Oare va mai fi la fel? (Sasusaku <3)

Partea XV - Calmul de dinaintea furtunii

După aproximativ cincisprezece minute, am ajuns in acasă. I-am multumit politicos soferului taxiului care ma adusese, dupa care am intrat in bloc. Ajung la etajul doi si constat cu surprindere ca usa nu fusese incuiata.

In cel mai silentios mod posibil, imi fac aparitia in sufragerie, unde am ocazia de a fi martora celei mai dulci scene: Kakashi si Rin, dormind ca niste copii pe canapea. El razemat de ea, ea cu capul pe umarul lui. Televizorul inca mergea. Zambesc sincer, apoi iau cu grija telecomanda din mana lui Kakashi si opresc aparatul ce strica atmosfera cu zgomotul sau. Mai arunc o privire catre cei doi, dupa care merg in camera mea. 

Fara a ma mai sinchisi sa aprind lumina, imi dau jos ce aveam pe mine, imbracandu-ma in schimb cu o pereche de pantaloni scurti si un maieu. Cateva secunde mai tarziu, in incercarea mea stangace de a-mi pune hainele in dulap, desigur, tot pe intuneric, ma lovesc de una din cele cateva piese de mobilier din incapere. Linistea profunda de pana atunci este sparta imediat de sunetul unui obiect ce loveste podeaua spargandu-se.

Perfect, Sakura. Minunat.

Aprind lumina. Pe podea se aflau cateva cioburi... si poza cu mine si Sasuke. O ridic cu grija si o privesc, in timp ce ultima farama de fericire din mine se risipeste, fiind inlocuita de melancolie. Cine i-a schimbat rama...?

Pana sa-mi vina in minte ideea unui raspuns, tresar speriata. Pe umarul meu se afla acum mana lui Kakashi.

- Sakura...?

Ma intorc, inghitind in sec. Presimteam ca o sa mi se puna multe intrebari. Momentan, acesta era singurul lucru de care voiam sa ma feresc. Sufletul meu nu mai rezista confruntarilor interioare, iar mintea imi era mult prea obosita. Asadar, ii raspund tanarului tot cu o intrebare, luand un aer cat mai calm si vesel.

- Kakashi? Parca dormeai...

- Intr-adevar, dormeam. Raspunse el ducandu-si una din maini prin parul des si alb. Apoi am auzit un zgomot si m-am gandit sa verific. Ce s-a intamplat? 

Destul de trista, oftez si privesc din nou poza. 

- Am daramat din greseala poza... si... s-a spart.

Kakashi o analizeaza si el pret de cateva secunde, dupa care imi spune:

- Nu-i nicio problema. O sa-i schimbam iar rama si va fi ca noua.

In semn de raspuns, incerc sa schitez un zambet. Efortul pe care l-am depus a fost insa direct proportional cu esecul. In doar cateva secunde, m-am simtit asemenea unei carti deschise. Kakashi vazuse clar ca ceva nu e in regula. Se citea asta in ochii lui.

- Sakura, ce ai patit?

- Nimic. Raspund eu sec.

- E imposibil. Daca totul ar fi fost bine, nu te-ai mai fi aflat acum aici. Nu la ora asta. Unde e Sasuke?

Logica lui Kakashi era intr-adevar imbatabila. El era una din persoanele pe care cu greu as fi reusit sa le mint. Pur si simplu, ma cunoaste prea bine. Nu stiu cand a avut timp sa o faca, dar a reusit.

- Sasuke? Intreb eu putin surprinsa. El, ei bine... el e acasa. Ii spun eu in timp ce ma apuc sa strang cu grija cele cateva cioburi raspandite pe parchet.

- Ti-a facut ceva?

Intrebarea lui, atat de directa si de clara, ma sperie putin. Tanarul ma priveste cu atentie, fortandu-ma sa aman raspunsul.

- Nu. Kakashi, nu s-a intamplat nimic. Sunt bine, si eu si el. Mi s-a facut dor de voi si am simtit nevoia sa ma intorc mai repede decat stabilisem. Nu-ti mai face griji.