Un nou început

⭐⭐⭐⭐⭐⭐⭐⭐

Ajungem in fața unei case de lemn înconjurată de foarte mulți copaci.
Intrăm pe o alee ce avea de o parte și de alta trandafiri albi, roșii, roz și galbeni ce urcau frumos pe niște scărițe din lemn. Uau, superb. Mă uitam minunată și mă gândesc că asta cu siguranță nu este proprietatea unui bărbat.
Ajungem în fața casei, Antonio parchează mașina după care îmi deschide portiera și mă ajută să cobor.
Mă prinde de mână și mergem spre intrare.
Nu apucă să apese pe clanța ușii că cineva o face înaintea lui.
- Antonio, de când nu te-am mai văzut pe la petreceri. spune o tipa brunetă și îmbrăcată destul de vulgar. Îl prinde de mână și vrea să îl tragă înăuntru dar acesta își retrage mâna și se da la o parte arătând cu mâna spre mine.
- Ea este Evelina, iubita mea, te rog să îți abții gesturile tale necontrolate.
Aceasta se îngălbenește la față și parcă văd în ochii ei cum vrea să mă mănânce acum pe loc. Deja regret că am acceptat sa vin aici.
Antonio  își întoarce privirea spre mine și îmi spune să îl urmez.

Intrăm în casă și parcurgem un hol destul de lung trecând pe lângă o cameră ce pare a fi camera de zi, dar se pare că nu era nimeni aici. La capătul holului văd o ușa destul de mare, toată din sticla și pot zări prin ea mai multe siluete. Se pare că petrecerea se ține afară și am ales perfect încălțămintea, asta e singurul lucru care mă bucură până in prezent.
Ieșim afară și văd că vine spre noi o tipa care îmi pare destul de cunoscută.
- Evelina, ce mă bucur că în sfârșit ne vedem față în față. spune Carla, în timp ce îmi oferă o îmbrățișare.
- Bună Carla, și eu mă bucur să te văd. îi spun puțin timidă și regret din ce în ce mai mult că mă aflu aici.
Observă o ușoară reținere din partea mea și mă întreabă dacă vreau sa ne retragem puțin pentru a discuta. Aprob dând din cap afirmativ și mă prinde de braț timp în care îl anunță pe Antonio ca ma răpește câteva minute.
Merg în tandem cu ea spre un loc unde pare să fie o piscina destul de mare înconjurată de multe șezlonguri și undeva într-un colt zăresc o masă mare cu câteva scaune.
Ajungem în dreptul mesei și ne așezăm pe câte un scaun în timp ce ea face semn cu mâna unei femei și îi spune să ne aducă ceva de băut.
După ce termina de vorbit cu acea femeie își îndreaptă privirea către mine, spunând:
- Te văd puțin agitată, este ceva în neregula?
- Ăăm, nu, totul este ok.
- Evelina, te pot ajuta cu orice, știu că nu ai încredere încă, dar îți promit că nu te voi dezamăgi. Spune-mi ce se întâmplă.
" Dacă și tu îți ții promisiunile ca Antonio, e clară treaba" îmi spun în gând dar ei nu îi repet asta, nu vreau să supăr pe nimeni.
- E prima petrecere la care merg și sunt puțin emoționată, nu cunosc pe nimeni și e ciudat totul.
Nu e o minciuna, chiar este prima petrecere și nu aș fi vrut să fiu aici, dar ea nu trebuie să știe ultima parte.
- Îl cunoști pe Antonio și pe mine mă știi, deci e in regula. îmi spune ea făcând o pauza.
Ma uit în jur fără să îi spun nimic și văd că se apropie doamna cu băuturile. Perfect, chiar mi se făcuse sete.
Lasă băuturile pe masă și beau cu încredere din paharul lăsat de acea femeie și mă strâmb în momentul în care simt gust de alcool.
- Nu ai consumat alcool niciodată?
Mă întreabă Carla uitându-se atent la reacția mea.
- Nu. îi răspund scurt.
- Dacă vrei pot cere sa ți se schimbe băutura..
- E in regula, toate au un început. zic eu dându-mi o palma invizibilă pentru că am spus asta.
- OK Evelina, acum să trecem la ceea ce vreau sa vorbesc cu tine.
-  Nu putem amâna pe altădată? îi spun afișând un zâmbet de copil inocent iar ea dă din cap în semn de negare.
Firar. Știu că vrea sa vorbim despre Antonio, și mai multă informație sunt sigură că ar putea să mă facă să accept propunerea domnului Rossi.
- Mi-a spus despre discuția ta cu tatăl lui și chiar îmi pare rău că s-a ajuns până în punctul ăsta. Nu mă așteptam ca el sa afle așa repede despre asta. Ce e drept și Antonio si-a ieșit din normal de când ai apărut tu.
- Adica ce vrei sa spui cu "si-a ieșit din normal"? o întrerup sperând că primesc o explicație bună.
- Nu te gândi că e de rău,  pur și simplu nu mai e acel om serios care refuza să vină la orice petrecere, nu mai e acel om care era prins cu munca mai mereu. Iar tatăl lui sigur a observat aceasta schimbare și s-a interesat puțin. Iar sursele lui, se pare, ca au transmis imediat absolut tot cu lux de amănunte.
- Și totuși nu e vina mea că s-a întâmplat așa, nu intenționam nici o secundă să fie totul atât de dificil.
- Știu Evelina, de aceea vreau să ai încredere în mine și să asculți cu mare atenție ce urmează să îți spun.
Se oprește așteptând probabil reacția mea și aprob din cap lăsând-o să continuie fără ca eu să spun ceva.
- Tatăl lui Antonio, poate fi dificil uneori și dacă este enervat la culme poate fi și agresiv. Nu te gândi că iti va face rău, Antonio nu va permite asta, dar o să încerce să te facă să pleci chiar dacă tu ai refuzat propunerea lui. Va trebui să fii tare și să eviți pe cât de mult poți să te afișezi cu Antonio, cel puțin o perioadă până reușim noi să anulam aceasta nuntă.
- Deci ar trebui să stau ascunsă sau ce? îi spun destul de enervată.
- Nu, nu să stai ascunsă, doar să eviți să te afișezi cu el. Nu vrei să îl enervezi pe domnul Rossi și să îți facă viața un chin, nu-i așa?
- Acest domn Rossi, ar trebui puțin pus la punct. Ce îmi pasă mie de nervii lui? Ce chin îmi poate provoca el mie?
- Nu îți sugerez sa fii încăpățânata și doar ascultă-mă. îmi spune ea încercând să mă calmeze.
- Nu ascult nimic, Carla. Luați-vă suficient curaj și rezolvați-vă problema cu căsătoria asta nedorita și nu vă mai lăsați jucați pe degete de părinți doar pentru simplu fapt că vă lasă ceva moștenire. Am auzit destule pentru seara asta, voi pleca acum.
M-am ridicat de la masa și am pornit spre ieșire. Antonio nu e pe nicăieri și asta mă bucură.
Îmi chem un taxi si imediat ce ajunge plec spre casă. Îmi dau seama imediat că lucrurile mele sunt în mașina lui și cumva o să trebuiască să le recuperez, totuși fără a avea prea mult contact cu el dacă se poate.
Cât de fraieră am fost, am căzut ușor în brațele lui când de fapt trebuia să îmi văd de ale mele. Îmi rulează în minte doar imagini cu noi, tot timpul petrecut împreună și faptul că am făcut dragoste...nu trebuia să merg așa departe. Ce s-a întâmplat cu mine? E clar că am nevoie de o pauză. Voi pleca probabil câteva zile la prietena mea care locuiește la Roma.
Se oprește mașina și domnul șofer mă anunță că am ajuns, plătesc repede și cobor. Închid ochii și încerc sa îmi abțin lacrimile, sunt lacrimi de nervi și de vinovăție, căci eu singură am intrat în asta.
Urc repede sus, încui ușa în urma mea și o sun pe Iza.
- Vreau un calendar repede să notez că ai sunat după atâta timp. spune ea cu o față foarte serioasa și încep să rad. Mereu îmi dă o stare de bine și e amuzantă indiferent dacă e serioasa sau nu.
- Îmi lipsești atât de mult. îi spun cu un zâmbet larg și mai că îmi vine iarăși să plâng.
- Hei, ce s-a întâmplat?
- Sunt epuizată, Iza. Am nevoie de puțin timp pentru a îmi aduna gândurile. Pot veni câteva zile la tine?
- Doamne, in sfârșit îmi asculți rugăciunile, mulțumesc. Ai face bine să îți miști curu ala mare mai repede și mâine sa fii aici. Nu îmi place starea în care te văd.
- Îmi pregătesc bagajul și ma pornesc spre tine.
Ne luam la revedere una de la cealaltă și ma apuc de împachetat. E atât de plăcut să știi că undeva, cineva e pregătit să te primească mereu în brațele sale știind că are de tras să te scoată din starea în care ești.
Îmi pun haine cât pentru o săptămână după care merg să fac un duș rapid, trebuie să plec înainte ca Antonio să se întoarcă acasă.
Ies din duș imi usuc parul, îmi iau lenjeria după care îmbrac o pereche de pantaloni de trening negri lungi și un tricou negru.
Voi chema un taxi, nu vreau să conduc în starea asta.
Îmi pun si câteva perechi de papuci într-o geanta si aștept să vină taxiul. Mă uit pe geam și văd că Antonio ajunge acasă. Parchează grabit și intra în bloc. Inima începe să îmi bată cu putere, nu vreau să îmi strice planul. Fug repede la ușă și mă uit pe vizor, nu se oprește la ușa mea ceea ce mă face sa răsuflu ușurată. Fug din nou la geam și văd că taxiul a ajuns. Iau bagajele în fugă, îmi iau geanta din cui, încui ușa repede și cobor scările.
Apuc sa urc în taxi și îl rog pe domnul șofer să blocheze portierele pentru a mă simți în siguranță și pornim la drum. Îl rog sa ma ducă la aeroport în timp ce caut sa îmi iau un bilet cât mai repede. Găsesc unul la 3 dimineața. Mă uit la ceas și văd că e 12:34. Perfect, am timp, îmi spun în gând. În câteva minute ajungem la aeroport fac toți pașii necesari și aștept zborul. Timpul a trecut foarte repede și mulțumesc universului că lucrează cu mine în momentele astea.
În foarte puțin timp sunt în aeroportul Roma Urbe și aștept cu nerăbdare sa o văd pe Iza. Totul s-a întâmplat asa rapid nici nu îmi vine sa cred. O văd pe Iza alergând cu brațele larg deschise spre mine.
- O doamne, ce mă bucur să te văd. Îmi spune și îmi oferă o îmbrățișare lungă și călduroasă.
- Și eu mă bucur să te văd, îi zâmbesc și apoi o aud pufnind.
- Pfai, se vede că îți lipsește tot ce ține de casă. Dacă te-ar vedea mama ta cum arăți cred că ai da de belea.
Spune și o văd îngrijorată dar și râzând încercând să mă țină într-o stare bună.
- Hai sa mergem, îmi spune și mă ajuta cu bagajul.