Vraja Enigmei

2. Întâlnire cu Amoniac

Mă apropiam de terminarea pregătirilor, uitându-mă pentru ultima oară-n oglindă şi aranjându-mi părul.

Ies din baie rapid, nedorindu-mi să mai pierd vreun minut - voiam ca Tudor să ştie că sunt punctuală.

Tresar şi aproape ţip când o văd pe mama stând în tocul uşii, studiindu-mă cu atenţie.

- Doamne! M-ai speriat!

- Nu intenţionam s-o fac, răspunde veselă. Da' unde mergi de te aranjezi aşa, dragă? Te vezi cu iubitul?

Tipic mamelor - când o să înţelegeţi că nu toate fetele se aranjează pentru băieți? Unele o fac doar pentru ele.

- Mamă, ştii că nu am aşa ceva, îmi dau ochii peste cap şi mă aşez pe pat.

- Mhm, şi te-ai mai gândit la ce facultate vrei să mergi? mă întreabă brusc serioasă.

- Nu chiar, mai am timp... Acum că Bacalaureatul a trecut, cu bine chiar, nu trebuie să-mi fac griji pentru facultate. Ţi-am spus că, după ce trece şi toată agitaţia cu festivalul, o să mă documentez despre diferite facultaţi.

- Eu ţi-aş sugera să te grăbeşti...

- Bine, bine, îmi dau ochii peste cap din nou. Acum, dacă mă scuzaţi, doamna Emilia, aş dori să ies din incinta umilei case. Îmi acordaţi voie? întreb sarcastic, ridicându-mi rucsacul de lângă pat şi aşezându-l pe spate.

- De când atât de formală? pufneşte sarcastic. Acum, valea! glumeşte, deschizând uşa şi „dându-mă afară" din cameră.

M-am prefăcut supărată, şi am ieşit din cameră cu capul în jos. În următoarele secunde alergam pe scări, grăbindu-mă să nu pierd autobuzul.

De pe Constituţiei pe Filarmonicii nu era drum lung, dar voiam să ajung mai repede. Era deja 14:26 şi la 14:45 trebuia să fiu acolo; chiar dacă întâlnirea începea la 15:00.

În mai puţin de patru minute am fost în staţie, doar aşteptând. Autobuzul trebuia să ajungă în orice moment.

Am analizat împrejurimile; înafară de bătrânica de pe banca din stație, era destul de pustiu. Probabil era prea cald pentru a pierde timpul pe străzi.

M-am aşezat pe bancă, iar în secunda următoare am simţit privirea bătrânei pe mine. Încercam să evit contactul vizual, dar ss holba la mine al naibii de ciudat. Mi-am întors şi eu privirea în direcţia ei, aruncându-i o privire nu prea prietenoasă. Nu a mai continuat să se uite la mine, ci se uita în pământ acum.

- Ştii, e-, dar bătrânica nu mai apucase să spună nimic, deoarece autobuzul ajunse în staţie.

Salvată de autobuz!

M-am ridicat rapid de pe bancă şi am urcat ca fulgerul în autobuz. Femeia aia era enervantă şi tocmai ce începuse să-mi vorbească! Poate eram răutăcioasă, dad chiar nu era în interesul meu să-i ascult una din poveştile din adolescenţa ei. Nu acum.

M-am aşezat pe unul dintre locurile libere, lângă o tipă care cu siguranţă mi-ar fi plăcut. Avea părul de o lungime medie, castaniu, întins şi împletit în două cozi, avea nişte ochi de un albastru intens, era machiată simplu şi perfect - mie nu mi-ar fi ieşit aşa niciodată -, era încălţată cu o pereche de vans, purta nişte blugi negri, rupţi în genunghi şi un tricou cu Arctic Monkeys. Cu siguranţă era genul meu de fată, aşa că i-am zâmbit. S-a uitat înapoi la mine şi, când mi-a observat tricoul cu Pink Floyd, un zâmbet larg i-a apărut pe faţă, semn că ascultă muzica trupei. Îmi plăcea să întâlnesc oameni de-ai mei.