Sorry, I love you •Minsung•

2

Jisung POV

Alergam pe o pajiște plină de flori albe. Nu știu cât timp trecuse de când tot alergam și alergam și alergam...

"Jisung!" O umbră mi-a făcut cu mâna pe partea celalaltă a unei prăpăstii.

"Bună! Cine ești? " Am strigat înapoi, ecoul auzindu-se.

"Sunt viitorul tău! Dacă vrei să-ți vezi viața ce te așteaptă, sari prăpastia și vino la mine. Te voi aștepta! " Umbra a strigat înapoi, ca mai apoi să ia forma mea, doar că, o formă mai inumană a mea.

M-am dat puțin în spate, ca mai apoi să-mi iau avânt puternic.

Mă simțeam ca în spațiu, gravitație zero. Întunericul de la fundul gropii nu mai parea atât de înfricoșător.

Deodată, parcă o forță magnetică mă trăgea în jos.

"Ajutor! " Am încercat să mă apuc de vre-o stâncă, însă pereții erau parca din metal.

"Nu-ți face griji, așa e mai bine pentru toți! Ne vedem pe partea cealaltă! " Umbra mi-a făcut cu mâna încă o dată și s-a evaporat.

Mi-am închis ochii și mi-am lăsat corpul să cadă în întuneric.

Beep, beep, beep, beep.

Un sunet constant îmi răsuna în creier.

"Ugh." Mi-am dus mâna la ochi pentru a mi-l scărpina, însă, simțeam ceva straniu la încheieturi.

Mi-am deschis brusc ochii și m-am uitat la încheieturile mâinilor.

"Nu era un vis, totul a fost real... " Ochii mi s-au înlăcrimat deodată.

Pe ambele încheieturi aveam semne adânci de tăieturi. Roșii și vineții. Umflate și hidoase.

Nu am putut să-mi țin emoțiile în mine, așa că am dat drumul celui mai strașnic bocet. Nasul imi curgea fără oprire, ochii imi erau din ce în ce mai roșii, corpul imi tremura ca o vargă.

Sunt un dezastru.

Imi simțeam căile respiratorii cum imi împiedicau respirația, ceea ce mă ducea în panică.

Inconștient am apăsat pe butonul care emite urgențe, ceea ce a alarmat tot spitalul.

Ușa s-a trântit de perete și în pragul ei era persoana pe care nu o puteam privi în ochi.

" JISUNG! JISUNG! " Hyunjin urla din toți rarunchii numele meu. Îl auzeam și pe el cum plânge alături de mine.

" H-Hyung." Nici o secundă nu m-am oprit.

Brațele sale slabe mi-au îmbrățișat talia într-o strânsoare mortală.

Stăteam ca doi nenorociți și plângeam cât ne ținea ziua.

Monitorul de lângă mine a luat-o razna. Bipăitul era mai accelerat de data aceasta.

" Cha-Changbin. Changbin! " Hyunjin tot chema pe cineva. " Changbin! Chan! Jeongin! " Două nume cunoscute mi-au atras atenția.

Un băiat mușchios, îmbrăcat într-un halat alb imaculat, a intrat în cameră cu o tavă în mâini. Pe tavă se afla o seringă cu un lichid străveziu.

Acesta a luat seringă în mână și mi-a injectat conținutul în umăr. Curând, mi-am reluat somnul de dinainte.