Masochism internalizat

14 3 8
                                    

La o margine de oraș pustiu,
A avut loc o nuntă luxoasă,
Între un mafiot și o chelneriță,
Care s-au îndrăgostit nebunește,
Încât iubirea lor era puternică.
Serile de amor intens și brutal
Au fost necesare pentru ei,
La fel cum este necesar aerul.
S-au cunoscut și s-au iubit,
La ceasul unei seri fierbinți,
Având numai stele și strălucire,
Mergând pe un câmp cu lalele
Și senzația aceea era super tare,
Încât pășeau pe nori, ci nu pe iarbă.
Timpul a trecut extrem de rapid,
Iar mafiotul voia să fie
Cu cea care i-a furat inima,
În timp ce ea era fericită cu el.
Acesta a cerut-o în căsătorie,
Sub un clar de lună strălucitor,
Având în mână un inel splendid,
Ca cicoarea unui lac mic,
Pe care îl admiri cu pasiune,
Strălucind în cele mai frumoase momente
Ale vieții unui om îndrăgostit.
Fata a acceptat cererea șocantă,
Iar el era mai fericit
Decât un cățeluș extrem de adorabil,
Car a avut un vis.
Tortul celor doi miri
Era de o fragilitate extraordinară,
Dar nimeni nu știa nimic
De petalele de trandafir otrăvitoare,
Puse în tortul frumos al mirilor.
O singură înghițitură era de ajuns,
Pentru ca invitații și cuplul căsătorit
Să ajungă cu toții
În mormânt și fiind otrăviți.
La o margine de oraș pustiu,
Doi îndrăgostiți au ajuns
Să trăiască alte vieți,
După ce au ajuns victimele
Unui masochism internalizat.

Citat:

     Chiar dacă moartea va despărți un cuplu, asta nu înseamnă că iubirea lor nu va mai exista pe această lume...

Dragilor, vă mulțumesc mult pentru toată susținerea pe Wattpad și peste tot, încât am vrut să vă surprind cu ceva inspirat din filmul Trenul Asasinilor, mai exact, din povestea amoroasă a personajului Lupul cu acea chelneriță, care s-a sfârșit tragic.
O să las un barem special pentru notarea poeziei, deoarece poezia este înscrisă în concursul lui -venusmilo  și părerea voastră contează într-un procent mare. Sper că v-a plăcut această surpriză.

Andrei I a fost pentru voi

Barem cititori:
1. Ortografie, Gramatică - 10 puncte
2. Personaje - 10 puncte
3. Stil de scriere - 10 puncte
4. Conținut - 10 puncte
5. Implicare personală - 10 puncte
6. Sentimente - 10 puncte

Apus de Soare ( FINALIZATĂ )Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum