Fire in my life

7. Salvati... sau nu

Am stat nemiscata cu ochii inchisi. Dupa ce m-am convins ca nu este nimeni in apropiere, am deschis ochii si m-am ridicat precauta. Mana ma durea putin in locul in care ma intepase baiatul necunoscut dar am observat ca rana era acoperita cu un plasture alb. Desi ma simteam inca putin ametita, era important sa aflu unde eram.

Fusesem intinsa pe un pat mare, intr-o camera alba, destul de simpla: cateva etajere albe pe un perete care incadrau un dreptunghi alb proeminent, cate o noptiera alba de o parte si de alta a patului cu asternuturi albe si un dulap alb langa o usa alba. Am presupus ca celalalt perete era facut integral din sticla datorita faptului ca toata lumina parea sa vina de acolo. Era insa acoperit cu un material alb cu un imprimeu abstract. Am decis sa verific dar nu am apucat sa ajung langa el. Un clinchet m-a surprins si am intrat in stare de alerta.

Nimic. Totul era identic. Pulsul mi s-a accelerat. Inca un clinchet. De data asta, dreptunghiul proeminent a prins culoare. Am fact doi pasi in spate si am cazut pe pat.

- Buna!

In locul spatiului alb vedeam acum un barbat- destul de atragator, ce-i drept- imbracat in negru. Parea ca se afla intr-o camera similara celei in care ma aflam eu, dar ceva mai primitoare. Peretele din spatele patului era visiniu si era acoperit cu o pictura a unui cuplu inconjurat de flacari. Patul si noptierele erau din lemn negru, iar asternuturile aveau imprimeuri gri si negre. Pe una dintre noptiere erau asezate trei carti, iar pe cealalta statea un aparat pe care nu l-am putut identifica.

Si-a eliberat gatul si mi-am intors privirea din nou spre el. Avea un aspect ingrijit si masculin accentuat de trasaturile bine definite ale fetei si de muschii de sub tricou. Ceva din atitudinea lui ma facea sa ma simt dominata, de parca as fi stat in fata unui comandant de pluton.

- Eu sunt Theo. A continuat, intrerupandu-mi analiza. Imi pare rau pentru modul in care ai fost intampinata. Sper ca esti ok.

M-am incruntat, amintindu-mi cum am fost primita: am fost anesteziata si adusa aici impotriva vointei mele. Halal primire.

- Procedura presupune ca noii veniti sa fie intr-o stare latenta. S-a folosit un anestezic slab initial, dar se pare ca ai o imunitate crescuta datorita genomului tau. De aceea s-a recurs la utilizarea unei doze mai concentrate. Banuiesc ca esti o purtatoare a focului... a spus, lasandu-si capul intr-o parte si privindu-ma fix in ochi.

"Comandant de pluton, cu siguranta. Ce-i cu limbajul asta asa formal?"

- Ce s-a intmplat cu ceilalti? I-ati tarat ca si pe mine in camere sterile dupa ce i-ati lasat fara cunostinta?

S-a incruntat la auzul tonului vocii mele, dar a raspuns cu aceeasi calmitate ca inainte.

- Starea prietenilor tai este stabila. Ei si-au recapatat cunostinta cu doua ore in urma, datorita dozei mai mici de anestezic primite. Dupa informatiile mele, sunt la fel de confuzi ca tine, dar mult mai calmi. A spus el, afisand un zambet ironic. Iti sugerez sa faci un dus si sa te schimbi. In dulapul din dreapta ta vei gasi mai multe articole de imbracaminte. In cincisprezece minute va avea loc o intrunire generala cu prietenii tai si alti locuitori ai acestui oras in cadrul careia vi se vor da informatiile necesare. Va veni cineva sa te escorteze. Acum, daca nu mai ai alte intrebari, imi voi lua la revedere.

I-am intors zambetul ironic si m-am ridicat in picioare, salutandu-l cu mana dreapta la tampla. Fratele meu ma invatase salutul inainte sa plece in armata.

- O zi buna! Am spus cu o voce fara inflexiuni.

Zambetul i-a disparut de pe fata si ochii i s-au marit putin.

- Asemenea. A raspuns incruntat, apoi dreptunghiul proeminent a redevenit alb.

M-am indreptat fara tragere de inima spre dulapul alb, asteptandu-ma ca hainele sa fie la fel de colorate ca restul camerei. Nu am avut dreptate. Cineva impachetase tricouri, maieuri si pantaloni si le asezase dupa culori, iar fustele si rochiile erau puse pe umerase. Aveam de asemenea o gama variata de papuci, sandale, adidasi si chiar pantofi cu toc din care sa aleg.