Kenya

3. Totul e superb!

- Azi este ultima zi de recreere și aș dori să mergem chiar asta să și facem, să ne recreem, să luăm o pauza pentru a putea începe cu forțe proaspete! ne spune Ayice la micul dejun.
- Mâine ne vom odihni, iar de luni vom începe de la prima oră! ne explica și Jasira.

După micul dejun mergem fiecare în căsuța noastră unde ne pregătim de plecare spre un loc unde ne vom da cu paparanta. Mi-e puțin frică deoarece am mai auzit sau am mai vazut și in Chicago persoane ce practicau acest sport care nu pare prea sigur, dar ma liniștesc puțin cand ne spune că cineva o va face cu noi. Înainte de a pleca din sala de mese Ayice ne-a anunțat că vom putea trimite scriosile deja pregătite pentru cei dragi, în drumul nostru fiind sediul poștal.

Ne îmbarcam în aceeași mașină specifică Africii, darapanata datorită anilor trecuți peste ea, stil autobuz, dar fără uși sau geamuri. Ayice se așează chiar lângă mine fiind in spate de tot, Sena bineînțeles lângă Arthur, Jasira lângă șofer, iar Kol împreună cu Thomas chiar în spatele lor. Avem un șofer ce e la dispoziția noastră, dar el nu sta lângă noi, mai ia masa din când în când, nu știe limba engleză și seara pleca spre satul din apropiere, acolo unde și locuiește.

- În Egipt ai făcut scufundări? rupe tăcerea după o perioadă Ayice.
Îmi întorc privirea spre el și-i zâmbesc fericită deoarece a inițiat o conversație cu mine. Îmi place să aflu cât mai multe, dar să și împărtășesc din experientele mele.
- Da, toți am făcut-o! Ai fost?
- Nu am ajuns, doar în Tanzania am practicat acest sport si aici, in Kenya bineînțeles! Este foarte frumos să poți exploata frumusețile apelor!

Ayice e foarte respectos și vorbește frumos! Mai ales când povestește îți vine să-l asculți într-una datorita vocii calme și foarte calme.

- Mi-aș dori să mai repet experienta! Poate într-una din zilele libere vom mai ieși din camping..
- Săptămânal vom face câte ceva, avem nevoie și de pauză, nu doar muncă! Trebuie mintea limpezita după cinci zile grele! îmi zâmbește frumos și parcă întârzie cu privirea pe chipul meu, dar și eu pe al lui.
- Tu ai mai fost cu parapanta? Îl întreb curioasă.
- Da! Poți veni cu mine, ne dăm împreună, iar cu Jasira poate merge cu unul din băieți!
Mă privește la fel de insistent așteptând răspunsul meu.
- Ai mai fost cu cineva până acum? îl întreb puțin uimită. Nu credeam că e așa bun.
- Sunt chiar instructor!
- Waw! Super! spun chiar veselă de ceea ce aud. Acest lucru îmi inspiră încredere și deja sunt parcă nerăbdătoare să fac aceea ce el predă.

Trecem prin câteva sate, observ copilașii cum se joacă veseli chiar dacă trăiesc în condiții precare. Se vede clar cât sunt de săraci și mizeria ce-i înconjoară mă deprima.

- Din păcate sunt mulți ce trăiesc în asemenea condiții! Doar capitala e mai prosperă! vocea lui e tristă când îmi spune aceste lucruri.
- Tu ești din capitala? imediat ce termin de rostit întrebarea îmi pare rău deoarece îi observ figura care se schimbă radical și privirea îi coboară.
- Sunt din Ngomeni, un sat la marginea apei.
Imediat liniștea dintre noi e una apăsătoare. Ayice nu mai spune nimic până ajungem la oficiul poștal și nici eu nu mai îndrăznesc deoarece am înțeles că e un subiect sensibil, chiar tabu. Eu și curiozitatea mea, mă cert în gând!

După ce punem scrisorile ne urcăm iarăși în mașină, dar pentru scurt timp. La un moment dat am impresia că ne va lăsa masina asta antică, dar reușește batrana să ne ducă la destinație.

- Haide! îmi întinde mâna și-mi vorbește Ayice după gafa mea.
Ne zâmbim și-mi așez palma în a lui. E atât de mare încât abia se observa a mea.
- Îmi pare rău! Îndrăznesc să spun, dar vocea abia e auzită.
Ceilalți deja au luat-o după Jasira și noi am rămas singuri.
- Nu ai de unde să ști trecutul cuiva, mie îmi pare rău de reacția mea, dar mi-am adus aminte de copilărie și de părinții mei!
Este atât de trist când îmi spune aceste cuvinte încât parcă îi simt durerea din suflet.
- Poate îmi vei povesti viața ta..și o voi face și eu! Câteodată când împărtășești amintirile dureroase și nu numai, te ajută!
Sunt aproape lipită de el, palmele îmi sunt așezate pe locul unde-i este inima și a lui îmi înconjoară mijlocul. Îmi țin capul foarte pe spate el fiind aproape dublu față de mine!

Îi văd un mic zâmbet cum îi răsare pe buze și asta mă face să înțeleg că l-am binedispus de data acesta.

- Deci, Melania, zburăm împreună?
- Da! Spun încântată.

Îmi face semn să-l urmez spre locul de unde vom decola. Sena mă privește zâmbitoare și-mi întinde mâna să merg la ea.

- Blondina mea frumoasă, îmi spune când mă cuprinde în brațe, ai mare grijă!
Știu ce vrea să zică și imediat îi răspund gestului, dar și cuvintelor.
- Toate sunt cu un scop! Te iubesc, Sena și știu că-mi vrei binele, dar stai fără griji, nu poți avea ceva ce deja e luat!
Îmi zâmbește și imediat se îndreaptă spre vocea ce o strigă pentru a se pregăti.

Fiecare suntem cu câte un instructor, eu cu Ayice, așa cum am convenit, iar după ce ni se explică totul și ni se face instructajul ne îndreptăm fiecare spre parapanta lui. Unul câte unul se înaltă și se lasă purtați pe curenții de aer.

- Pune-ți casca, ochelarii și haide să te leg! mă îndeamnă Ayice.

Se așează în spatele eu incadrandu-mă cu picioarele lui lungi cu mușchi bine definiți. Îmi ridic privirea spre el și respirația mi se taie când îi observ zâmbetul.

- Nu-ți fie frică!
- Nu mi-e! spun cu vocea joasă.

Felul în care mă privește, și cum picioarele lui îmi ating brațele, respirația și vocea groasă mă ademenesc!

- Pornim! spune începând să alerge iar după un timp ne desprindem de sol.

Simt cum plutesc, dar nu-mi dau seamă dacă e adevărat sau doar în mintea mea! Ayice e atent acum la carmuire, dar imediat îl simt cum mă strânge puțin cu picioarele atrăgându-mi atenția.

- Kilimanjaro! spune făcând semn cu capul spre maiestusul munte!

Îl prind cu mâinile de genunchii ce mă încadrează și imediat îmi raspunde gestului. Acum mă simt mult mai în siguranță și încep să fiu atentă la tot ce ne înconjoară. Elefanții merg spre ape, girafele se hrănesc din copacii înalți, zebrele în turmă fug spre o anumită destinație știuta numai de ele! Totul pare ca intr-un vis în care plutim privind natura!

- Totul este superb! Ce poate fi mai frumos de atât? spun cu voce tare.
- Totul e frumos..splendoarea muntelui, animalele în mediul lor natural și..tu..o frumoasă blonda cu ochii de smarald ce surâde plină de fericire.

Îmi întorc privirea spre a lui uitând să mai respir, dar nu pentru mult timp deoarece el imediat e atent la carmuire, însă imediat se face simțit prin corpul lui. Mâinile mele încep să-i mângâie genunchii urcând spre coapse. Îi simt trupul cum se încoarda, dar când îl privesc nu-mi scapa surâsul lui la ceea ce se petrece!

Ce se petrece cu mine de am asemenea gesturi față de acest om?! De când sunt așa îndrăzneață și mai ales cu un bărbat însurat?!