Oare va mai fi la fel? (Sasusaku <3)

Partea X - Liceul *

*

În casa Uchiha, o mamă cu sufletul făcut pulbere încerca să-şi aline suferința. Ochii ei ardeau. Lacrimi amare i se prelingeau pe obrajii lipsiti de roseata. Cand fusese tanara asemeni lor, avusese un vis: Sa aiba o familie perfecta. Visul i se indeplinise... si nu prea.

- Cu ce ti-am gresit? Spune-mi! Ce am facut sa merit asemenea lucruri? Zi de zi aud numai lucruri rele, iar voi, fara nicio remuscare va vedeti de traiul vostru dezordonat! se răsti femeia încercând să pară mai dură.

- Ahh, mai scuteste-ma. Spuse brunetul nepasator.

- Ca mama, nu pot sa traiesc cu gandul ca ti s-ar putea intampla ceva! adăugă ea lovită de acea grijă maternă tipică.

- Da-mi banii aia si lasa-ma o data in pace.

Mikoto se indreapta catre masuta de cafea din sticla si ia de pe aceasta teancul de bancnote. Cu mana tremuranda, il intinde fiului ei. Acesta il ia, dupa care iese pe usa fara sa zica ceva in plus. Femeia isi duce mainile la gura si suspina, coplesita de durere. In cateva fractiuni de secunda, Fugaku apare la spatele ei, vizibil enervat de faptul ca-si vedea sotia plangand, din nou.

- Linisteste-te! o indemna el privind-o in ochi. Ce s-a intamplat? De ce nu m-ai chemat?

- Fugaku, cu ce am gresit fata de ei...? intreba ea cu o nuanta de slabiciune si dezamagire in voce.

- Sasuke a fost, deci. Asta e! Pana aici! Huliganul ala nu mai are ce cauta in aceasta casa!

Mikoto tresare imediat ce ii aude cuvintele, rostite pe un ton atat de aspru. Il apuca de maneca, incercand in acelasi timp sa-si stearga lacrimile cu o batista.

- Nu, te rog!

- Am spus-o! Punct. Nu vezi ca-ti fac mai mult rau decat bine? Au devenit amandoi niste derbedei! Nu merita niciun fel de ajutor! Celui mare nu-i pasa de nimic. Umbla cu toti şarlatanii si abia daca se intereseaza de noi.

- D-dar...

- Nici nu vreau să aud! Si Sasuke... e chiar mai rau. Isi pierde timpul prin baruri cu toate zdrentele! Mai acum ceva timp era sa ajunga dupa gratii in urma celor intamplate in clubul acela! O sa ne trezim cu politia batandu-ne la usa pentru mizerabili astia doi!

- Sunt copii tai, Fugaku. Ii spuse sotia disperata sa le ia apararea.

- Stiu. Si crede-ma ca as da orice sa nu-i mai vad asa. Spuse el oftând prelung.

*

Este opt dimineata. Ma aflu in fata oglinzii, trecandu-mi usor peria prin suvitele de par. Fusesem trezita de strigatul vesel si asurzitor al lui Rin, care daduse buzna in camera mea acum o jumatate de ora. Sunt destul de sigura ca fusese unul fortat. Nu parea diferita fata de cea pe care o stiam eu, prin urmare nu ar fi avut nicidecum tangente cu o dezmatata asemeni mie. Dupa un oftat lung, imi las parul sa cada pe spate si ma privesc atenta. Filmul acelor momente petrecute cu el sub cerul instelat se deruleaza din nou in mintea mea. Un zambet imi incoleste pe fata, iar obrajii mi se inrosesc. Simtisem multe alaturi de Sasuke, traisem o gramada de momente cu el, insa fiecare sarut, fiecare simpla privire ma facea sa ma simt ca o fetiscana ce-si intalneste prima iubire in curtea scolii. Un nod isi face imediat prezenta in stomacul meu.

Dupa doua minute de tacere si nemiscare, trei ciocanituri scurte in usa ma sperie al naibii de tare. Instinctiv, incerc sa-mi ascund fata acoperindu-mi-o cu par, insa Kakashi, care intrase in camera mea imi observa imediat "micul detaliu" din obraji.

- Sakura...? Esti bine? intreba el apropiindu-se.

- Da. Ii spun eu cu jumatate de gura. Tocmai ma pregateam sa vin.