Nu era nimeni am intrat până la mijlocul mansardei și ușa sa închis în spatele meu, singură, fără nici un motiv. Am tresarit speriată. Fug rapid spre ușa și încerc să o deschid cu speranța că ușa să se fi închis datorită curentului. Dar nu a fost așa, era încuiat. Nu îmi era foarte frică dar claustrofobia mea începea să iasă la suprafață prin manifestări slabe.
-Te-am așteptat!!! Se aude o voce groasă pe fundal.
-Cine ești? Glasul îmi tremura într-un mod ciudat.
-Fugi? Mă întreabă surprins.
-Nu, ca să ști eu nu fug niciodată de temerile mele. Și mai ales acum ca nici nu ma tem de tine.
Acestea fiind spuse ușa se deschide.
-Fugi? Repetă el intrebarea.
-Nu, nu am de gând să fug, merg spre sursa voci și încerc să o găsesc.
-Mă cauți cumva? Se aude vocea dintr-o altă parte a cameri.
-Cum faci asta? Nici măcar nu se aud pași?
Fug spre sursa actuală a voci și se aude dintr-o altă parte. Am ținut-o tot așa câteva minute după care am realizat ca acolo nu era nimeni. Ce greu m-am prins am mers spre toate sursele și erau niște boxe minuscule care aveau incorporate mici microfoane. Privesc în sus si erau și mici camere web. Serios? S-a jucat cu mine ca (,) cu un șoarece de laborator. Deștept foarte deștept. Acum mai mult ca oricând vreau să stiu cine e.
Deschid ușa și ies cu pași ușori și grăbiți, caut prin toată casa dar nu era nimeni. Merg spre camera mea scot din șifonier un tricou turcoaz, blugi albi rupți și converși turcoaz și mă duc la baie. Deschid apa fără să imi pot lua gândul de la cel care ma luase drept cobai de experimente. Mă dezbrac și intru în cadă. Închid ochi câteva secunde și ușa se deschide. Intră un baiat înalt complet îmbrăcat in negru cu glugă, ochelati de soare, și un guler ridicat până peste cură. Era imposibil să îi văd fața.
-Eu în locul tău nu aș face asta! Spune văzând că vreau să ies din cadă, Sau dacă insiști poți face și asta.
-Vocea asta....Jason?
-În persoană, își dă gluga, ochelari și gulerul jos.
-Ești incredibil!!! Țip la el supărată.
Dau să mă ridic și să plec, chiar nu imi mai pasa dacă mă vedea goala sau nu oricum eram plină de spumă și nu vedea mare lucru. Când m-am ridicat mă prinde de încheieturi, îmi ridică mâinile în sus imobilizându-mă, și apoi mă sărută. Mă simțeam atât de vulnerabilă. Nu știam ce să fac. Să continui, să îl opresc? Pff imposibil de decis...