Window of Hope

CAPITOLUL 2

CAPITOLUL 2

„Invinge durerea, razi cat se poate, caci tot la zi ajunge si cea mai lunga noapte..." -William Shakespeare.

A trecut o săptămână de la micul incident cu maşina. De-atunci am început noul post de asistentă la PEB, ajutându-l pe domnul Coray. Despre el am învăţat multe, într-un timp scurt. Ştiu că este foarte strict în legătură cu dosarele şi ordinea lor, ştiu că fiecare sarcină pe care mi-o dă trebuie îndeplinită în mai puţin de zece minute -excepţie fac cazurile în care mă pune să citesc manuscrisele-, ştiu că cafeaua pe care o bea în fiecare dimineaţă la fix 9:15 trebuie să conţină doar un pliculeţ de zahăr şi nu mai mult, iar pentru copiii lui domnul Coray şi-ar da practic şi viaţa. Uriaşa ramă şi zâmbetul larg al şefului meu atunci când se uită la fotografie este ceva plăcut de văzut. Pare –de fapt este- un tată mândru şi un îndrumător ales. Îmi place să am astfel de personae în jurul meu.

Este 9 fără câteva minute atunci când ajung la birou, iar Clara –secretara blondă, îmbrăcată azi într-o bluză cu un decolteu uau, bine tunată dacă ne luăm după spusele lui Mike, portarul de vis a vis, îmi zâmbeşte politicos. În ciudat aparenţelor, fata are bun simţ iar peste tona de machiaj se ascunde un chip frumos. Bănuiesc că majoritatea lumii ar crede că ea a obţinut acest job doar fluturând din gene către domnul Coray, dar ei bine, majoritatea se înşală amarnic. Clara se pricepe terbil de bine la calculatoare şi la aranjatul  întâlnirilor de afaceri. În scurta perioadă de când mă aflu aici, nu am avut ce să-I reproşez.

Îi fac cu mâna şi îi zâmbesc înapoi, trec grăbită pe lângă uşile ce duc la birourile colegilor mei, fac dreapta imediat după colţ şi ta-da! Propriulmeu birou mă aşteaptă cuminte. Lucrurile sunt la fel cum le-am lăsat şi noaptea trecută.Mapa cu manuscrisele ce trebuie citite şi prezentate săptămâna viitoare este frumos aşezată pe birou imediat lângă cana mea cu KingRoman Reigns. Calendarul în care am încercuit toate dăţile importante şi zilele de naştere cu poza lunii septembrie fiind reprezentată de un căţel cu o jucărie în gură este pe peretele opus.  Încă sunt proaspăt angajată aşa că nu am cine ştie ce de muncit. Îmi aşez haina pe spătar şi ofetz. Mai am circa cinci minute şi cincizeci şi opt de secunde conform ceasului digital de pe măsuţa de cafea, pentru a îi duce cana şefului.

În timpul programului Britany mă sună şi mă avertizează că în nicun caz nu voi mai avea şansă să îi trag şi astăzi clapa. Trebuie neapărat să-mi dea, şi  citez detalii picante despre Owen şi Penibila, ba chiar mă şi ameninţă că îmi va publica pozele cu mine din timpul gimnaziului. Ajung să o iau chiar în serios. Şmechera de Britt!

 Hotărâm amândouă să ne întâlnim la Bousy Lissy să luăm cina cam pe la opt fără douăzeci de minute.

-Annalise, domnul Coray vrea să te vadă, vocea subţire a Carlei răsună prin interfon.

-Am înţeles. Vin imediat.

Domnul Coray îmi cere să citesc, apoi să fac o recenzie a două romane până joi. Ambele cărţi sunt scrise de acelaşi autor de care încă nimeni nu a auzit. Din câte îmi spune şeful meu, tânărul are potenţial şi nu vrea să rateze aşa o oportunitate.