CountryHumans:România și Moldova O comedie continuă

Returnarea

România și Moldova au decis să stea jos și să se gândească ce să facă mai departe. Moldova a venit cu un plan.
-O! Am eu o idee!
-Serios? Spune! Care e idea?
-Mereu mă strecuram în clădirea U.E., nu-i așa?
-Da. Și?
-Pot să încerc să mă strecor eu și să duc banii în biroul Germaniei!
-Și cu restul banilor?
-Putem să-i aducem mai târziu.. În rate!
-Huh..
-Gândește-te! Dacă returnăm deja o sumă mare din cea care trebuie returnată, nu o să mai fie la fel de rău! Pentru că mare parte din sumă e returnată!!
-Să-mi trag palme, ai dreptate! Ești genială!
România a luat în brațe și s-a învârtit cu ea de vreo două ori în timp ce ea chicotea mândră de ea însăși. România i-a dat drumul și și-a dres glasul.
-Bun, atunci hai să luăm valiza și să ducem bani!

Cei doi au pornit către clădire. Dar spre nefericirea lor, erau polițiști și acolo.
-Ah! Acum ce ne facem?! Poți trece pe lângă ăștia? Au și câini de luat urma.. Ne-am fript.. România se trântit pe jos după ce zise toate astea.
-Deja nu mai ai încredere în mine?! Halal frate mai ești și tu.. Măcar dă-mi o șansă să mă strecor!
România s-a încruntat la ea.
-O șansă? Sigur, dar dacă o dai în bară, nu prea mai ai alte șanse, și ajungem amândoi la gherlă!*

*[ghelră - pușcărie, pârnaie, închisoare.]

-O să am grijă! Promit!
-Dar dacă- , Moldova nu îl lase să termine.
-Fără „Dar dacă-"! Fără d-alea!
Ia valiza și merge nervoasă și încrezătoare către clădire. România se zvârle sus pe picioare și se uită la ea speriat, vrând s-o oprească dar deja find prea târziu.
Moldova a avut grijă să nu fie văzută de camerele de supraveghere sau de polițiști. Problema mai mare erau câini. Un câine a auzit-o și i-a alertat pe polițiști. Moldova s-a speriat și nu știa ce să facă, dar a văzut o gură de aerisire cu o portiță stricată. Fără să se mai gândească, s-a ascuns acolo. Aerisirea aia nu a mai fost pusă în funcțiune de mult timp. Avea o grămadă de praf pe dinăuntru. Când au trecut pe acolo polițiști, nu au dat de ea. România și Moldova erau amândoi ușurați. Ea a decis ca din ventilația aceia să o ia către gurile de aerisire principale, și să găsească cea care duce către biroul Germaniei. În drum spre gurile principale, a dat de un păianjen. S-a oprit și s-a holbat la păianjen. Când acesta s-a mișcat doar puțin, ea a țipăt și l-a lovit cu valiza. Bineînțeles ca țipătul și lovitura valizei s-au auzit în mare parte din clădire, cu un ecou puternic care i-a oprit pe toți din cea ce făceau și le-a îndreptat atenția către sunet. Moldova a realizat ce a făcut și acum stătea nemișcată, în liniște. Când a reușit să audă că ceilalți nu mai stăteau în liniște să asculte, a oftat și a mers mai departe. Inima îi bătea mai ceva ca la un iepure.
Mergând prin ventilație, dădea de diferite birouri și săli. Într-o sală era Austria și Ungaria care discutau diverse, într-alta era Belgia care se ocupa de niște hârti, iar în altă sală era Finlanda cu Estonia care păreau să filtreze. Ce căuta Estonia acolo, nu era sigură Moldova, s-a gândit că poate Finlanda a invitat-o și așa a putut să intre în clădire. Moldova oricum nu a ratat șansa și a făcut o poză, apoi a mers mai departe.

Într-un final a găsit biroul Germaniei, era greu să-și dea seama că era biroul lui având în vedere că era întunecat. Becurile stinse și obloanele de la geam trase. Și-a dat seama că e biroul Germaniei după cănile de cafea de pe partea dreaptă a biroului. Moldova avea noroc că nu sunt camere de supraveghere în birouri. A deschis ușița ventilației dar fix în următoarea secundă, se auzea cum cineva descuia ușa. Moldova s-a panicat și s-a ascuns înapoi în ventilație. Era Germania! „Ce caută aici?! Parcă era în Asia! Acum ce mă fac?!" se gândea Moldova.
Germania a intrat și a aprins veioza de la biroul său. S-a rezemat de birou și a oftat. Părea oarecum necăjit și nervos. Moldova și-a dat seama că era nervos pe ea și România. Germania a aruncat cu cărți și fișe pe jos de nervi, țipând de două sau trei ori printre dinți. A arunact veioza de pământ, făcând ca lumina acesteia să nu mai fie la fel de puternică și să pâlpâie ușor, din când în când. Moldova a urmărit această ieșire a lui cu ochii mari. După ieșirea lui urâtă, acesta s-a trântit pe jos în fața biroului său, rezemat de acesta. A oftat obosit și și-a încrucișat brațele și își mișcă puțin piciorul într-un mod repetat și agitat. Era încă nervos. Și-a mutat privirea o dată către ventilație pe urmă în altă direcție. Moldovei îi era sincer frică.
Mișcarea repetitivă a piciorului Germaniei s-a mai domolit. Nu îl mai mișcă la fel de aspru. Era ca și un semn că încet, încet se calma. La un moment dat nu îl mai mișcă deloc.
-Ieși d-acolo fetiț-o. Nu m-am născut ieri. Spune el într-o voce aspră.
Moldova nu s-a așteptat la asta. Era îngrijorată și avea degând să fugă acum cât avea ocazia.
-Am zis ieși! Se uită către ventilație încruntat.
Moldova ezită dar împinge un pic ușița ventilației și se uită la el speriată. Germania își mută privirea de la ea.
-Spune-mi.. De ce tu și frate-tu ați început toată tărășenia asta?!
Moldova nu a zis nimic. Germania a realizat că a fost prea direct având în vedere circumstanțele. A oftat și și-a fixat ochelari. Avea degând să aștepte ca Moldova să iasă din aerisire. Nu e ca și cum avea timp să aștepte, dar ce mai avea să facă acum? Au stat în liniște mai mult timp. Germania zăcea acolo extenuat, așteptând ca ea să iasă din ventilație. Moldova a deschis ușița ventilației. Germania și-a întors capul ușor în direcția ei. Putea să o vadă pe Moldova, nu bine dar putea. Moldova nu știa dacă ar trebuii să înainteze, chiar dacă acesta părea calm și stors de puteri, nu avea încredere. Foarte încet a înaintat, dar la un moment dat, a ajuns suficient de aproape de Germania încât s-a așezat lângă el. Avea valiza în brațe. Germania s-a uitat la ea și a văzut valiza, a făcut niște ochi mari și s-a așezat mai comfortabil.
-Valiza..? Ce cauți aici cu valiza?
-Am vrut să aducem banii înapoi.
Germania a ridicat o sprânceană.
-Și tu și frate-tu?
Moldova a dat din cap că da.
-Pff.. Vreți să-i returnați numai ca să scăpați de belele, nu-i așa?
Moldova și-a mișcat mâna arătând gestul de „așa-ș-așa". Germania a rămas nedumerit.
-Atunci de ce? Spune! Nu mai tăcea ca o mută!
-Pe lângă faptul că nu voiam să mai dăm de belele, ne-am și simțit prost. Nu știu cât de prost s-a simțit România, dar știu că acum eu mă simt cam vinovată..
-Ai remușcări?
-Poți zice așa, da..
Germania a oftat. Era prea obosit să-și tot bată capul cu situația asta.
-Fie.. Doar, lasă banii aici și am să rezolv eu restul..
Moldova a fost surprinsă.
-Serios? Cum așa?
-Ce rost mai are să-mi bat capul cu prostiile lui frate-tu? Banii sunt aici, tu ești aici, cine ști pe unde mai e și ăla?!
-E afară..  Zice Moldova sfioasă. 
-Ce caută ăla acolo?
-Ne-am înțeles că mă strecor eu în clădire și las valiza, dar apoi am dat de tine. Probabil e îngrijorat.
-Lasă-l să se îngrijoreze, să aibă și el probleme și griji, nu numai alții.
-Atât de mult îl urăști? Zău?
-Nu îl urăsc, doar că îl văd că fiind foarte.. Enervant și iresponsabil. Nu tot timpul, dar mare parte din timp. Nu înțeleg cum poate fi așa de relaxat tot timpul când are chestii de făcut, sau cum poate să ignore faptul că acțiunile lui au consecințe!
Moldova s-a uitat la el cât timp a vorbit, pe urmă s-a uitat la lampă și înapoi la el.
-Ești cumva invidios?
-Poftim?
-Vrei și tu să fi la fel de nepăsător ca el? Să nu te stresezi?
-Cine n-ar vrea să fie relaxat și cu capul în nori tot timpul? Nu sunt invidios. Doar mâhnit de situație. Mi-ar plăcea mai mult să văd că depune și el efort, cum depun eu și restul!
-Pff! Nimeni nu depune efort cum depui tu! Mi-a spus România. Mi-a zis că mereu îți frămânți capul cu munca și că nu poate să înțeleagă de unde atât chef de așa ceva.
-A zis el asta? Germania și-a încrucișat brațele.
-Dap. Poate ai șanse să îl vezi muncind ca restul dar în veci ca tine. Sau să îl vezi să muncească atât de mult ca tine când vine vorba de ce faci tu! Am văzut că și el poate fi muncitor, dar în alte lucruri.
Germania ascultă intrigat.
-Spre exemplu, i-am zis o dată să repare acoperișul. Nu i-a luat nici măcar o oră! Da, poate că caută modul mai ușor de a rezolva probleme, dar e asta un lucru rău? Tot face ce are de făcut, doar că nu se spitește la fel de mult. Nu văd baiul în a rezolva probleme și să depui mai puțin efort ca restul.
Germania a fost foarte atent la tot ce a zis Moldova. Acesta s-a ridicat și și-a deprăfuit cămașă. 
-Vrei să spui că el se pricepe mai bine la muncile.. Fizice?
Moldova a ridicat din umeri.
-Presupun...
-Înțeles... Lasă valiza aici și pleacă. Rezolv eu cu restul. 
-Mersi! O să-i spun României că ne-ai ajutat! Chiar nu mă așteptam.
-Nu.. Nu-i zi nimic. Nici să nu îi spui că am vorbit. Poate crede că te-am păcălit sau ceva. Lasă să creadă că totul a mers așa cum trebuia.
-Oh..? Bine atunci.. Moldova s-a întors către ventilație și a zis:
-Apropo! Nu sunt toți banii acolo..
Germania se uită la ea și își dă ochii peste cap.
-De ce nu mă miră? Cât de mulți lipsesc?
-Nu mai știu.. România știe. Noi aveam de gând să aducem mare parte din ce luasem pe urmă să aducem în rate. Căci.. Dacă am returnat mare parte din banii, nu mai e la fel de grav, nu-i așa?
Germania a ofata și a râs în sinea sa.
-Sigur, sigur.. Du-te odată! Vocea lui suna din nou aspră.
Moldova nu a mai stat pe gânduri și a fugit.

România o aștepta afară de unde plecase. Era îngrijorat, mai că nu îi venea să meargă după ea. Când a văzut-o, s-a simțit usurat. A prins-o de obraji.
-Ești teafără! Ai reușit?!
-Uhh...
Moldova se gândea la ce i-a zis Germania.
-Da! Da, am reușit.
-S-au întors Germania cu U.E.! Așa frică mi-a fost că te vor găsi! Ai dat de ei? Ai dat de Germania?
Moldova a dat din cap că nu. România i-a dat drumul la obraji.
-Perfect! Hai acasă!
Moldova a dat din cap și l-a urmat. Când au ajuns acasă, casa era plină de polițiști care încă cercetau pe acolo. România a oftat nervos.
-Și totul se putea termina cu bine dacă nu erau și ăștia aici!
Moldova a văzut că unul dintre ei vorbea la telefon și se uita în jur.
-Hai Moldova, să găsim un adăpost.
Moldova l-a prins de cot și a zis:
-Ia stai așa.. Hai să așteptăm puțin. 
România era confuz dar a făcut cum a zis. Zece minute mai târziu, polițiștii au plecat. România s-a bucurat și a luat-o către casă.
-Vai de mine! S-au dus! De unde știai? Citești în stele sau ceva??
-Nahhh, am ghicit și eu.
-Orice o fi, suntem acasă!
România a intrat în casă bucuros, în timp ce ea l-a urmărit înăuntru, zâmbind în sinea ei.

------------------------------------------------------

Hello cititori! Scuzați capitolul acesta întârziat, am avut diverse lucruri de făcut și din câte vedeți, e un capitol mai lunguț. :') 
Nu am reușit să îl postez vineri așa că sper că și duminica e o zi bună.