În viața mea nu mi-am dorit să dau în cineva, darămite să o fac, așa că gestul meu îmi provoacă de-a dreptul greață. Și totul e din cauza lui! A lor! A lui Hayden și Heaton și Holden! A felului în care mă înnebunesc cu glumele și insistențele lor. Cu modul în care mă forţează să fac exact ce nu îmi doresc şi... La naiba, a felului în care mă fac să mă simt! Au reușit să mă transforme, în doar două zile, într-o nebună plină de hormoni, care habar nu are ce mai vrea și au scos tot ce este mai rău din mine!
Şi, ceea ce mă enervează cel mai mult, e faptul că Hayden a avut dreptate să se poarte așa cu mine. Nu numai că nu l-am oprit din avansurile pe care mi le-a făcut, dar am intrat în joc și l-am incitat și eu, deci nu ar trebui să mă mir că sunt tratată ca atare! Mă simt... ieftină! Așa m-am comportat și asta am primit! Dezgustul pe care îl simt faţă de propria mea persoană e binemeritat și îmi lasă un gust amar în gură în acelaşi timp în care îmi aduce lacrimi în ochi.
- Kim..., şopteşte Hayden când îmi observă lacrimile și vocea îi este plină de regret.
- Nu! îl opresc înverşunată. Îmi ajunge! M-am săturat de jocurile voastre! Vreau ca atât tu, cât și fraţii tăi să mă lăsaţi naibii în pace! Am greşit că am intrat în jocul vostru și o regret, dar s-a terminat! Nu sunt și nici nu vreau să fiu un premiu pentru care vă luptaţi între voi! Asta... nu sunt eu! Și nu îmi place absolut deloc ce am devenit!
Hayden este atât de uluit de ieşirea mea încât nici nu realizează că încă mă ţintuieşte cu propriul lui trup de perete. Dar eu da, îl simt cu fiecare părticică a fiinţei mele, așa că îl împing cu amândouă palmele în piept şi, spre surprinderea mea, face un pas înapoi.
- Dar..., încearcă din nou să spună ceva, însă îl întrerup din nou.
- Și dacă mai intraţi în camera mea neinvitaţi, fac plângere la paza campusului! M-am săturat să tot daţi buzna peste mine și să mă puneţi în situaţii jenante de câte ori mă găsiţi dezbrăcată!
Ochii lui Hayden aruncă acum fulgere și se apleacă atât de brusc asupra mea încât mă aştept să mă plesnească el, dar doar îşi apropie fața periculos de mult de chipul meu, tăindu-mi respiraţia.
- Cine a mai intrat peste tine, Kim? mă întreabă cu voce joasă, dar atât de nervos încât glasul îi tremură.
- De parcă nu ai şti! Mai mult ca sigur că vă distraţi povestind între voi modul în care...
Vorbele mi se opresc însă în gât când Hayden îmi prinde obrajii în palme și îmi ridică faţa spre el, iar furia din ochii lui mă face să mă înfior și să realizez cât de mică sunt faţă de el. Sunt mirată de reacţia lui şi, mai ales, de faptul că pare... gelos?!
- Cine? Care dintre ei, Kim? La dracu', răspunde-mi! și strigătul lui mă face să tresar.
- Heaton! strig înapoi. S-a comportat exact ca tine azi! Se vede că sunteţi fraţi!
- Când?
- Cum când? De abia ieri am venit! Ieri! Când l-a trimis Sam după mine! M-a ameninţat că mă ia pe sus, doar cu prosopul pe mine, dacă nu vin la petrecere! Așa cum tu...
- Erai dezbrăcată? mârâie din nou. Îl omor!
Pentru o clipă, rămân cu gura căscată. Adică îl omoară pe Heaton că a făcut cam același lucru ca și el?
- Știi ceva, doar ieşi! Du-te și omoară-l sau omorâţi-vă între voi, puţin îmi pasă, dar staţi departe de mine! spun printre dinţi și îl împing pe uşă afară, trântind-o puternic după el.
CITEȘTI
TRIPLU "H" vol.1 (publicată)
RomanceUneori, viața îți dă mai mult decât ai cerut. Îți dă posibilitatea să alegi ce îți dorești. Kim Larsen dorește să își schimbe viața și să devină o studentă obișnuită. Își face un plan pentru următorii ani și e determinată să îl urmeze. Un singur l...