Internatul. volumul 1

CAPITOLUL 2

CAPITOLUL 2 - Prințeso


Mă reped să prind batonul aruncat de Sasha înaintea surorii lui afurisite și cad din pat când ma aplec după el. Din dreapta mea Svetlana arunca cu o pernă în mine însă deja rup ambalajul capturii cu dinții mușcând cu poftă din combinația de ciocolată, cereale, banane și căpșuni arătânu-i dragei mele colege un semn foarte prietenos cu mâna pe care o ridic deasupra capului. Sacha și Ivan încep să râdă însă draga mea colegă nu le poate împărtășii din păcate energia pozitivă. Așa că tot ce poate face e să se strâmbe la noi și să ne facă pe toți trei să izbucnim în hohote de râs. Sacha se aproprie de mine si mă culege e pe jos încă cu gura până la urechi. Svetlana mai aruncă încă o pernă în el și e data asta râsul care izbucnește din gâtlejul fratelui ei o face și pe ea să râdă alături e noi. Arunc și eu cu perna în ea și îmi regret decizia când se întoarce spre mine cu un zâmbet diavolesc pe față.
―Tu tocmai ai aruncat cu o pernă în mine?
―Poate... șoptesc ascunzându-mă în spatele lui Sacha
―Tu nenorocită mică ai aruncat cu o pernă în mine! Declar război!
―Aprob! Îi strig înapoi,  încă ghemuită în spatele lui Sacha din cauză că el e umpic mai scund decât mine.
―Foarte bine! Mătrăgună treci aici! Îmi dau seama că se adresează lui  Sacha când îl simt ca se desprine din brațele mele așa că mi le strâng pe lângă corpul meu. Sacha îi aruncă o privire surorii lui, una lui Ivan si cade jos lângă mine.
—Deci așa faci nenorocitule? Mă abandonezi? BINE! Ivan treci aici! Ivan trece pe lângă noi și înghite in sec ca un om ce merge spre spânzurătoare șoptindu-ne:
—Autor!
Sacha scapă un chicot pentru care Svetlana îl săgeată cu o privire care pot jura că îi pătrunde până în adâncul sufletului. Se uită la mine cu o privire rugătoare și înc o urmă de altceva în ea care îi face ochi să lucească:
—Nu ma fă să regret ca sunt de partea ta Arien’ka. Ceva in privirea, sau poate in tonul vocii lui mă face să zâmbesc.
—De ce mi-ai spus așa?
—Cum? Arien’ka?
—Da, nu mă cheamă așa.
—Păi cum nu ai nume rusesc cred că ăsta ar fi alintul tău.
—Când ți-am dat voie sa îmi folosești alintul? Zâmbesc deși atitudinea lui, iar răspunsul pe care mi-l servește imi scurtcircuitează creierul pentru un moment.
—Când ți-am cerut voie prințeso?
Tocmai a întrebat asta? Stai, tocmai mi-a spus prințesă? Apuc cea mai apropriată perna și încep să îmi lovesc aliatul din acest război. Scăparea mea e un moment enorm e bun pentru inamicii noștri care încep să arunce în noi cu șosete făcute ghem. Sosete mirositoare făcute ghem.
—Svetlana vin după tine!
—Nu ai voie!
—Unde mă rog scrie?
—E război, trebuie să îți faci clare intențiile! Ignor faptul că mia ocolit întrebarea și mă ridic în picioare îndreptându-mă spre ea.
—Ei bine atunci, declar atac deschis. Spun și mă reped spre ea