu trebuia să stăm la cafenea?

Jk:Intră!

Fac ce îmi zicie fără să zic nimic, intră și el în mașină.

Kara:Ammm.. Nu trebuia să fim în cafenea?

Jk:Nu!

Complicat de înțeles // Jeon JungkookUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum