Indragostita de o fantoma

Capitolul 13

Dimineata m-am trezit fara chef de viata. Dupa ce m-am imbracat si mi-am luat un rucsac cu cartile, am coborat tiptil jos.
Spre norocul meu mama era la serviciu.Am facut paine prajita si am baut un pahar de suc. Am iesit afara, mi-am pus castile in urechi si am pornit lent spre scoala. Nu m-am oprit acasa la Annie. Nu aveam chef de nimeni...
Cand am ajuns la scoala...nu am mai lenevit pe coridoare cum faceam de obicei, de data asta m-am dus direct in clasa.
Prima jumatate a zilei am fost complet dezorientata. N-am putut fi atenta la nimic, de abia daca am scris ceva. Ma tot gandeam la omul pe care teoretic l-am lovit cu masina dar practic nu l-am lovit....la mana mea care scria singura.
Stai....tocmai mi-a picat fisa. Mana mea m-a avertizat. Mi-a zis sa nu ma duc pe strada aia, iar eu m-am dus si am fost jefuita, mi-a spus sa nu ma duc imediat dupa scoala acasa iar eu m-am dus si am aflat ca sunt sora ....lui Elliot.
Doamnee...cum suna asta! Sunt total sarita de pe fix.....
In sfarsit a venit si pauza de pranz. M-am dus si m-am asezat la o masa, dar nu inainte sa imi iau o tava cu mancare.
Prin multime i-am zarit pe Amalia si Anne cu Will care veneau zambitori in sir indian spre mine. S-au asezat si dupa ce au luat toti o gura mare din suc....Amalia ma intreaba putin ingrijorata:
-Ce-ai patit?! Arati de parca te-a calcat un tractor!
Atunci aparu si Elliot. M-am ridicat si mi-am luat tava cu mancare ducandu-ma la o masa din coltul opus al cantinei.
Inainte sa plec am mai auzit-o pe Amalia intreband surprinsa:
-Am zis eu ceva gresit!?
Iar Elliot ii raspunse ceva incet dar eu nu am mai auzit.
Dupa ce m-am asezat am inceput sa ma holbez la mancare, gandul meu fiind total altundeva. Probabil aratam ca o tampita.
O voce ragusita prea bine cunoscuta mie ma intreba:
-Pot sa stau aici?
-Cum vrei.....i-am raspuns invartindu-mi fara chef furculita prin manacare.
Ethan s-a aszat in fata mea si isi trecu o data mana prin par ca sa-mi atraga atentia.Atentia mea, azi, este egala cu zero virgula unu, iar el a reusit sa imi atraga minimul de atentie.
-Esti bine?Pari....incepu el dar, desigur, l-am intrerupt:
-Stiu, stiu ....arat de parca as fi murit ieri ! am exclamat putin nervoasa.
-De fapt vroiam sa zic ca pari putin trista.
-Ohh...Pai atunci...sunt bine! am mormait plasandu-mi un imens zambet FALS pe fata.
-Sigur? Sopti ragusit.
Nu stiam ce sa raspund. Sa ma deschid in fata lui...dar.....abia il cunosc. Nu trebuie sa afle nimeni ce s-a intamplat. Dar totusi trebuie sa vorbesc cu cineva. Dupa o lunga discutie in contradictoriu cu mine insami .....am hotarat sa spun "da" razgandindu-ma in ultima secunda:
-Nu......Am zis intr-un sfarsit.
-Ce-ai patit? Daca nu vrei sa vorbim putem sa tacem ....sa stii.
Era asa dragut. Chiar ii pasa. M-am hotarat sa ma descarc...dar doar putin.
-Probleme de familie....
-Te-au mintit parintii in vreun fel? Intreba fara ezitare.
-Tu de unde stii? Am soptit-tipat luata prin surprindere.
-Nu stiu! Intrebam..... Se panica el putin trecandu-si iar mana prin par ciufulindu-l si mai rau.
-Mdea...mama....
-Si de ce nu vorbesti cu prietenii tai?
-Pai are legatura cu unul dintre ei....iar ceilalti...ei bine....nu vreau sa afle.
-Si atunci de ce vorbesti cu mine?
Asta m-a luat total pe nepregatite.
-Habar nu am! i-am trantit-o eu nervoasa, m-am ridicat si am pecat spre clasa.
Eram foarte nelinistita. Ma tot sicana un gand. Daca le-a spus Elliot toata povestea celorlalti. Nu trebuiau sa afle. Nu am mai rezistat. Mi-am scos telefonul si-am tastat lui Elliot un mesaj pe sub banca:
" Le-ai spus?"
Raspunsul veni imediat.
"Nu iti face griji...ei nu stiu nimic. Le-am spus ca nu te simti bine."
"Mersi" am tastat sec.
" Pentru nimic."
Dupa ore m-am ascuns in baie. Nu vroiam sa dau nas in nas cu gasca mea. Probabil ma urau. Am stat in baie o jumatate de ora pana cand aproape toata scoala s-a golit si mi-am ordonat gandurile. Am iesit luandu-mi catrafusele din clasa.
Cand am ajuns la usa principala am inceput sa cobor grabita scarile liceului. M-am impiedicat de o treapta, de pe la mijlocul scarilor, cu piciorul stang in piciorul drept ......cadeam in cap..pe asfalt totul se derula cu incetinitorul. Tot ce faceam era sa ma rog sa vina cat mai repede momentul in care or sa mi se scurga emisferele cerebrale pe asfalt si eu o sa ma trezesc intr-un spital........sau cine stie poate am noroc si nu ma mai trezesc deloc.....Asteptam impactul cu pamantul. Dar acesta......n-a mai venit. Cand in sfarsit informatia ca, cica cineva m-ar fi prins a ajuns la creier, am deschis ochii. Stateam in bratele unicului si inegalabilului......Ethan.....