Taboo

Capitolul 40

- Și-a revenit din coma..
După ce aud aceste cuvinte nu mai pot să ascult altele, privirea mi se întunecă din cauza ochilor închiși și strânși până când nu mi-i mai simt, ambele mâini îmi pica pe lângă corp și mintea mea vrea să ia o pauză, eu vreau asta! Aud vocea lui Luis, dar nu pot descifra ce-mi spune, aud cum Kilan poveste, dar este aceeași reacție ca la Luis, nu aud, nu văd! Îmi deschid ochii puternic și trag aer tare în piept, dându-mi seama că am uitat și să respir. Toate sunt accelerate, dar cel mai tare galopeaza inima mea care acum e nebună!
- Klaryssa, Klaryssa! mă strigă Luis în timp ce mă zgâlțâie de ambele brațe!
Îl iubesc știu asta, dar acum..ce se va întâmpla?! De ce a trebuit să "invie" Nykko acum, de ce nu a făcut-o mai repede, de ce Kilan a fost un nenorocit care a ascuns totul?! Sunt prea multe întrebări fără răspuns..
Vocile lor dispar pe rând, iar în mintea mea se aud doar clinchete de pahare, solita cântând o melodie veselă, ploaia cum se lovește nervoasă de tot ce-i stă în cale și mașinile care trec cu o viteză mult prea mare prin bălțile formate de la ploaia torențială. Aud și scaunul care se lovește de podea în momentul în care eu mă împing ridicându-ma și scanand strada ploioasă o iau la fugă cât mă țin picioarele. Fug dezorientata de întuneric și de picurii ce cad din abundență pe față mea făcându-mi mai grea deplasarea. Simt o durere în piciorul drept ce se datorează bordurii pe care nu am putut să o evit. Imediat pic de pe picioare din cauza loviturii și mă ghemuiesc exact în balta în care mă aflu. Plâng, fac exact ceea ce Luis m-a rugat să nu fac, și anume să nu mă las doborât, să rămân puternică pentru fetița noastră! Trebuie să mă agat de ea! Dar cum naiba să fac asta când știu că cel pe care l-am plâns este viu, și mai știu și că a suferit când și-a dat seama că noi suntem oriunde numai cu el nu! Îl iubesc enorm pe Luis, nu vreau să-l fac să sufere! Cum să știu alege, cum poate o inimă să fie împărțită în două?! Trecusem peste, îmi luasem rămas bun de la el..

Mintea mi se golește, nu mai vreau să simt momentan nimic, vreau să ajung la fetița mea, să o sărut și s-o strâng în brațe. Încerc să mă mișc, dar corpul refuză să mă ajute, când deodată simt cum două brațe mă ridică, apoi simt buzele moi pe fruntea mea și în cele din urmă vocea calmă a mexicanului.
- Sunt aici iubito, mereu voi fii! Te iubesc!
În acel moment îmi dau seama că nu am inima deloc împărțită, ea îi aparține în totalitate lui, iar ceea ce am simțit a fost doar șocul să aflu că Nykko defapt trăiește!
- Te iubesc! îi șoptesc.
Iar în acel moment, iubitul meu, lasă aerul să-i iasă din plămâni într-un mod zgomotos! Parcă i-a fost teamă să mai respire și îl înțeleg. La cât am suferit după tatăl fetiței mele, era convins că o dată cu acestă veste o să fug în brațele lui.

***

Aud pe micuța Nykkolla chicotind și strigând după mine.
- Mama..mama..
Aud ușor, ca prin vis..
- Mamica ta frumoasă doarme, dar e tati aici..
Zice Luis.
Zâmbesc și-mi deschid ochii privindu-i pe amândoi.
Întind brațele spre micuța mea care îmi sare repede în brațe, strângându-ma puternic de gât. Îmi mut privirea spre Luis, care ne privește fericit, iar imediat îi simt degetele cum îmi așează o șuviță de păr după ureche, urmată de buzele care îmi sărută creștetul. Își inclesteaza brațele pe după corpul meu, în așa fel alintandu-ne pe amândouă.
- Vă iubesc atât de mult!
- Și noi te iubim.. tati!
Îmi ridic privirea pentru a-i vedea reacția care nu întârzie să apară pe fața lui.
- Luis..
- Da..
- Vreau să trecem amândouă cât mai repede pe numele tău! Știu că am greșit când nu am acceptat, dar acum..poate se va gândi să ne-o ia..
Îmi dau lacrimile si abia mă abțin să nu izbucnesc în plâns.
- Există teste..iubito..să nu mă înțelegi greșit, îmi doresc din suflet să îmi purtați numele, dar el poate să ceară test de paternitate oricând. Mergem acum dacă vrei să facem toate demersurile și se vor face repede, având în vedere statul meu și al tatălui meu, dar crezi că e nevoie de această grabă?
- Chiar nu știu.. dar vreau!
- Ok! Rezolvăm repede.
- Trebuie să vorbim și cu tatăl tău..
- Îl chem la noi și îi vom spune tot!
- Te pot întreba ceva? abia se aude vocea mea.
- Normal! îmi zâmbește.
- Dacă ai fii știut..că-ți voi cauza atâtea probleme..mă mai luai cu tine?
- As proceda exact la fel! Nu regret nimic și nu o voi face niciodată! Am găsit iubirea adevărată, dragostea necondiționată..fără egoism, o dragoste bazatăpe adevar!! Crede-mă că n-am iubit niciodată așa! Ești prima și ultima iubirea a mea! Îmi doresc totul cu tine, mai ales o familie! Știu că ti-am mai spus asta, iar pentru tine și liniștea ta o voi repeta la nesfârșit!
- Mi-ai schimbat viața, m-ai schimbat pe mine, m-ai făcut mai bună, datorita ție am reușit să aduc pe lume o minune de fetiță ce îmi luminează fiecare secundă a vieții..amândoi o faceți! Te iubesc atât de mult!

Plâng din nou, dar de data acesta de fericire! Ne cuprindem în brațe și stăm așa până când simt că sunt pregătită să înfrunt totul, pe Omar, tatăl lui Luis, pe Kilan, dar mai ales pe Nykko, deoarece știu că va trebui să o fac foarte curând!

- Totul o să fie bine, tatăl meu cred că suspectează ceva, dar așteaptă să-i conformam noi! Ști că pentru el familia este cea mai importantă!
- Cum crezi că va reacționa când va afla adevărul despre comoara noastră?
Îmi cuprinde fața în palmele lui fine, mă sărută pe frunte apoi își îndreaptă privirea spre Nykkolla făcând același lucru.
- Pentru tata, Nykkolla este nepoata lui, exact așa cum tu ești nora lui, ba chiar fiica ce și-a dorit-o mereu! Vă iubește pe amândouă.
- Și noi pe el!