Ringul pasiunii

Dulcele meu păcat (Partea I)

      Urletele și aclamațiile celorlalți îmi răsună în urechi. Imediat ce gazda petrecerii a anunțat ora doisprezece, și totodată începerea noului an, întreaga încăpere a fost acaparată de confetii și lumini strălucitoare, de afară auzindu-se explozii provocare de artificii și țipetele invitaților din grădină ce le privesc entuziasmați. Oamenii izbucnesc în aplauze și promisiuni tâmpite pentru un nou început. Promisiuni noi pentru un an nou! Eu sunt singura fraieră ce repetă greșelile anuale și își pune de fiecare dată aceași dorință nebunească ce nu se va îndeplini nicicând, aceea de a fi în brațele lui...

    Femeile dansează vesele în rochiile lor de firmă sau făcute special pentru ele, bărbații se delectează cu câte un vin bun, iar el..., el probabil și-a luat zborul cât dansam cu fiul primarului. Îl caut de douăzeci de minute printre chipurile pline de scârbă și superioritate falsă pe care încearcă să o emită prin costumele de firmă și parfumurile ce costă mai mult chiar și decât o mașină, dar bărbatul nu e de găsit. Nu cred că ar trebui să vorbesc urât despre această clasă socială, doar sunt cu ei acum. În loc să fiu cu el și să îi fac nervii pilaf cum obișnuiesc în orice zi a anului, stau aici singură, îmbrăcată în cea mai elegantă și enervantă rochie neagră pe care am putut o găsi într-un magazin central. Dumnezeu mi-e martor, nu mai port rochie câte zile voi avea! O rochie neagră, strâmtă pe corp, cu un mic decolteu în V, o rochie simplă pentru toată mimozele din această sală, dar suficientă pentru mine, atât ca aspect, cât și ca preț.

     Înjur pe cât posibil materialul ce îmi îmbracă sânii. Puteam să jur că rochia îmi era bună în urmă cu câteva ore. Cu siguranță a fost înainte să apară bărbatul ce îi face concurență lui Adonis, ce îmi pune inima pe banda de alergare mai ceva ca primul drum pe motocicletă și îmi provoacă electroșocuri cu orice atingere aparent nevinovată.

       Îmi vine să îmi dau singură palme când mă gândesc la modul în care l-am privit când a intrat în sală. Părul negru precum onixul în lumina lunii îi era răvășit, sper eu, de la un pui de somn tras în mașină și nu de la niște degete lungi ce i-au ciufulit părul cât ii sărea în poală. În momentul acela a umbră de gelozie mi-a străbătut chipul, moment observat de către bărbatul ce zâmbea superior. Ochii săi... o combinație ciudată între verde crud și un ciocolatiu puternic mă priveau amuzați în timp ce traversa sala mândru alături de prietenul său cel mai bun. Își aranjase barba tunsă perfect ce îi încadra acele buze pline, înainte de a se îndrepta spre mine pentru a face mișto de îmbrăcămintea mea. Nu îl puteam judeca, nu mi-aș da hanoracele și adidașii pentru nimic in lume, iar în seara asta am fost nevoită să renunț la acestea pentru a face pe plac familiei mele, ceea ce i-a dat brunetului un motiv de râs. Tot atunci nemernicul m-a făcut să îi promit un dans, promisiune de care nu mă voi putea ține deoarece a dat bir cu fugiții. Din nou!   

       Locul meu nu e aici. Realizez asta în momentul în care toți dansează veseli, iar eu mă gândesc pur și simplu la el. Un idiot și jumătate care m-a lăsat singură într-o mare de oameni străini și fițoși. Uhh! Ce ce nu fac eu pentru zâmbetele familiei? Sper ca zâmbetele lor să ofere o vacanță bine meritată.

      Îmi frec mâinile supărată, mai mult dezamăgită. Nu trebuie să fiu telepat pentru a ști motivul plecării brunetului. Probabil o femeie. O femeie elegantă și suavă, ce nu își găsește liniștea în căști sau hanorace cu trei, patru mărimi mai mari. E cu o femeie adevărată, nu cu o puștoaică de șaptesprezece ani ce moare după două ore pe tocuri. Pobabil brunetul a plecat de mult cu o nouă cucerire, o altă femeie care să îl atingă, o altă femeie care să îl sărute, o altă femeie care să îl facă să își piardă mințile. Detest! Detest cu fiecare particulă din corpul meu faptul că nu sunt suficientă pentru el, detest faptul că nu îi pot oferi nimic mai mult decât săruturi și îmbrățișări, detest faptul că atinge alte femei, detest faptul că mi-e frică să îl pierd încât accept orice prostie.