Sorry, I love you •Minsung•

4

Jisung POV

" Jisung, uitându-mă la analizele tale, pot să-ți confirm faptul că ești liber să pleci acasă. " Changbin mi-a înmânat o foaie și un pix albastru. " Trebuie doar să îți lași semnătura aici, am însemnat locurile unde trebuie să o desenezi. " Își plasează degetul pe niște spații goale.

Am încuviințat din cap și am făcut exact cum mi-a spus asistentul.

Pe hol eram așteptat de către Hyunjin și Jeongin care aveau lângă ei 2 trollere de mărime medie.

" Vă mutați împreună? " I-am privit confuz.

" Nu, însă voi o să vă mutați înapoi împreună. " Jeongin m-a apucat de braț. " Ascultă cu atenție, esti Han Jisung colegul de apartament al lui Minho hyung, ai fost în Londra pentru un schimb de experiență la o școală de dans și după 7 luni te-ai întors înapoi în țară. Dacă îți pune întrebări de genul de unde v-ați cunoscut sau cât de bine te cunoaște, o să-i răspunzi vag. Nu intra în detalii. Și să-i amintești zilnic să-și ia pastilele. "

" Nu crezi că ești cam nemilos să-i pui să stea sub un acoperiș? " Hyunjin a intervenit.

" Doar așa se va calma băiatul ăla, poate cu prezența lui Han, o să devină o ființă mai vie. Până la urmă, memoria nu și-l amintește, însă inima sigur o face. "

" Hai cu mine la mașină, Chan hyung o să te ducă până la apartament. " Hyunjin mi-a întins mâna pe care i-am refuzat-o frumos.

" Pot să mă deplasez singur. " Am apucat trollerele și am pornit spre ieșirea din spital.

20 de minute mai târziu ne aflam în fața clădirii.

" Oh, aproape am uitat. " Chan a scos din torpedou o pereche de mănuși albe din catifea. " Poartă aceste mănuși ca să nu ți se vadă rănile de la încheieturi. "

" Mulțumesc hyung." Am eliberat vehiculul și m-am îndreptat cu pași de pui spre lift.

Am expirat zgomotos și am apăsat pe butonul ce indica etajul 4.

" Nu-mi vine să cred că a venit ziua aceasta. " Cu o răsucire a cheii am deschis ușa care scârțâia nițel de fiecare dată când era utilizată.

În cameră era destul de întuneric, însă și așa am putut distinge silueta lui pe canapea. Citea o carte.

" B-bună, m-am intors. " Am închis ușa în spatele meu și m-am descălțat.

" Oh! " Și-a închis cartea și a pus-o lângă el. " Jisungie! " A alergat către mine cu brațele deschise.

Gândul meu inițial a fost să mă feresc, însă inima m-a îndrumat să-l accept în brațele mele.

M-a strâns cu putere de talie, corpurile noastre unindu-se perfect.

" Mi-a fost dor de tine! Innie mi-a spus că ai fost în Londra la un schimb de experiență, te-ai distrat? " Vocea sa îmi vibra în spate.

" Da, a fost foarte interactiv. " Vocea mea monotonă nu putea să își revină înapoi la iluzia fericirii. " Tu cum ai fost? "

" Hmmm, păiiiiiii... Innie mi-a spus că am nimerit într-un mic accident rutier și din cauza asta mi-am pierdut pe un timp scurt memoria, însă nu-i nimic, pe tine nu te-am uitat! "

Iar am murit pe interior.

" Cum poți să fii atât de fericit... " Am șoptit, dar se pare că m-a auzit oricum.

" Sunt fericit când sunt cu tine Ji! "

L-am apucat de umeri și l-am îndepărtat de mine cu forță.

" Cum mi-ai zis? " Ochii mei erau mari și înlăcrimați.

" Ji! " Acesta a zâmbit larg. " Ca pe vremuri, când ne ascundeam de profesori și ne vedeam pe ascuns pe acoperișul școlii. "

" Minho... " Am căzut în genunchi și am început din nou să plâng.

Puteți să mă numiți cum vreți, dar când îl văd pe băiatul ăsta, toate emoțiile pe care credeam că le pot ține în frâu, mă aruncă uite așa.