Negru.

Pana la sfarsit

In mintea mea se amesteca o variatie de sentimente de ura si suicid cu ametitorul efect al alcoolului si fumul inabusitor de tigara. Totul mi se pare din ce in ce mai care, de parca totul creste atat in volum cat si in existenta incat eu raman ultimul de fiecare data, eu nu reprezint nimic, lipsa mea nu va aduce intristare nimanui. E greu sa traiesti de pe o zi pe alta cand singurul lucru la care te poti concentra este acela de a-ti masura grosimea milimetrica a lamei cu care iti conturezi un nou desen pe bratele-ti deja insangerate. E greu, de asemenea, sa faci tuturor pe plac. De accea am plecat din aceasta lume, m-am izolat de orice forma al organismelor vii ce au capacitate a ratiunii; cred cu tarie ca singurele fiinte ce pot gandi cu adevarat sunt plantele si animalele. Noi oamenii nu reprezentam altceva decat un pachet de tigari care asteapta de zori a fi fumat pana la ultima tigareta. Tigara dupa tigara tumoare iti paleste organismul. Dar crede-ma ca nu asta este important, pentru ca traim intr-o lume in care echilibrul trebuie mentinut constant altfel riscam anumite principii si calitati, fumul ce iti inunda plamanii precum inunda bucuria sufletului unui copil de 3-4 ani la surpinderea unui sunet din intro-ul din desenul sau preferat, sentimentul acesta inunda in creierul individului in timp ce isi dezvolta fizic nocivitatea. Chiar de stiu ca nu intereseaza pe nimeni, voi spune de ce m-am izolat de tot acest borcan de oameni.
Christa imi este prietena devotata inca din varsta copilariei. Jur ca astfel de prietenie dainuie doar in filme, dar dupa cum se spune viata bate filmul. E interesant de aflat conjunctura in care ne-am intalnit, cand prima oara subconstientul imi sopteste prin vocea mintii Vorbeste cu ea. Este curioa acest reportofon ce te insoteste oriunde te-ai afla. Desi are calitatile lui profunde pe care cu totii bine le cunoastem, stim de asemenea noptile tarzii cufundate in negura purgatoriului precum este o maceta infipta adanc in maduva oaselor unui sclav ce nu si-a ascultat intru totul stapanul, atunci cand vocile demonilor nu ne parasesc nicidecum, nici atunci cand apelam la darul divin; si insista si insista, si din soapte se preschimba intr-o melodie, la inceput placuta iar pe parcurs violenta. Si din cantec plasmuit de fericire si bunavointa, vocea isi da masca jos, descoperind urletele sufletelor cuprinse de spaima, femeile ce striga dupa ajutor, copii care plang de foamete si cancerul care scartaie printre fiecare firicel de nerv din corp. Si aceste urlete nu inceteaza niciodata. Si va intrebati de ce lumea bea.
Alcoolul imi curge prin vene si simt ca fac asta doar pentru a-mi face rau cu binele raului. O sa ploua peste ingerii decazuti, va ploua in vreme, in negura, in iad. Fumul ce vine din Purgatoriu imi iese pe narile-mi sangerii, cufundandu-se in adancul inimii, asezandu-se in incaparea sufletului mancandu-i viermii tristetii. Sterge cu maiestria lui urmele de creta ce ploaia nu reuseste in veci sa faca lucruri asta. Duhoarea cadavrului umblator este amplificat de sarutul mirosului fumdgator al tutunului. Rolul purificator al acestuia va sfarsi prin reducerea la absurd. Durerea infipta in cavitatea toracica nu poate fi atinsa nici de catre mana divina a Domanului meu, nimic nu o poate indeparta, nu o poate alunga de la mine. In ceas tarziu ma trezesc cu urletele demonilor in urechi, indreptandu-ma spre neant; caderea in vid este adanca in rana vietii. Dar viata se scurge precum scrumul tigarii.Si va intrebati de ce lumea fumeaza.
Nu am destule cuvinte pentru a-mi exprima ura ce o port in suflet. Desi sunt un personaj de hartie sunt un purtator de sentimente. Sunt mult mai incarcat de viata pe cat ati crede voi. Sunt construit dupa un anumit tipic, pentru a te face pe tine, sa intelegi ceva. Cu cat intelegi mai greu ceea ce este scris despre mine, prin mine, inseamna ca munca mea va da roade in final. Revenind la sentimentele mele ce sunt batute in cuie sub forma de blestem, sunt eliberate prin cuvinte, reactii si ganduri. Eu as putea face ceea ce tu, cel ce citeste asta, nu ar putea gandi vreodata. E greu sa iti vezi nisipul din clepsidra cum picura cu viteza luminii. E ca si cum ai calca pe un covor de sticla sparta. Fiecare firicel de nisip iti patrunde in substratul pielii devenind o parte din tine. Vazand cu ochii nisipul din zare iti dai seama ca nimeni nu eate facut sa iubeasca, sa creada, sa izbaveasca. Si va intrebati de ce mor oamenii.
Pana la sfarsit voi face ce am facut pana acum. Imi voi injecta acid in vene, voi inghiti linguri de pucioasa, voi inhala duhoarea iadului si imi voi desfasura viata in negura lumii, ce sta la granita dintre lumea posibilitatilor si lumea de care cu totii ne temem. Sam este si el un exemplu. Este un exemplar pierdut. Un alt Adam. Un alt Abel. Un alt Cain. Un alt demon. Un alt inger. Totul se intampla in jurul lui de parca el ar atrage pamantul si nu pamantul pe el. Distrugerea sa interioara produce distrugerea Universului real. De aici incepe adevarata apocalipsa: lipsa de comunicare si exteriorizarea sentimentelor nefaste. Cu toate ca viata i-a oferit pe tava tot ce a avut mai bun, Sam se multumeste prin a-si vinde sufletul urmand sa traiasca intr-o tortura perpetua a sufletului. Desi aici, in zilele noastre fizic, spiritul lui rataceste, cine stie pe unde, pana la sfarsit.