Arzi #2 (seria Anonymous Society)

14. Daca inchizi ochii o să dispar?

Killian

În acel moment al vieții mele existau numai doua variabile care îmi complicau existenta: familia mea disfunctionala și Julie Hearbell. Pe primii am decis cu înțelepciune să îi ignor, pentru binele meu psihic si pentru integritatea lor fizica. Julie în schimb a decis să mă ignore ea pe mine, naiba stie de ce, în orice caz eu n-aveam nici o idee.
Milan s-a întors luni dimineața foarte devreme, Davis și Easther după câteva ore și, pentru ca toți trei găsiserăm răspunsurile ghicitorilor noastre, a început următoarea vanatoare de comori.
Luni, marți și miercuri am alergat toți ca niște găini fara cap prin Chicago, de dimineața devreme pana noaptea tarziu. Când ajungeam la hotel eram atât de epuizat, încat abia daca reușeam să fac un dus înainte să leșin.
Joi însă m-am trezit decis să înteleg care era problema lui Julie înainte de orice alta activitate. Mă ignora cu o vehementa incredibila. Îi dădeam mesaje și o sunam mai ceva decât o nevasta disperata, iar ea pur și simplu refuza să vorbească cu mine. Care naiba era problema ei? Chiar trăisem cu senzația ca lucrurile erau bine intre noi, în weekend. În ultimele zile, de câte ori mă gândeam la zilele de sâmbătă și duminica, mă simteam... folosit. Ceea ce era al naibi de ciudat pentru ca eu inițiasem tot ce se întâmplase intre noi.
Iar Julie nu era tot. Îl neglijasem pe James în ultimele zile. Julie mă avertizase sâmbătă, când venise vorba despre James: nu îi da speranțe deșarte, Killian, pentru ca atunci când o să pleci o să simtă ca îl abandonezi la fel ca toți ceilalți adulti din viața lui. Avea dreptate și o știam, dar mă încăpățânam să-mi spun ca mai e mult pana plec iar James avea timp să se obișnuiască cu ideea. În orice caz, puștiului îi era dor de mine. Îmi trimitea zilnic la fel de multe mesaje câte îi trimiteam eu lui Julie.
Bb Prima oprire în acea zi a fost la orfelinat. Mă aștepta în fata clădirii, topaind de pe un picior pe altul. S-a năpustit asupra mea cum am coborât.
-Woah, stai puțin! Am icnit când numai nu am căzut din picioare. Buna și tie, omule, am spus recapatandu-mi echilibrul.
-Am crezut ca nu o să mai vii niciodată, îmi spuse cu fata ascunsa în hanoracul meu.
M-am încruntat privindu-i creștetul capului.
-De ce ai crede așa ceva? Ti-am spus doar ca am câteva zile aglomerate, dar o să vin imediat ce mă eliberez puțin.
James s-a tras înapoi, dar a evitat să mă privească. Se uita la adidașii mei. Analizându-l din cap pana în picioare am realizat ceva:
-Nu îți plac hainele pe care ti le-am cumpărat? L-am întrebat pornind agale spre mașina.
-Ba da, bineînțeles ca îmi plac, îmi zise el.
-De ce nu le porți? L-am întrebat precaut.
James nu mi-a răspuns, doar a ridicat din umeri. Nu știam ce naiba aș putea să înteleg din acel răspuns non-verbal așa ca, fiind un las, am preferat să nu mai insist.
Am mers împreuna cu el la micul dejun. După masa parea mai bine dispus, dar tot nu vorbea prea mult.
-Unde mergem acum? M-a întrebat el.
-Să o căutăm pe Julie, i-am spus pornind motorul mașinii.
-Unde?
-Habar n-am, am zis ridicând din umeri. Mă gândeam să începem cu biserica. Suna bine?
James a zâmbit larg și a incuviintat dand din cap. Parea chiar entuziasmat, așa ca l-am lasat să se bucure cu toate ca îndoiala creștea în mine mai ceva ca iedera otrăvitoare. Dacă Julie nu voia să mă vadă? Dacă nu voia să îl vadă pe James din cauza mea?
Nu, asta era o porcărie! Julie n-ar refuza niciodată un copil din cauza mea chiar dacă nu știam ce naiba făcusem greșit.
-Pot să te intreb ceva? A murmurat cu jumătate de gura chiar când intram pe strada pe care era biserica.
-Sigur.
-Îți place de Julie? Vru el să stie.
M-am încruntat spre drumul din fata.
-E draguta, m-am auzit bolborosind. Tie nu îți place de ea?
-Ba da, recunoscu el. Killian, îți place de Julie ca de o iubita? Mă lua apoi la rost. Pentru ca mie da!
Ei, să vezi și să nu crezi! În timp ce îmi făceam griji în privința mascariciului, adevarata competiție era chiar sub nasul meu. Am încercat să îmi rețin un zâmbet.
-Acum, ca știu asta, n-aș putea să îți fac una ca asta, amice, i-am spus oftând resemnat. E în codul baietilor.
-Ce e aia? M-a întrebat curios.
-Îți explic mai tarziu, i-am promis eu. Nu e o discuție pe care să o purtam intr-o biserica.
Julie nu era acolo. Nu era nimeni, defapt. Biserica era inchisa și grădina din spate goala și trista. I-am trimis încă un mesaj lui Julie, dar știam deja ca nu o să îmi răspundă.