Capitolul 46

161 7 0
                                    

- Klaryssa, Luis!
Zâmbește senin când ajunge lângă noi.
Luis se relaxează vizibil, se ridică și îi întinde mâna.
- Nykko..numai aici nu credeam că te vom vedea..
Îi spune Luis când mâna îi e strânsă de către Nykko.
Eu sunt încă șocată, parcă gândurile mele mi l-au adus în fața mea.
- De un an m-am mutat! Cum e..fetița?
Nykko îmi evita privirea, sta în fața lui Luis, dar privirea îi e undeva în dreapta jos, pe undeva prin dreptul meu.
- Ia loc, te rog! îi cere Luis.
Se așează pe partea opusă mie cu coatele sprijinite de genunchi așteptând răspunsul la întrebarea lui.
- Nykkolla a crescut mare, e o domnișoară cu un caracter puternic, exact ca tatăl ei!
Spun pe un ton vesel, chiar dacă inima nu e chiar așa cum vreau să par.
Nykko își întoarce privirea spre mine pentru prima dată de când s-a dat jos din mașină.
- Radiezi, micuță! îmi spune parcă trist, dar cu privirea insistenta pe chipul meu.
Luis e stânjenit de tot ceea ce se petrece, dar nu zice absolut nimic, continuă să-mi țină palma într-a lui.
- Cum ești? îl întreb.
- Ocupat, spune uitându-se in altă parte! Luis..pot vorbi cu tine, în particular! mă privește iarăși insistent când se adresează soțului meu.
- As prefera să discutăm aici!
Îi spune ferm Luis.
- Da..nu e frumos să ți secrete!
Din nou e cu ochii pe mine.
Gâtul mi-e uscat și încerc să respir corect, dar eșuez, ieșind ca un suspin din gura mea!
- De când ați ajuns, Klian va văzut și sunt convins că și oamenii tăi pe ai mei, dar nu asta este important, ci faptul că sunteți urmăriți!
- De cine? întreabă cu vocea lui calmă.
Eu îi strâng puternic mâna și mă cuprinde puțin teama, dar în același timp mă simt în siguranță cu cele două iubiri a mele protejandu-ma.
- Un fost informator de-a lui Bosco, dar el lucrează pentru cineva, încă nu știm pentru cine! Kilan îl urmarea, iar când a ajuns la aeroport va văzut, dar și Pavlov, așa îl cheamă.
- Ăla mai gras ce are și mustață?! îl întreb repede știind de cine e vorba.
- Da!
- El era cel mai drogat dintre toți! completez uimită.
- Exact! De aceea l-am și urmărit, să văd ce naiba vrea! E un pion! De două luni e pe aici și umblă în toate cluburile, de toate felurile! De când ați ieșit din aeroport e tot pe urmele voastre. Când mi-a spus Kilan, că sunteți aici și vă mai și urmărește m-am hotărât să văd ce are de gând, dar a trebuit să vă anunț!
- Și acum e aici!
Zice Luis senin.
- De ce nu mi-ai zis? îl întreb puțin deranjată.
- Nu voiam să te îngrijorez! Iartă-mă!
Îmi mângâie fața și-mi sărută fruntea.
Nykko ne privește și pentru o fracțiune de secundă parcă mă simt vinovată!
- Cât veți sta aici toți vom fii precauți!
- Nykko, mulțumesc, dar..nu cred..
- Eu nu pot fii lângă fetiță, ea are nevoie de voi! îl întrerupe pe Luis.
Nykko își întoarce iarăși fața către mine, de data aceasta zambindu-mi.
- Zilnic îi spunem despre tine..poate într-o zi vei vrea să o cunoști! Tu ești tatăl ei! îi spune Luis.
- Tu ești!
- Nykko..
Încerc eu să vorbesc cu el.
- Cât stați? schimbă subiectul ca de obicei.
- Te rog..
- Nu, Klaryssa, gata! Deja am stat prea mult! Te iubesc intelege naibii, mereu te voi iubi și nu suport să te văd lângă altcineva! Știu că eu te-am împins în brațele lui, dar nu sunt obligat să văd nimic!
Urlă aceste cuvinte nervos și imediat se ridică.
- Vei avea probleme acum..
Îl prinde Luis de braț.
- De când "am inviat", numai probleme am! Pentru ea, spune arătând spre mine, fac orice! Iar.. despre gelozie..știu cum e să fii gelos din cauza ei și chiar tu erai acela pe care eram! Cum se întoarce roata, nu?
Spune printre dinți.
Se lasă o tăcere apăsătoare, dar imediat sparg acea liniște cu o voce tristă.
- Ști unde ne găsești! Plecăm în seara asta! spun cu lacrimi în ochi.
Luis mă privește trist, dar îmi zâmbește.
E un bărbat așa bun! Nu are scăpări de niciun fel, nu se enervează, e mereu zâmbăreț și plin de viață! Cu noi, bineînțeles! În afacerile lui, e lipsit de milă!

Îl urmăresc pe Nykko cum se îndepărtează, iar când deschide ușa mașinii Kevin coboară privindu-mă. Imediat cum Nykko se urcă îl urmează și Kevin. Cele trei mașini pleacă rămânând numai ale noastre.
- Ești sigură că vrei să plecăm!
- Da! Haide să mergem acasă, te rog! Vreau să-mi fac și programare la medic.
- Îmi pare rău că s-a întâmplat așa și tocmai acum!
- Putem sărbători oricum! Și.. iubitule, tu m-ai nicio vină!
- Am..fac parte..
- Dacă nu făceai.. nu te întâlneam, îi spun plină de iubire! Gata! Haide să plecăm acasă!

Ajungem destul de târziu, casa este goală, Nykkolla fiind la Omar, iar angajații liberi.
Luis le cere lui Axel și lui Greco să rămână și ei, chiar dacă vila e în permanentă păzită.

- Ce crezi că e acolo? Ce naiba vrea Pavlov?
- Cred că s-a aflat de Nykko, adică, cine e, iar asta înseamnă că..face o pauză oftând! Klaryssa, spune îngrijorat, nu mi-am dat seama, Nykko a zis că e în stare de orice pentru tine..se știe că l-ai tras pe sfoară pe Bosco! E clar că s-a aflat! Acum ne-a văzut pe toți.. cine știe ce se va întâmpla! Aici sunteți în regulă! Trebuie să-l sun pe Kilan, doar numărul lui îl am..
- De ce?
- Iubito, ceva nu e bine!
- Nu vreau să pleci niciunde! Nu, nu din nou! Nu mai vreau! Luis, dacă pățești ceva..chiar am să mor!
Plâng și urlu, tremur și sunt disperată! Nu pot păți la fel ca și Nykko! N-as mai suporta! îi spun disperată.
- Nu plec! Ți-am promis că voi fii mereu aici! Liniște-te!
Mă ridică în brațele lui ca pe o mireasă alintandu-ma!
- Trebuie să-ți mărturisesc ceva, spun printre suspine, știu că nu e bine, dar chiar m-am gândit mult la Nykko în ultima perioada, nu cum crezi, te iubesc atât de mult, crede-mă, dar mereu va fii și el acolo! De doi ani nu știam nimic de el, mi-am dorit să-l văd că o caută pe Nykky, că-i pasă de ea, dar azi am înțeles de ce nu o face! În ultima luna am devenit extrem de deprimata, de anxioasa și din cauza asta, eram frustrata, la cât a dorit-o acum nici măcar nu-i pasă..asta gândeam! Iartă-mă că nu ți-am spus până acum!
- E normal să gândești așa..
- Ești atât de bun, de înțelegător cu mine! Ești viata mea, Luis și..
Îmi las capul spre podea și încerc să găsesc cuvintele potrivite.
- Ce e? Ti-am promis că voi fii mereu lângă tine..nu mai vreau să te văd așa..
- Sunt însărcinată!
Arunc dintr-o dată vestea! Nu am vrut să-i spun până nu merg la medic, dar nu vreau se repete trecutul.
Iubitul meu soț, dragostea mea și universul meu a încremenit.

TabooUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum