Passion

Finalul Povestii?

Nu puteam crede ce îmi auzeau urechile, nici in cele mai rele coșmaruri nu m-as fii gândit sa-l omor. Speram ca ea sa vorbească cu el și sa-l convingă sa ma lase in pace nu ca o sa-l omor. Nu am m-ai făcut asta pana acum. Nici nu vreau sa o fac, nu știu dacă sunt capabilă sa o fac. Mii și mii de gânduri negre și de imagini mi se derulează in fata ochilor deșii la exterior sunr blocata și nu am putut schița in gest. Expir zgomotos și îmi ridic inapoi privirea spre ea ce îmi cauta privirea blând in scopul confortului dar degeaba.
- Sa-l omor?
- E singura opțiune, nu-l poți controla e prea influent...
- Și dacă-l omor ce se va întâmpla cu mine.
- Dacă faci exact ceea ce îți spun eu, poți scapă.
- Nu am răniți nici o musca toată viața mea, nu pot face asaceva!
- Poți și o vei face dacă vrei sa scapi de el.
- De ce nu o faci tu? La petrecere părea destul de inferior tie...
- Nu ma pot pune intr-un asemenea conflict cu familia lui, afacerile dintre noi aduc mai mulți bani decât ai putea numără vreodată...
- Și vrei sa-mi murdăresc mâinile pentru amândouă?
- Dacă vrei sa scapi de el da!
- Si crezi ca familia lui nu va afla ca a fost ucis?
- Nu si dacă faci sa para sinucidere, sau supradoza. Oricum toți știu ca e dependent de narcotice, îi oferi o supradoza in băutura sau te descurci tu...
- Doamne cu ce m-am incurcat... eram o copila idioata!
- Te ajut eu cu tot ce ai nevoie pentru salvarea ta. Spun și scoate pe masa o Sticluța micuța și un pistol.
- Pistolul?
- In caz ca opune rezistența și nu e alta cale in a bea ce e in Sticluța asta...
- De ce ma ajuți? Nu îmi datorezi nimic! Pe tine cum te pot ajuta?
- Vreau sa te rogi, ca vor venii vremuri bune...
- Vremurile nu le pot schimba dar îți pot spune sigur ca ale tale da...
- Sunt curioasa cum o sa se întâmple asta!
- Am gura destul de aurita. Nu stii nici o data cum se va lumina cerul im urma unei prezente  întunecate, o pereche de Stiletto-uri și un chip angelic.
- Fie cum spui tu pana la urma, nu cred in preziceri dar dacă asta te ajuta sa pui capul pe perna noaptea, ma încred in tine. Dar ai grija ca iubirea îți aduce doar moarte, nu îți irosi viața așteptând pe cineva ce nu te dorește!
- Promit!

  Ma ridic din fotoliu, îi strâng mâna fina și moale, îmi oferă o geanta in care îmi bagă ce era pe birou. Mi-o înmânează aruncându-mi un ultim zâmbet si plec. Ajunsă inapoi in mașina lacrimile mi se adunau in barba nu puteam înțelege ce am făcut de am ajuns aici.
Perioada asta ploioasa îngreuna si mai tare drumul cel abia zăream in ochii mei înlăcrimate. Conduceam si conduceam, ar fii trebuit sa ma duc acasă dacă îmi alunga sentimentul asta de disperare si goliciune, dar nu o făcea, îl adancea si nu voiam sa îmi pierd mințile. Ajung iar pe o strada mult prea cunoscuta in ultimul timp. Zăresc in fata blocului o silueta ghemuită pe o treapta fumând dintr-o tigara. Cobor din mașina, ma aproprii din ce in ce mai mult. Își ghemuite genunchii la piept iar capul si-l afundase în piept asemenea. Cu cât ma apropriam îi puteam asculta suspinele. Era ea, normal ca era ea. Orice S-ar întâmpla ajung lângă ea. O bratisez din spate și îmi asez capul pe umărul ei. Își aseaza mâinile peste ale mele și suspina și mai tare.
- Spune-mi te rog ca ești adevarata!
- Sunt adevarata!
- Am nevoie de tine acum mai mult ca oricând! Nu îmi da drumul!
- Niciodată... poți fii sigura de asta!
- De ce nu îmi pot face niciodată singura alegerile in viata?
- De ce, ce S-a întâmplat?
- Ma căsătoresc se pare?
- Ce vrei sa spui?
- M-au logodit ai mei...
- Cu cine?
- De as avea idee...
- Cum e posibil asaceva? In ce secol au rămas ai tai?
- Fata de tine sunt încă minora iar ei fac exact ceea ce vor cu mine!
- De ce nu mi-ai spus nimic despre asta?
- Nu voiam sa te incarc cu problemele mele.
- Vino la mine, nu te pot lasă sa te întorci.
- O sa fie și mai rau dacă plec Ines, părinții mei nu sunt ca mama ta, ei nu înțeleg multe. Dacă ceva li se pune in minte e litera de lege. Nu am cuvânt in fata lor, nu am avut niciodată.
- Nu te las sa te întorci, Vino cu mine!

O apuc gentil de mâna și o trag după mine in mașina. Îi pun centura in timp ce îi privesc fata brăzdată de lacrimi, mii si mii de nervi se învolburau in interiorul meu la gândul ca cineva oricine putea sa rănească acesta făptura gingașa atât de mult încât ochii sa i se umfle de lacrimi și suspine. Ma asez in locul meu și pornesc mașina.

Conduceam printre străduțele întortocheate ale orașului, pana ce ajungem la apartamentul meu. O ajut sa urce cu mine și o primesc in casa. Îi tron un pahar de vin și îl ofer. Mâinile îi tremurau pe pahar dar tot l-a băut dintr-o înghițitura.

O las sa se afunde in canapea in timp ce ma îndrept spre Bucătărie sa fac ceva de ale gurii. Nu trece mai bine de o ora ca ma trezesc fiind înconjurată de doua brate de talie. Ma întorc spre ea și o imbratisez asemena sărutându-i creștetul capului și netezindu-i parul. Îmi desface nasturii cămășii încet dar o opresc apoi îi sărut fruntea apoi vârful nasului.
- Nu vrei sa mâncam mai întâi?
- Parca as mânca ceva... ce ai gătit?
- Paste!
- Miroase bine.

O priveam cum se hrănea, încet, savurând fiecare îmbucătură de parca era ultima. Lumina îi cădea pe chip, alintându-i trăsăturile inicate. Eram in asemena unei transe nu ma puteam satura in a o privii. Când privirea ei o întâlnește pe a mea in jurul nostru se formase o tensiune puternica. Simt cum îmi mângâie piciorul cu el ei iar respirația mi se tăiase. Privesc cum isi prinde parul iar mintea îmi juca doar scenarii. Nu puteam sa ma abtin. Ma ridic de la masa și pornesc spre dormitor și arunc toate pernițele de pe pat. Un urma mea vine și ea eronata. Îmi ia mâinile într-ale ei și ma intreba pe cel mai dulce ton îl puteam Auzii!
- Ce e? Am făcut ceva gresit?
- Tu? Niciodată!
- Atunci de ce ai plecat?
- Mi-a pierit pofta de mâncare.
- Mai mult pentru mine...
- Poți sa mănânci tot ce îți apare in fata din partea mea.
- Sorios?
- Serios!
- Eu zic sa începem cu tine... spune iar un zâmbet îi înflorește chipul.
- Ai cel mai frumos zâmbet, ar fii un chin sa-mi fie dat o zii in care sa nu-l văd!
- Te iubesc Ines! Te-am iubit din prima zii când te-am vazut alergând in fata blocului meu, din prima zii când m-am mutat, apoi in fiecare zi când treceai pe acolo.
- Și eu te iubesc Cal, poate chiar mai mult decât viața însăși, dacă tu nu vei mai fii lângă mine eu nu voi mai găsii rostul in a respira. Ești aerul ce îl respir, singura mâncare ce as savura-o zilnic, ești ce as fii putut dorii vreodată de la viața!  Spun apoi îi prind fata in palme sărutând-o de parca ar fii fost primul și ultimul nostru sărut!