Window of Hope

CAPITOLUL 4

Miros de ouă prăjite.

Ouă prăjite.

Stomacul meu scoate un sunet ce seamănă cu un mormăit,mă îndeamnă să mă trezesc şi să mă las purtată de mireasma asta Dumnezeiască.Poate exagerez, dar atunci când mănânci cu săptămânile la rând croissante de la mici bufete aflate în apropierea marilor clădiri de pe Avenue 4, o farfurie cu ceva gătit este un lux.

Poate de aceea am dat atât de mult jos în greutate.

Simţurile îmi revin în alertă. Cine face ouă prăjite în bucătăria mea? Cine fredonează în bucătăria mea? Ce dracului, cine a spart o farfurie în bucătăria mea?

Mă ridic de pe saltea şi îmi prind în grabă părul.Oricine ar fi, cred că n-ar aprecia dacă mi-aş face intrarea ca un zombie însetat după creier, în cazul meu, după cafea. Am încă hainele de ieri seară, aşa că nu mai pierd timpul. Puţine persoane ştiu de cheia de rezervă,de sub maşina de spălat a vecinului, de pe scara scării, aşa că nu am de ce să mă panichiez. Cel mai probabil Brittany şi-a făcut griji peste noapte şi a dat o raită până aici.

Când păşesc în bucătărie, căscatul îmi rămâne în gât.Visez?

Chiar în faţa mea, Aaron, îmbrăcat în maieu şi pantaloni de trening, azvârle tigaia înainte şi înapoi, pe aragaz.E tuns mult mai scurt, ca ultima dată când l-am văzut. Telefonul lui îi vibrează în buzunarul de la spate. El nu dă semne că ar vrea să răspundă. Şi dacă faptul că Aaron a zburat până aici, tocmai din Cuba, nu mă îngrozea, surprindea, încânta destul, ceea ce m-a făcut să vreau să mă ascund a fost el. Care îmi dă aceleaşi emoţii doar că mai amplificate ca şi în cazul lui Aaron. Max stă bine-mersi pe colţarul de lângă peretele drept, vis a vis de locul în care Aaron se joacă de a bucătarul. Adică, ce Doamne Iartă-mă se întâmplă aici? Să mă trezesc cu cel mai bun prieten în casă peste noapte este una, dar cu un străin, este alta.

Străinul care ţi-a dat o mână de ajutor. De două ori chiar, vocea mea interioară mă muştruieşte.Are dreptate.

Chiar şi aşa, nu ştiu absolut nimic despre el. Chiar şi aşa, cum a ajuns el aici? Ce caută aici? Se aşteaptă să-i dau ceva, să îi mulţumesc? I-am mai mulţumit odată oricum. Nu pot ignora cât de bine arată. Are un aer distant şi rece, dar chiar şi aşa are acel ceva. Are un pericol în ochi, ceva care te face să vrei să te arzi. E ceva neînregulă cu mine? Poate chiar sunt sărită de pe fix.

-Ochii tăi s-au mărit considerabil, puştoaico. Simt înţepătura. Şi aud vocea de care mi-a fost atât de dor. E jucăuşă şi sarcastică.O ador!

-Nu aveai cumva o întâlnire cu acea cubaneză dată naibii în seara asta? îmi dau ochii peste cap. Chicotitul ăla îmi spune totuşi că şi lui i-a fost dor de micile mele ironii aşa cum şi mie mi-a fost dor de băşinile lui. Nu pot să nu mă gândesc că am doi uriaşi în mica mea bucătărie.O să adopt o poziţie normală, asta o să fac. Sentimentul de gol a dispărut.

Situaţia e puţin cam dubioasă, ştiu.Dar Aaron este aici,nimic rău nu se poate întâmpla. În plus, nu ştiu dacă este posibil dar cred că încep să capăt încredere în Max.Şi l-am văzut numai de două ori în întreaga mea viaţă,imaginaţi-vă.

-El este Max. Dar cred că şti deja asta, zice el sarcastic.