eu iau pe drumul cel dintâi, cu gânduri dalbe,
se-nalță-n urma mea, cortegiu de speranțe
și brațul norilor mă-mpinge de la spate,
să merg drept înainte, îmi caut împlinirea.
așa mă nasc eu, să vreau să fiu și soare,
să vreau să fiu și lună, stelele din cer
să-mpart cu fiecare, belșugul sufletului meu,
și ultima fărâmă, de-oi fi la ultimul meu pas.
măsor cu grijă fericirea, și-ncep s-o-mpart meticulos,
alta n-am să mai cunosc, drumu-i greu, anevoios
dar eu sunt soare, lună, stele, tot ce vezi,
uite-așa, eu strălucesc prin fericirea ta.
muntele mi-e frate drag, la nevoie solidar,
apele, surori mai mari, oricând călăuzitoare
mă-nchin la părinții mei, căci sunt infinitul
redus la doi, și-ncerc să-mi iau rămas bun de la voi,
căci eu am veștejit, iar voi v-ați mărit lucirea.
