Vezi tu, gingașă, păianjenul ăla atârnat în colț?
cât e el de mic, ca un bob de strugure albăstrui
așa aș vrea și eu să fiu -
deasupra tuturor;
să trăiesc în aer, parașutat de priviri fricoase,
să fiu efemerul din efemera viață trecătoare
să-mi văd propria moarte cum se apropie de mine,
un papuc uzat, rupt, un cimitir de păianjeni și gândaci
și să m-alătur celor dragi mie.
Vezi tu, gingașă, aș vrea să fiu un fruct
boaba de strugure, cea mai aproape de vârf,
să mă colorez alături de cei ca mine
să fiu cules
să fiu iscodit;
să-mi văd propria moarte cum se apropie de mine,
dinți albi ca laptele de capră și limba întâi mângâietoare,
apoi sfârtecătoare
și să m-alătur celor dragi mie.
Vezi tu, gingașă, aș vrea să fiu o floare
prima dintre ele de pe câmpul infinit,
să mă fofilesc la lăsarea soarelui
să mă-ntind cât e soarele de darnic,
să am surori tot atâtea cât păsări vâslesc pe ceruri
căci eu am un cer, tu ai un cer și restul lumii are pe altul;
și tocmai sub al meu, unic cer, am să-mi văd propria moarte cum se apropie de mine,
o mână bătrână, ca stafida, vrăjindu-mi talia și ridicându-mă la cer
și apa-mi va invada ființa și-n străfulgerări de noi,
sub praful orizontului meu,
mă voi usca, voi ofili și-am să m-alătur celor dragi mie.
Vezi tu, gingașă, eu sunt doar un om;
sunt cel care, tiptil, se apropie de tine,
și deși n-o vrea intenționat, îți face-un bine,
căci eu cu mâna mea, te trimit la cei dragi ție
și azi, și mâine, și totdeauna.
