cum auzi tu vântul, străine?
ca o chemare din adâncul cerului,
ce-ți atinge creștetul capului
cu grindină și petale de trandafiri
sau poate că-l simți
ca o lingură de miere
cu care îți începi ziua,
dar ce rost au diminețile
sau apusurile de soare
când sunt atât de multe ramuri în jurul tău,
iar tu ești ca o frunză
strivită în fiecare toamnă
de încălțămintea murdară
a călătorilor de rând.
ce ești tu, vântule?
mi-ai îndepărtat iubitul,
i-ai șters toate amintirile
cu un fulger căzut din bolta greșelilor tale,
nu își mai aduce aminte cine sunt
la fel ca atunci când cerul
s-a privit în oglindă pentru prima dată
și nu și-a mai recunoscut chipul.
ce să mai cred, vântule?
te rog, șterge-mi și mie memoria,
căci de va fi durere sau iubire în lume
pentru mine tot una o să fie.
eu nu te mai aud, vântule.
CITEȘTI
Alandala
Poetry„mă prinzi de încheietura mâinii și simt cum mugurii din ochi, din vene și din inimă îmi zvâcnesc în liniște, înflorind în șuruburi pe care le ansamblez în plesnetul valurilor, în foșnetul frunzelor, în adierile de vânt până când mă transform...
