Capitolul 11
2. Băgaţi de seamă dar că eu nu grăiesc cu copiii voştri, care nu ştiu şi n-au văzut pedeapsa Domnului Dumnezeului vostru, nici slava Lui, nici mâna Lui cea tare, nici braţul Lui cel înalt,
3. Nici semnele Lui, nici lucrurile Lui, pe care le-a făcut în mijlocul Egiptului cu Faraon, regele egiptean, şi cu tot pământul lui,
4. Nici ce a făcut El cu oştirea egipteană, cu caii lui şi cu carele lui, pe care le-â înecat în apele Mării Roşii, când alergau după voi; şi i-a pierdut Domnul Dumnezeu până în ziua de astăzi;
5. Nici ce a făcut El pentru voi în pustie, până când aţi ajuns în locul acesta;
6. Nici ce a făcut El cu Datan şi Abiron, fiii lui Eliab, fiul lui Ruben, când şi-a deschis pământul gura sa şi în mijlocul a tot Israelul i-a înghiţit pe ei, pe familiile lor, corturile lor şi toată averea ce o aveau.
7. Căci ochii voştri au văzut toate lucrurile cele mari ale Domnului, pe care le-a făcut El.
8. De aceea păziţi toate poruncile Lui, pe care vi le spun eu astăzi, ca să fiţi vii şi să vă întăriţi, să vă duceţi să moşteniţi pământul în care veţi trece peste Iordan ca să-l stăpâniţi;
9. Şi ca să trăiţi multă vreme în pământul acela pentru care Domnul S-a jurat părinţilor voştri să li-l dea lor şi seminţiei lor, în pământul unde curge miere şi lapte.
10. Căci pământul la care mergi tu ca să-l stăpâneşti nu este ca pământul Egiptului din care ai ieşit, unde, semănând sămânţa, o udai cu ajutorul picioarelor tale, ca pe o grădină de legume.
11. "Să iubeşti dar pe Domnul Dumnezeul tău şi să păzeşti în toate zilele cele ce ţi-a poruncit El să păzeşti: hotărârile Lui, legile Lui şi poruncile Lui.
11. Ci pământul în care treceţi ca să-l stăpâniţi este o ţară cu munţi şi cu văi şi se adapă cu apă din ploaia cerului.
12. Este ţara de care poartă grijă Domnul Dumnezeul tău; ochii Domnului Dumnezeului tău sunt necontenit asupra ei, de la începutul anului până la sfârşitul lui.
13. De veţi asculta poruncile Mele pe care vi le dau astăzi, zice Domnul, şi veţi iubi pe Domnul Dumnezeul vostru şi-I veţi sluji din toată inima şi din tot sufletul vostru,
14. Voi da pământului vostru ploaie la vreme, timpurie şi târzie, şi-ţi vei strânge pâinea ta, vinul tău şi untdelemnul tău;
15. Voi da iarbă pe câmpia ta pentru dobitoacele tale şi vei mânca şi te vei sătura.
16. Păziţi-vă să nu se mândrească inima voastră şi să nu vă abateţi, nici să vă apucaţi să slujiţi altor dumnezei şi să vă închinaţi lor.
17. Că atunci se va aprinde mânia Domnului asupra voastră, va închide cerul şi nu va fi ploaie şi pământul nu-şi va da roadele sale; iar voi veţi pieri curând de pe pământul cel bun pe care Domnul vi-l dă.
18. Puneţi dar aceste cuvinte ale mele în inima voastră şi în sufletul vostru; legaţi-le ca semn la mâna voastră şi să le aveţi ca pe o tăbliţă pe fruntea voastră.
19. Să învăţaţi acestea şi pe fiii voştri, grăind de ele când şedeţi acasă şi când mergeţi pe cale, când vă culcaţi şi când vă sculaţi.
20. Să le scrieţi pe uşorii caselor voastre şi pe porţile voastre,
21. Ca zilele voastre şi zilele copiilor voştri în acel pământ bun, pentru care Domnul S-a jurat părinţilor voştri, să fie atât de multe, câte vor fi zilele cerului deasupra pământului.
22. Că de veţi păzi voi toate poruncile acestea, pe care vă poruncesc să le păziţi, şi de veţi iubi pe Domnul Dumnezeul vostru, umblând în toate căile Lui şi lipindu-vă de El,
23. Va alunga Domnul toate popoarele acestea de la faţa, voastră şi veţi stăpâni popoare mai mari şi mai puternice decât voi.
24. Tot locul pe care va călca piciorul vostru va fi al vostru; de la pustiu până la Liban, de la râul Eufratului şi până la marea cea de la asfinţit, se vor întinde hotarele voastre.
25. Nimeni nu va putea sta înaintea voastră; Domnul Dumnezeul vostru va aduce frică şi cutremur peste tot pământul dinaintea voastră, în care veţi călca voi, după cum v-a grăit.
26. Iată, eu vă pun astăzi înainte binecuvântare şi blestem:
27. Binecuvântare veţi avea dacă veţi asculta poruncile Domnului Dumnezeului vostru, pe care vi le spun eu astăzi; iar blestem, dacă nu veţi asculta poruncile Domnului Dumnezeului vostru,
28. Ci vă veţi abate de la calea pe care v-o poruncesc astăzi şi veţi merge după dumnezei pe care nu-i ştiţi.
29. Când te va duce Domnul Dumnezeul tău în pământul acela în care mergi ca să-l moşteneşti, atunci să rosteşti binecuvântarea pe muntele Garizim şi blestemul pe muntele Ebal.
30. Iată, aceştia sunt peste Iordan, în drumul spre asfinţitul soarelui, în pământul Canaaneilor, care locuiesc pe şesul Arabah din faţa Ghilgalei, aproape de stejarul More.
31. Căci voi veţi trece Iordanul, ca să mergeri să luaţi pământul pe care Domnul Dumnezeul vostru vi-l dă moştenire veşnică şi-l veţi lua în stăpânire şi veţi trăi în el.
32. Aşadar siliţi-vă să păziţi toate hotărârile şi poruncile Lui pe care vi le pun eu astăzi înainte".