Deuteronomul este cea de a cincea carte din Pentateucul lui Moise. Aceste cinci carti, numite de evrei si Tora, alcatuiesc o veritabila Biblie în miniatura, în ele vedem succesiv, ruina, rascumpararea si readucerea omului în partasie cu Dumnezeu, apoi calauzirea divina si dragostea lui Dumnezeu care reuseste mereu sa ne scoata la capat. ªi tot în ele capatam o revelatie progresiva treptata a lui Dumnezeu catre oameni. Geneza ne descopere suveranitatea lui Dumnezeu, în creatie si în alegerea Israelului; Exodul ne descopere puterea si maretia lui Dumnezeu; Leviticul adauga la acestea sfintenia divina, evidentiata în îndemnul la punerea de o parte pentru Domnul; în Numeri ni se arata severitatea si bunatatea manifestata de Dumnezeu în relatia Lui cu oamenii, iar în Deuteronomul vom vedea dincolo de promisiuni si pedepse credinciosia lui Dumnezeu. Aceasta carte devine astfel nu numai ultima dintre cele cinci, ci si o completare necesara a tuturor celorlalte. Numele cartii vine de la doua cuvinte din limba greaca: deuteros (a doua) si nomos (lege). În secolul III dinainte de Cristos, învatatii care au tradus originalul ebraic în Septuaginta greaca au combinat aceste cuvinte pentru a obtine titlul cartii, în fapt, Deuteronomul nu este o a doua lege, ci numai o repetare a legilor înaintea noii generatii de evrei nascuti în pustie si aflati acum în pragul intrarii în Canaan. Asa cum arata si continutul, cu exceptia ultimului capitol în care moartea lui Moise este adaugata de altcineva ca un fel de apendix al cartii, Deuteronomul este duiosul cîntec de lebada al lui Moise. Adevaratul autor al cartilor sfinte este însa altcineva. De peste 500 de ori ni se spune în textul Pentateucului ca: „Dumnezeu a spus:..." sau „Domnul a vorbit lui Moise si i-a spus:..." Desi vom da mereu în schitele noastre numele autorului uman al cartilor Bibliei este bine sa tinem minte ca veritabilul autor al lor ramîne Dumnezeu însusi. Iata ce ne spune Petru în aceasta privinta: „Caci nici o proorocie n-a fost adusa prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mînati de Duhul Sfînt" (2 Petru l:21; vezi si 2 Tim. 3:16, 17). Moise rosteste aceste cuvinte în cîmpia Moabului, înainte de intrarea evreilor în Canaan si cu putin înainte de propria lui moarte. Deuteronomul acopera o perioada de timp de aproximativ doua luni, incluzînd si cele 30 de zile de jale dupa moartea lui Moise. Probabil în timpul unei singure saptamîni, cam cu o luna înainte de trecerea Iordanului (Deut. 1:1-3) Cartea este o colectie de cuvîntari tinute de Moise ca ramas bun înainte de despartirea de copiii lui Israel. Aceste discursuri calde si solemne au fost rostite în ceasul în care marele om se afla în pragul marii treceri din viata terestra spre viata cereasca. Din înaltimea muntelui Pisga, el priveste înapoi peste un secol de istorie plin cu evenimente de importanta epocala. Dupa înca o sectiune în care revine cu lamuriri la unele din legile primite anterior de Israel, Moise îsi întoarce privirea înspre viitor patrunzînd profetic pîna catre sfîrsitul istoriei lui Israel, dupa anticipata lor reîntoarcere în tara.
Cuvinte cheie si teme caracteristice: Deuteronomul este o carte de tranzitie. Ea marcheaza patru schimbari mari care s-au petrecut în viata Israelului. În primul rînd este vorba de tranzitia înspre o noua generatie. Cu exceptia lui Iosua, Caleb si a lui Moise însusi, toata multimea aceea de oameni scoasa din Egipt si numarata la Sinai se prapadise pe drumurile pustiei, în al doilea rînd este vorba despre o tranzitie înspre o noua mostenire. Peregrinarile prin pustie aveau sa se sfârseasca prin dobîndirea unui teritoriu în care sa se aseze natiunea. În cel de al treilea rînd este vorba despre tranzitia spre o noua experienta, spre un alt fel de viata în care corturile vor fi înlocuite cu case, viata nomada va fi parasita si în loc de hrana pustiei vor începe sa manînce lapte, miere si roadele Canaanului. Cea de a patra tranzitie, si cea mai importanta va fi aceea înspre o noua cunoastere a lui Dumnezeu, înspre cunoasterea ca Dumnezeu este dragoste.
Începînd cu Geneza si pîna la Numeri, textul Scripturii nu ne vorbeste nicaieri explicit despre dragostea divina. Abia în Deuteronomul, li se explica evreilor motivatia faptelor lui Dumnezeu: „El a iubit pe parintii tai, si de aceea a ales samînta lor dupa ei" (Deut. 4:37). „Nu doar pentru ca întreceri la numar pe toate celelalte popoare S-a alipit Domnul de voi si v-a ales, caci voi sînteti cel mai mic dintre toate popoarele. Ci, pentru ca Domnul va iubeste..." (Deut. 7:7-8). „ªi numai de parintii tai S-a alipit Domnul ca sa-i iubeasca; si dupa ei, pe samînta lor, pe care v-a ales El dintre toate popoarele, cum vedeti azi" (Deut. 10:5; vezi si 23:5).
Vorbind de acest caracter de tranzitie al cartii Deuteronomul, este bine sa aratam aici simetria care exista între Vechiul Testament si Noul Testament. Ambele încep cu cîte un grup de cinci carti istorico-legislative si exista o asemanare uimitoare între cea de a cincea carte a Vechiului Testament: Deuteronomul si cea de a cincea carte a Noului Testament: Faptele Apostolilor. Cartea Faptelor Apostolilor este si ea o carte de tranzitie. Ea marcheaza trecerea de la mesajul Evangheliilor la acela al epistolelor. Ca si Deuteronomul, si Faptele Apostolilor se adreseaza unei generatii noi: generatia „re-generatilor" prin credinta mîntuitoare în Cristos. Ca si Deuteronomul si ea vorbeste despre o noua posesiune: „Canaanul spiritual plin de tot felul de binecuvîntari ceresti în Cristos". Ca si Deuteronomul si ea vorbeste despre o noua experienta: experienta unei nasteri noi, a unei vieti noi, a unei puteri noi prin locuirea Duhului Sfînt în cei credinciosi. Ca si Deuteronomul si ea marcheaza tranzitia înspre o noua revelatie a lui Dumnezeu: „Taina lui Cristos... care n-a fost facuta cunoscut fiilor oamenilor în celelalte veacuri... pentru ca domniile si stapînirile din locurile ceresti sa cunoasca acum, prin Biserica, întelepciunea nespus de felurita a lui Dumnezeu" (Efes. 3:4, 5, 10).
Ceea ce este înca si mai izbitor este faptul ca si Deuteronomul si Faptele Apostolilor sînt cartile în care Dumnezeu le da oamenilor o a doua sansa. Care sansa este în Deuteronomul? Este tocmai aceasta „deuteros nomos", aceasta repetare a legii, înainte de a-i preda conducerea lui Iosua, Moise le repeta evreilor legamîntul Legii. Despre care a doua sansa se vorbeste în cartea Faptele Apostolilor? Este vorba despre cea de a doua oferire a împaratiei cerurilor pentru poporul evreu, mai întîi în capitala, iar apoi în tara si în toate provinciile imperiului Roman. Despre aceste lucruri vom vorbi mai pe larg atunci cînd vom ajunge la ele, dar este bine sa sa le cunoastem înca de pe acum.
Deuteronomul vorbeste si despre trinitatea lui Dumnezeu. Iata ce citim în pasajul din 6:4-5, numit de evrei si „Shema": „Asculta, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru este un singur Domn. Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu toata puterea ta". Domnul Isus însusi ne-a spus ca aceasta este cea mai mare dintre toate afirmatiile Legii (Marcu 12:29-30). Evreii si unitarienii vad în acest text o negare a trinitatii, dar o asemenea afirmatie intra în conflict direct cu afirmatiile textului. Cuvîntul folosit pentru numele lui Dumnezeu este aici: „Elohenu" forma genitivala a lui Elohim, despre care stim deja ca este o forma de plural. Citit în original, acest verset suna: „Iehova Elohenu, este singurul Iehova!" sau tradus: „Domnul Dumnezeii nostri, este singurul Domn!" Ba înca si mai mult, pentru cuvîntul: „singurul" este folosit „echad" care numeste o pluralitate si nu „iachid" care defineste unitatea absoluta. Singularul de pluralitate se foloseste si în limba româna atunci cînd zicem de exemplu: „un" ciorchine de struguri.
În aceasta declaratie solemna din Legea repetata de Moise ni se da cea mai înalta afirmatie de crez a religiei poporului Israel. Ea este astazi si temelia crezului crestin. Nici nu se putea sa fie altfel. Dumnezeul evreilor este si Dumnezeul nostru, caci în afara Lui nici nu exista un altul. Mesia evreilor este Mesia al nostru, caci nici aici nu exista un altul. Crestinismul este monoteist si cristocentric.
Un alt pasaj de importanta exceptionala din Deuteronom este capitolul 28. El ne arata ceea ce ar fi putut deveni Israel daca ar fi trait în ascultare de Domnul (28:1-14). Cum asa ceva nu s-a întîmplat, pasajul ramîne o referinta despre vremea „mileniului" (vezi si Isaia 60 pîna la 62; Zaharia 14:8-21, Ieremia 31:1-19, Deut. 30:1-10; Rom. 11:25-31). Versetele 47-49 ne vorbesc despre invazia romana din anul 70 d.Cr. si de cumplita tragedie a macelaririi evreilor, iar versetele 63-67 ni-i descriu pe evrei asa cum traiesc ei astazi, „împrastiati" printre toate popoarele lumii, „fara loc de odihna", cu „inima fricoasa", asteptînd îndurarea Dumnezeului lor si venirea lui Mesia.
Moise a murit la vîrsta de 120 de ani (Deut. 34:7). El este singurul om pe care l-a îngropat Dumnezeu însusi. Mormîntul lui a fost asezat „în valea Moabului", dar nimeni nu i-a cunoscut locul „pîna în ziua de astazi" (34:6). Dumnezeu a evitat astfel pericolul ca evreii sa faca din Moise un idol. Dumnezeul crestin s-a pronuntat înca de atunci împotriva cultului mortilor. Biblia ne spune ca pentru trupul lui Moise a fost o disputa între Diavol si arhanghelul Mihail (Iuda 9) Moise a reaparut înca o data pe pamînt pe muntele unde Domnul S-a schimbat la fata înaintea ucenicilor Sai (Luca 9:30, 31). El a trait dincolo de mormînt, continuînd sa-L serveasca pe Dumnezeul rascumpararii sale.
SCHItA CaRtII
Introducere 1:1-5
I. O PRIVIRE ÎN URMa 1:6 - 4:33
a. Israel la Sinai, 1:6-18
b. Israel la Cades-Barnea, 1:19-46
c. Pribegia prin pustie, 2:1-25
d. Cucerirea tarii dinainte de Iordan, 2:26-3:22
e. Moise cere sa vada tara, 3:23-29
f. Îndemn, 4:1-40
g. Cetatile de scapare, 4:41-43
II. O PRIVIRE ÎN SUS 4:44 - 26:19
a. Cele 10 porunci, 4:44-5:33
b. Iubirea de Dumnezeu, 6:1-25
c. Nimicirea Cananitilor, 7:1-26
d. Porunca aducerii aminte, 8:1-10:11
e. Ce cere Dumnezeu, 10:12-11:25
f. Binecuvântarea si blestemul, 11:26-32
g. Stîrpirea idolatriei, 12:1-13:18
h. Mîncari curate si necurate, 14:1-21
i. Zeciuielile, 14:22-29
î. Anul sabatic, 15:1-23
j. Sarbatorile evreiesti, 16:1-17
Porunci pentru:
k. judecatori, 16:18-17:13
l. împarati, 17:14-20
m. Leviti, 18:1-18
n. ghicitori si vrajitori, 18:9-14
o. primirea lui Mesia, 18:15-22
p. profeti, 18:20-22
Porunci pentru relatii sociale:
r. Cetatile de scapare, 19:1-13
s. Hotarele proprietatii, 19:14
s. Martorii mincinosi, 14:15-21
t. Militarie, 20:1-14
t. Cetatile cucerite, 20:15-20
u. Omoruri, 21:1-9
v. Viata de familie, 21:10-22:30
x. Prozelitii si adunarea Domnului, 23:1-18
y. Protejarea celui mai slab, 23:19-25:19
z. Cele dintîi roade, 26:1-19
III. O PRIVIRE ÎNAINTE 27 - 30
a. Stabilirea cadrului, 27:1-26
b. Binecuvîntarile, 28:1-14
c. Blestemurile, 28:15-68
d. Legamîntul Palestinian, 29:1-30:20
Încheiere
a. Cuvinte de ramas bun, 31:1-29
b. Cîntarea lui Moise, 31:30-32:47
c. Testamentul lui Moise, 32:48-33:29
d. Moartea lui Moise, 34:1-12
