Levanter

Capitolul 3

Minho a rămas cu ochii deschiși la maxim în timp ce Jisung încerca să scape din strânsoarea care începea să devină din ce în ce mai dureroasă.
"Minho te rog dă-mi drumul, mă doare!" Strigă Jisung în timp ce lacrimile se formau în colțul ochiilor lui.
Însă Minho se gândea la un singur lucru. Cine la rănit pe Jisung?
Cel tânăr avea buza de jos ruptă, probabil era apropae vindecată deoarece era greu de observat, și unul dintre obrajii aveau o pată de culoarea violet spre albastru.
"Minho, te rog" se plânse el încă odată.
Când îl auzi pe Jisung rugându-se din nou, Minho i-a dat drumul doar pentru a-l trage mai aproape, luându-l în brațe.
"Jisung, nu vreau să mă minți din nou! Așa că te rog spune-mi ce se întâmplă!"
Neavând încotro, tânărul a acceptat cererea lui Minho și i-a promis că îi va explica.
Auzind că Jisung îi va spune ce s-a întâmplat, Minho a întors semnul lipit pe ușă, cuvântul "închis" fiind arătat celor care treceau pe stradă. Oricum urma să închidă. Îl trase pe cel tânăr în spatele florărie, într-una dintre camerele mai mici.
"Te ascult." Îi spune Minho tânărului în timp ce îl așeză pe un scaun și trase altul mai aproape pentru a sta lângă Jisung.
"Mai știi când ne-am întâlnit prima dată și ți-am cerut un buchet de flori pentru părinții mei?"
"Mhm" îi răspunde Minho în semn că îl ascultă și că este de acord cu spusele lui.
"Defapt acele buchete erau pentru mormintele lor. Părinții mei eu murit acum 11 ani. Nici în momentul actual nu știu cauza decesului lor, dar de atunci eu am fost lăsat în grija unchiului meu."
Minho nu îi răspunde dar se uită atent la el.
"După ce i-am înmormântat pe ai mei, eu și cu unchiul meu ne-am mutat în alt oraș. Nu era ca și cum aveam de ales, eram doar un copil." Continuă Jisung. "Astfel eu am început să locuiesc cu el. La început, totul a fost în regulă, avea grijă de mine, însă anii au trecut și el a început să își arate adevărata față. Cu timpul a început să devină din ce în ce mai agresiv și să își verse furia pe mine."
Minho îl apucă pe Jisung de mână, arătându-i că totul e în regulă.
"Așa că am decis că e timpul să plec, și asta am făcut acum o lună, până când m-a găsit. Nu pot scăpa de el Minho. Casa în care locuiesc a fost ceea a părinților mei, care în prezent îi aparține lui." Continuă Jisung in timp ce începu să plângă. "Nu știu cum am făcut-o, dar după ce m-a găsit, l-am convins cumva să rămânem aici, însă tot a continuat să mă lovească. Nu pot face nimic în privința asta, nu am unde să plec și nu am nici un loc de muncă." Termină Jisung nemaiputând să continue din cauza lacrimilor.
Minho nu știa ce să spună, așadar nu a spus nimic, dar în schimb la tras pe Jisung mai aproape pentru o altă îmbrățișare.
Cel tânăr a continuat să plângă până la epuizare, iar Minho nu s-a despărțit de el până când cel tânăr s-a simțit mai bine.
"Deci nu poți pleca de acolo, nu?"Întreabă Minho
Jisung scoase un mic zgomot cu înțelesul cuvântului "nu"
Minho a tăcut o vreme, când deodată sări de pe scaun punându-și mâinile pe umerii celui tânăr.
"Han Jisung!" Strigă el deodată "Am o idee! Ce-ar fi dacă te-ai muta la mine până când îți găsești un loc de muncă?"
Jisung nu scoase nici măcar un zgomot, în schimb obrajii lui au început să se înroșească.
"Nu vreau să te deranjez Minho, va trebui să am răbdare până voi găsi un loc de muncă."
"Hanji, te rog, nu este niciun deranj, din potrivă, prezența ta în casa mea posomorâtă m-ar face să mă simt mai bine. Deci, fără "dar" sau "poate", te vei muta la mine."
Auzindu-l pe Minho spunându-i așa, urechile lui Jisung au devenit imediat roși.
"Bine, dar dacă te deranjez cu ceva te rog să-mi spui. Nu vreau să fiu un ghimpe în coastă."
"Nu vei fi niciodată un ghimpe în coastă." Îl contrazice Minho "Va trebui să mergi să îți faci bagajele. Vrei să vin cu tine?"
"Nu, este în regulă, voi merge singur. Ai făcut destule pentru mine. Așteaptă aici mă voi întoarce cât de repede pot." Și chiar așa a și fost, în 10 minute Jisung s-a întors cu lucrurile lui.
Nu erau multe chestii, decât o cutie din carton, probabil plină cu cărți, și o geantă în care avea hainele.
Minho a închis florăria și împreună cu Jisung, el s-a întors acasă. Era destul de târziu când au ajuns.
"Wow, n-am știut că locuiești lângă pădure." Exclamă Jisung cu gura deschisă la maxim în timp ce se uita în jurul casei "Bănuiesc că trebuie să fie foarte plăcut să locuiești aici."
"Da, chiar este" răspunde Minho în timp ce îl admira pe cel tânăr. "Este mult mai ușor să cresc florile aici." Continuă el. "Haide să îți ducem lucrurile înăuntru."
Minho îl apucă pe Jisung de mână și îl trase înăuntru. Când a deschis ușa aceștia au fost întâmpinați de cele trei pisici. Imediat cum Jisung le-a văzut s-a aplecat petru a le mângâia.
"N-am știut că ai pisici. Sunt foarte drăguțe. Cum se se numesc?"
"Aceasta este Dori, iar cele de acolo sunt Soonie și Doongie." Îi răspunde Minho în timp ce o mângâia pe Dori. "Mai bine am merge în sufragerie. Cred că ești obosit așa că hai să îți pregătesc un loc unde să dormi."
Minho îl apucă pe Jisung de mână și îl așeză pe canapea, pe urmă a plecat pentru ai pregăti patul. A decis că îl va lăsa pe Jisung să doarmă în camera lui în timp ce el va dormi pe canapea.
"Minho nu pot face asta, te-am deranjat destul așa că te rog lasă-mă pe mine să dorm pe canapea." Îl imploră Jisung.
"Nu, ești obosit și ai nevoie de un somn bun."
"Minho dacă nu mă vei lăsa să dorm pe canapea voi pleca." Insistă Jisung în timp ce se uita atent la Minho.
"În regulă atunci. Dacă ai nevoie de ceva nu ezita să-mi spui." Acceptă el într-un final. "Te voi lăsa să te odihnești atunci. Ne vedem mâine dimineață." Și așa, Minho se ridică de pe canapea plecând în camera lui. Se aruncă în pat cu fața îndreptă spre tavan.
"La naiba Lee Minho! Nu poți face nimic, ești inutil." Își spuse el în gând. "Trebuie să îl conving cumva să doarmă în pat. Ce fel de gazdă sunt eu dacă nici măcar nu îi pot oferi un loc unde să doarmă..."
Nu e ca și cum nu mai avea altă cameră disponibilă, dar singura încăpere rămasă era dormitorul tutorelui lui... Nu se simțea în stare să deschidă ușa de când acesta a murit, și nu a făcut-o.
În timp ce Minho se gândea la o cale de-ai oferi lui Jisung un loc mai confortabil pentru a dormi, acestuia i-a venit o idee. Obraji au început să i se înroșească încet, în timp ce mâinile îi acopereau fața.
"Nu am de ales..." gândi el și se ridică, mergând încet înspre ușă. Ajuns pe hol acesta îl văzu pe Jisung stând pe canapea în timp ce citea ceva.
"S-a întâmplat ceva Minho?" Întrebă el când îl văzu apropiindu-se de el. "Te simți bine?"
"Ummmm, Jisung am o idee, dar dacă nu ești de acord e în regulă, trebuie doar să îmi spui" Auzindu-l, Jisung a închis cartea și își înclină capul într-o parte. "Știu că nu mă vei lăsa să dorm pe canapea așa că ce-ar fi dacă...ummm... ai dormi în pat cu mine?...
Jisung deschise ochii la maxim în timp ce obrajii i se înroșiră imediat.
"E în regulă dacă nu ești de acord, am vrut doar să întreb, daca-"
"Minho" îl întrerupse Jisung "știu că vrei să mă simt mai bine, dar ai făcut destule și nu vreau să dormi inconfortabil din cauza mea."
"Jisung, patul meu este destul de mare pentru două persoane." Încearcă Minho să îl convingă încă odată.
"Dar totuși-"
"Bine atunci." Îl întrerupe Minho supărat și se întoarce mergând înspre camera lui.
"Minho..." spuse Jisung pe un glas scăzut.
După câteva secunde Minho se întoarce, ținând în brațe o pernă și o pătură. Jisung se uită la el curios încercând să își de-a seama ce avea de gând să facă.
Minho se apropie de el, aruncând lucrurile din mâinile lui pe canapea. Se așeză pe spate lângă Jisung, trăgându-l pe acesta pe spate pentru a sta întins lângă el.
"Minho, ce faci?" Îl întrebă Jisung în timp ce urechile lui începeau să se înroșească.
"Dacă nu vrei să dormi în pat cu mine, voi dormi eu pe canapea cu tine." Îi răspunde în timp ce un zâmbet i se așează pe față.
"Minhoooo... așa vei dormi înghesuit."
"Nu mă interesează. Noapte bună Hanji!"
"Câteodată mă gândesc dacă tu ai chiar ai un creier sau nu. Ai putea dormi în patul tău acum dacă nu ai fi așa încăpățânat. " îl certă Jisung, renunțând atunci când a observat că Minho nu-i răspunde.
"Noapte bună..."