↬51

230 32 3
                                    

ⱼᵢᗰᵢ𝚗

     — Te rog... vorbește-mi..

     O săptămână. Atât a trecut de când am rămas fără mamă și, tot de o săptămână stau închis în camera asta. 

     În fiecare zi stai dincolo de ușă și îmi vorbești, ba chiar uneori cred că plângi, căci îți pot auzi suspinele. 

     Astăzi e sâmbătă și simt că mă sufoc mai tare stând aici, de unul singur.

     Așa că, cu ultimele puteri, învârt cheia și deschid ușa, văzându-te în tocul ușii, îmbrăcat în haine de casă și părul răvășit.

     Atunci când privirile ni se întâlnesc, zâmbești. Un zâmbet timid și amar.

     — Înainte să spui ceva sau să pleci, ascultă-mă, – spui serios și eu doar aprob din cap. Nu îți voi spune să nu plângi căci aș fi slab și probabil prost. Am trecut prin asta și cunosc sentimentul de pierdere a mamei. Deși eram mic și am primit o nouă șansă, uită-te la mine: stând o săptămână întreagă în fața ușii tale, îmbrăcat în orice, dar nu costum, așteptând să deschizi ușa. Eu nu am avut pe nimeni care sa mă aștepte în fiecare zi, dar tu... ai. Sunt aici. Iar dacă tu vrei să pleci, voi veni după tine.

❧ ᴘʟᴀᴛᴀ, ᴠĂ ʀᴏɢ!ʸᵒᵒⁿᵐⁱⁿ [✔]Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum