„Cazul 2105" este un horror fantasy ce are loc pe teritoriul României, într-un timp în care creaturile mitologice există. Totuși, nimic nu este lapte și miere, deoarece între unii vampiri și oameni treburile nu sunt așa de frumoase, vampirii renegaț...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Păsările triste tot cântă. Corpul tău se scufundă în apă, creierul tău îți spune să mori, dar chiar și cu gândurile acestea te găsești luptându-te pentru a trăi, zbătându-te - vrând aer și viață.
M-am întrebat de multe ori de ce păsările triste tot cântă. Răspunsul este că, chiar dacă tristețea le îmbibă creierul, ele tot au aripi și libertate. O pasăre fără aripi este doar un om fără inimă, fără libertatea de a trăi.
Timp de câțiva ani, am fost o pasăre fără aripi.
—2105! Am auzit vocea directorului în timp ce pășeam cu pași mărunți în cabinetul său, de parcă era gata să îmi înghită corpul din două sau trei înghițituri, lăsându-mi coastele la final pentru a-și curăța dinții cu ele.
Pe biroul său din lemn masiv se afla singura speranță de a vedea lumea, de a-mi vedea mâinile pline de sângele adversarului.
—Arăți obosit dragule. Vocea lui încerca să pară caldă, însă tonul său răgușit îi dădeau de gol intențiile.
—Pot spune că am așteptat toată viața acest moment solemn. Eram sarcastic. El știa că sunt sarcastic.
—Mi te pot imagina la trei ani vrând să tai corzile vocale-
—Știi prea bine că nu sunt așa. În plus, sunt un simplu medik, o să fiu acoperit de atacatori, deci nu o să fie prea multă bătaie de cap ruptul corzilor vocale. Iubeam să-l întrerup, să îi văd chipul mânios.
—M-am chinuit să-ți fac rost de postul ăsta. Era încruntat, planul meu funcționa. Părul său cărunt își făcea apariția pe rămășițele de păr castaniu, încerca atât de mult să pară uman, totuși când mă uitam la el nu puteam vedea nimic decât o creatură închisă într-un corp de om. Ochii săi căprui păreau inumani, totuși încerca să clipească mai des, ca să nu devină suspicios că ochii săi erau defapt morți - nu știa că și eu fac asta de ceva timp. Ne-am adaptat amândoi într-o lume crudă ce ne vor înlăturați, pentru că ei cred că suntem la fel. Guvernul spune că suntem în siguranță, dar mă simt din ce în ce mai îngrijorat să știu că defapt nu e așa.
—Iar eu mi-am rupt coatele pe băncile facultății și la practică. Privirile noastre jucau un joc de intimidare, era egalitate și pot spune că aș vrea mai bine să mor decât să am un joc de priviri intimidante cu o rudă ce seamănă foarte mult cu mine. Acum era așezat pe marele scaun al său, mi-a împins plicul ce conținea diploma de absolvire a Universității de medicină și apărare IIona Szilagyi din Sighișoara.
O luare de mână și o privire mai rece decât mâinile noastre moarte.
—Poate o să ne revedem, drag amic. Poate că cenușa nu o să ajungă la tine și inima o să-ți fie intactă. Am făcut o pauză. Vorbesc ca în 1900, să-ți aduc aminte de vremea când tata te bătea la orice.
