Passion

Suferinta

Back to our storyline...

Au trecut câteva săptămâni de cand Caliopie și cu mine am căzut prada dorinței unei pentru cealaltă. Deșii trebuie sa ne ascundem de părinții ei, ador sa îmi petrec timpul alături de acea scumpă făptura. Sa o țin in brate, cu mâna sa îi netezesc parul, sa o alin si sa o susțin. Sa o privesc dormind si sa o aud citind. Sa o sărut si sa o ating. O ador pe ea, orice ar face sau ar spune ar fii un vis devenit realitate. Poate asta chiar e dragoste caci altfel nu mi-o pot imagina. Sa ma culc si sa ma trezesc cu gândul la ea, sa nu pot mânca fără sa știu dacă ea a făcut-o sau nu pot dormii știind-o departe de mine. E un chin faptul ca viața nu ne îngăduie sa devenim una si aceeași persoana. Ca nu ma pot trezii in fiecare dimineața privind-o, mirosind-o, ascultând-o cum îmi rostește numele.
Alergasem mai bine de un maraton in speranța ca sentimentul asta de groaza o sa treacă. Nu știu ce se întâmpla cu mine, ma pierd in idei, gânduri, un gol in stomac și un nod in gât îmi înnegresc gândurile. O sa se întâmple ceva rau. A fost prea frumos sa fie și adevărat. Ma opresc in fata blocului ei și priveam la balconul ei. In speranța ca o sa o văd. Sa scap de tot ce e rau. Dar azi nu iese la geam cum o făcea alta data. Timpul trecea, eu așteptam și nimic ni se întâmpla. Ea nu ma lasă sa îi văd ochii ei mari și visatori încă o data ca sa ma pot liniștii.
Ca intr-un coșmar îmi suna telefonul. Răspund, îl duc la ureche iar o voce prea bine cunoscuta vorbește pe un ton gros, grețos.
- Ți-a fost dor de mine fetițo? Te-ai gândit la propunerea mea?
- Nu o sa pozez iar pentru tine, fii atent te distrug amice!
- Nu vrei, nu e nici o problema le postez pe cele vechi!
- Ai spus ca nu le M-ai ai pe cele vechi!
- Ce sa vezi am mințit!
- Sa te duci dracului!
- Fii atenta cum facem, mâine seara vii la 8 ești la mine, dacă nu apari pana atunci urc pozele.
- O sa te omor cu mâna mea, nenorocitule!

Închide telefonul și simt ca îmi cedau picioarele, orice as face se va afla ce am făcut o data. O iau in trompa spre casa unde ma arunc in dus încercând sa uit de toate dar degeaba. Mai tare și mult ma aprofundăm in gaduri, in ideii, îmi făceam rau singura.

•••

Îi căutam privirea in așteptare de un semn, de orice. Nu ma puteam concentra, nu puteam face nimic. A intrat im clasa cum o face mereu dar nu ma salutat. Mi-a oferit un sentiment de pierdere, e o tortura ce nu-mi da pace... Dean își aseaza mâna pe piciorul meu in a incerca al oprii din bătut isteric. Și el știa ca ceva se întâmplase dar era la fel de confuz ca mine. Ma privea milos și ma calma.
- Vei vorbii cu ea la pauza, așteaptă!
- Nu îmi pot da seama ce am făcut!
- Poate nu ești tu de vina...
- Cine altcineva sa fie? Sigur e vina mea. Am făcut ceva gresit cum fac mereu și am speriat-o!
- Ești o persoana buna, eu spun sa te calmezi apoi sa vorbești cu ea.
- Dacă nu va vrea sa vorbească nu mine?
- Nu ai nici o alta opțiune decât a incerca.
- A 3-a banca ce tot vorbiți atâta? Ia ieșiți voi afara!
- Ne iertati doamna profesoara, vom tăcea...
- Nici nu ma interesează afara.

Ne ridicam și ieșim agale din clasa. Holurile mult prea luminoase pentru o zii ploioasa. Înaintam printre ele și ma trezesc singura. Dean dispărut fără de urma ma îndrept spre baie. Baie rupcigoasa, murdara, plină de scrisuri și de desene nu prea talentate... era totuși un loc răcoros, întunecat și mult prea linistit pentru un liceu. Ma sprijin de o chiuveta și privesc in gol. Incercam sa realizez ce naiba se petrece. Ieri era totul atât de bine iar azi parca se scufunda tot sub ape vechi și negre. Primesc o notificare pe telefon. Îl deschid sa văd ce e și observ mesaj de la nenorocitul ala...

: Nu uita, mâine seara la 8 te vreau la mine! Nu încerca vre-o manevra ca nu o sa îți iasă...

Nu pot realiza ce sa fac cu tipul asta. Nu ma pot duce la poliție, nu vor ajuta cu nimic. Dacă nu ma duc va posta pozele vechi și o sa afle toți iar dacă ma duc le va posta pe cele noi și vor afla toți. Dau sa caut in geanta țigările dar nu le puteam găsii deloc. Vars tot conținutul in chiuveta și observ cum dintr-un caiet iese o bucata de carton. O ridic și îmi aduc aminte ce e aceea. Era cartea de vizita a blondei de la petrecere. Oricât as fii vrut sa nu fie ea soluția era tot ce aveam. O lacrima mi se prelungea pe obraz in timp ce formam numărul. Sun cu o mica speranța sa nu răspundă... dar o face.

- Buna, sunt fata de la petrecere, ma m-ai ții minte?
- Știu perfect cine ești!
- Ai avut dreptate...
- Poate doar pe jumătate! Vino la mine diseară îți voi trimite eu adresa.  Trebuie sa vorbim.
- Desigur! Voi fii acolo.

Îmi Închide telefonul, iar eu incerc sa procedez in continuare, Ma trezesc la realitate când aud soneria. Îmi serg lacrimile, ma aranjez in oglinda și încep in a-mi bagă inapoi in geanta tot ce aveam. Aud pași apropriindu-se iar eu îmi întorc capul spre usa. Caliopi intra înaintându-și capul cel ținea ridicat. Ma priveste in ochii rece, inexpresiv. Am vrut sa spun ceva, orice, doar sa nu tac si sa se întâmple ceva mai rau dar nu am putut. Doar stăteam si o priveam... pana ce ea a vorbit!
- Ines chestia asta nu va putea niciodată sa meargă!
- chestie?
- Da chestia asta dintre noi...
- Chestie?
- Nu o pot bunii altfel!
- Chestie? Cal te iubesc, ți-as oferii si luna de pe cer de as avea maini S-o culeg
- Îmi pare rau dar sentimentul nu e reciproc!
- Nu e reciproc? Nu e reciproc! Serios? Nu stii sa minți deloc Cal...
- Dacă mint sau nu nu contează iar dacă ma crezi sau nu e doar alegerea ta. Dar e mai bine pentru amândouă sa ma lași in pace!
- Asta d ceea ce îți dorești tu?
- Da!
- Atunci dorința ta e porunca mea...

•••

Conduceam mașina spre periferia orașului, un cartier luxos se întindea im fata mea. Nu îmi aduc aminte sa mai fii fost pe aici. Ajung in fata unor porți uriașe de fier ce se deschid ca eu sa pot intra. Parchez mașina im fata marii vile ce se desfășura in fata ochilor mei. Doi bărbați apar in fata mea și se prezintă politicos ca fiind oamenii ce trebuiau sa ma îndrume. Îi urmez prin labirintul de holuri pana ce ajung intr-un birou. Înaintez iar ușa se Închide in urma mea presărate liniștea. Ma așez pe un fotoliu din fata biroului încercând sa inspectez ce este im jurul meu. Intra înăuntru repezita o femeie bruneta, purtând un costum impecabil, negru. Dacă nu as fii privit-o in ochi nu as fii recunoscut-o.
- Mi te aminteam blonda...
- Iar tu ești prea palida, ai mâncat ceva? Ți-e foame?
- Nu Multumesc, nu am nevoie de nimic ce genul...
- Cum dorești. Te-am chemat sa vorbim
- Iar eu am venit!
- Am exagerat atunci seara, nu trebuia sa te presez asa.
- Din furie și iubire poți face lucruri ce le regreți apoi... asa a fost și va fii mereu!
- Nu te pot obliga sa faci ceva ce nu vrei dar îți pot da de ales in a face ceva ce nu vrei sau nu.
- Dacă asta înseamnă ca voi scapă de nenorocitul ala o voi face... 
- Ești sigura ca vrei sa faci asta?
- Da! Spun și încep in a-mi desface nasturii cămășii dar ma oprește brusc.
- Nu, nu, nu! Nu de asta te-am chemat, nu asta vreau sa faci?  Nu vreau ca cineva sa se culce cu mine doar pentru ai scapă din probleme, eu o fac doar când cealaltă persoana ma dorește, dacă nu o face nu d capăt de lume.
- E o usurare!
- Ce îți mai face iubițica?
- E o perioada grea vreau sa cred...
- Iubirea e o perioada tind sa cred... nu tine pentru totdeauna.
- Tu ai fost vreodată îndrăgostită?
- Spre deosebire de tine ce se pare ca ai găsit-o mult prea repede eu nu am avut soarta ta...
- Intr-o zi im fata ochilor tai va pașii iubirea, flamanda gata sa acopere tot ce ai și sa ia tot, tot ce ai construit pana acum nu va însemna nimic. Tu și iubirea ta va fii tot ce e aer, tot ce e viu și cel mai important e tot ceea ce e important.
- Sa speram ca nu ai gura aurita!
- Cum te numești?
- Natasha Brown!
- Ce vrei sa fac Natasha sa scap de tipul ala?
- Vreau sa-l omori!
- Ce????