Capitolul 5
1. Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis:
2. "Porunceşte fiilor lui Israel să scoată din tabără pe toţi leproşii, pe toţi cei ce au scurgere şi pe toţi cei întinaţi prin atingere de mort.
3. De la bărbat până la femeie să-i scoateţi şi să-i trimiteţi afară din tabără, ca să nu pângărească taberele lor, în mijlocul cărora locuiesc Eu".
4. Şi au făcut aşa fiii lui Israel: i-au scos afară din tabără. Cum poruncise Domnul lui Moise, aşa au făcut fiii lui Israel.
5. Şi a grăit Domnul lui Moise şi a zis:
6. "Spune fiilor lui Israel: Dacă un bărbat sau o femeie va face vreun păcat faţă de un om, şi prin aceasta vă păcătui împotriva Domnului şi va fi vinovat sufletul acela,
7. Să-şi mărturisească păcatul ce a făcut şi să întoarcă deplin aceea prin ce a păcătuit şi să mai adauge la aceea a cincea parte şi să dea aceluia faţă de care a păcătuit.
8. Dacă însă omul acela nu va avea moştenitor, căruia să se dea cele pentru greşeală, atunci să le dea Domnului şi vor fi ale preotului, pe lângă berbecul de curăţire, cu care acesta îl va curăţi.
9. Toată pârga din toate darurile fiilor lui Israel, pe care le aduc ei la preot, să fie ale lui.
10. Orice lucru afierosit să fie al lui; şi orice va da cineva preotului este al lui".
11. Şi a grăit Domnul lui Moise şi a zis:
12. "Grăieşte fiilor lui Israel şi zi către ei: De va greşi femeia unui bărbat şi-l va înşela,
13. Şi va dormi cineva cu ea în pat, şi lucrul va fi ascuns de bărbatul ei, şi ea se va spurca pe ascuns, şi nu vor fi martori împotriva ei, nici nu va fi prinsă asupra faptului;
14. De va cădea asupra bărbatului duhul îndoielii bănuind pe femeia sa, vinovată fiind aceasta, sau de va cădea asupra lui duhul îndoielii şi va bănui femeia sa, nevinovată fiind:
15. Să-şi aducă bărbatul femeia sa la preot şi să aducă jertfă pentru ea a zecea parte de efă de făină de orz, dar să nu toarne deasupra untdelemn, nici să pună tămâie, pentru că acesta este dar de bănuială, dar de amintire, care aminteşte vinovăţia;
16. Iar preotul să o aducă şi să o pună înaintea Domnului.
17. Apoi să ia preotul apă curată de izvor într-un vas de lut, să ia ţărână din pământ de dinaintea cortului adunării şi să o pună în apă.
18. După aceea să pună preotul femeia înaintea Domnului, să descopere capul femeii şi să-i dea în mâini darul de pomenire, darul de bănuială, iar preotul să aibă în mâini apa cea amară, care aduce blestemul.
19. Apoi să jure preotul femeia şi să-i zică: Dacă n-a dormit nimeni cu tine şi tu nu te-ai spurcat şi n-ai călcat credincioşia către bărbatul tău, nevătămată să fii de această apă amară care aduce blestem;
20. Iar de te-ai abătut, fiind măritată, şi te-ai spurcat, de a dormit cineva cu tine, afară de bărbatul tău,
21. Atunci să dea Domnul să fii de blestem şi de ocară în poporul tău; să facă Domnul ca sânul tău să cadă şi să se umfle pântecele tău.
22. Şi apa aceasta, care aduce blestem, să intre înăuntrul tău, ca să ti se umfle pântecele şi să-ţi cadă sânul tău. Iar femeia să zică: Amin, amin!
23. Apoi să scrie preotul jurămintele acestea pe hârtie, să le moaie în apa cea amară,
24. Şi să dea femeii să bea apa amară aducătoare de blestem, şi va înghiţi ea apa aducătoare de blestem spre vătămarea ei.
25. După aceea să ia preotul din mâinile femeii darul de pâine cel pentru bănuială şi să ridice acest dar înaintea Domnului şi să-l ducă la jertfelnic.
26. Să ia apoi preotul cu pumnul o parte din darul de amintire, s-o ardă pe jertfelnic şi după aceasta să dea femeii să bea apa.
27. După ce va bea apa cea amară a blestemului, dacă ea va fi necurată şi dacă va fi înşelat pe bărbatul său, se va umfla pântecele ei şi sânul ei va cădea şi va fi femeia aceea blestemată în poporul său.
28. Iar dacă femeia nu s-a spurcat, ci va fi curată, nevătămată va rămâne şi va naşte copii.
29. Aceasta este rânduiala pentru femeia bănuită, care, fiind măritată, s-ar abate şi s-ar spurca,
30. Sau pentru omul, asupra căruia ar cădea duhul geloziei şi ar bănui pe femeia sa. Atunci să pună el pe femeie înaintea feţei Domnului şi să facă preotul cu ea după legea aceasta.
31. Şi va fi bărbatul curat de păcat, iar femeia aceea îşi va purta păcatul ei".