Capitolul 1
1. În ziua întâi a lunii a doua din anul al doilea după ieşirea Israeliţilor din pământul Egiptului, a grăit Domnul cu Moise în cortul adunării, în pustiul Sinai, şi a zis:
2. "Număraţi toată obştea fiilor lui Israel după seminţiile lor, după familiile lor şi după numele lor, om cu om.
3. Tot bărbatul de la douăzeci de ani în sus, tot cel ce poate ieşi la oaste în Israel, să se numere de tine şi de Aaron şi să se rânduiască în tabăra lui.
4. Dar cu voi să mai fie din fiecare seminţie câte un om, care e cel mai de seamă în neamul său.
5. Iată numele bărbaţilor care vor fi cu voi: din Ruben: Eliţur, fiul lui Şedeur;
6. Din Simeon: Şelumiel, fiul lui Ţurişadai;
7. Din Iuda: Naason, fiul lui Aminadab;
8. Din Isahar: Natanael, fiul lui Ţuar;
9. Din Zabulon: Eliab, fiul lui Helon;
10. Din fiii lui Iosif: Elişama, fiul lui Amihud, din Efraim; şi Gamaliel, fiul lui Pedaţur, din Manase;
11. Din Veniamin: Abidan, fiul lui Ghedeon;
12. Din Dan: Ahiezer, fiul lui Amişadai;
13. Din Aşer: Paghiel, fiul lui Ocran;
14. Din Gad: Eliasaf, fiul lui Raguel;
15. Din Neftali: Ahira, fiul lui Enan.
16. Aceştia sunt bărbaţii aleşi ai obştii, capii seminţiilor părinţilor lor, căpeteniile peste mii în Israel".
17. Luând deci Moise şi Aaron pe bărbaţii aceştia, care au fost numiţi pe numele lor,
18. Au adunat toată obştea în ziua întâi a lunii a doua din anul al doilea şi au înscris, după spiţele neamului lor, pe toţi bărbaţii de la douăzeci de ani în sus pe seminţii, pe familii şi pe numele lor, om cu om.
19. Numărătoarea aceasta a făcut-o Moise în pustiul Sinai, cum îi poruncise Domnul.
20. Fiii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel, după seminţia lor, după neamurile lor, după familiile lor, după numele lor, toţi bărbaţii om cu om, de la douăzeci de ani în sus, toţi cei buni de oaste,
21. S-au numărat în seminţia lui Ruben patruzeci şi şase de mii cinci sute.
22. Fiii lui Simeon, după seminţia lor, după neamurile lor, după familiile lor, după numele lor, toţi bărbaţii om cu om, de la douăzeci de ani în sus, toţi cei buni de oaste,
23. S-au numărat în seminţia lui Simeon cincizeci şi nouă de mii trei sute.
24. Fiii lui Gad, după seminţia lor, după neamurile lor, după familiile lor, după numele lor, toţi bărbaţii om cu om, de la douăzeci de ani în sus, toţi cei buni de oaste,
25. S-au numărat în seminţia lui Gad patruzeci şi cinci de mii şase sute cincizeci.
26. Fiii lui Iuda, după seminţia lor, după neamurile lor, după familiile lor, după numele lor, toţi bărbaţii om cu om, de la douăzeci de ani în sus, toţi cei buni de oaste,
27. S-au numărat în seminţia lui Iuda şaptezeci şi patru de mii şase sute.
28. Fiii lui Isahar, după seminţia lor, după neamurile lor, după familiile lor, după numele lor, toţi bărbaţii om cu om, de ia douăzeci de ani în sus, toţi cei buni de oaste,
29. S-au numărat în seminţia lui Isahar cincizeci şi patru de mii patru sute.
30. Fiii lui Zabulon, după seminţiile lor, după neamurile lor, după familiile lor, după numele lor, toţi bărbaţii om cu om, de la douăzeci de ani în sus, toţi cei buni de oaste,
31. S-au numărat în seminţia lui Zabulon cincizeci şi şapte de mii patru sute.
32. Fiii lui Iosif: fiii lui Efraim, după seminţia lor, după neamurile lor, după familiile lor, după numele lor, toţi bărbaţii om cu om, de la douăzeci de ani în sus, toţi cei buni de oaste,
33. S-au numărat în seminţia lui Efraim patruzeci de mii cinci sute.
34. Fiii lui Manase, după seminţia lor, după neamurile lor, după familiile lor, după numele lor, toţi bărbaţii om cu om, de la douăzeci de ani în sus, toţi cei buni de oaste,
35. S-au numărat în seminţia lui Manase treizeci şi două de mii două sute.
36. Fiii lui Veniamin, după seminţia lor, după neamurile lor, după familiile lor, după numele lor, toţi bărbaţii om cu om, de la douăzeci de ani în sus, toţi cei buni de oaste,
37. S-au numărat în seminţia lui Veniamin treizeci şi cinci de mii patru sute.
38. Fiii lui Dan, după seminţia lor, după neamurile lor, după familiile lor, după numele lor, toţi bărbaţii om cu om, de la douăzeci de ani în sus, toţi cei buni de oaste,
39. S-au numărat în seminţia lui Dan, şaizeci şi două de mii şapte sute.
40. Fiii lui Aşer, după seminţia lor, după neamurile lor, după familiile lor, după numele lor, toţi bărbaţii om cu om, de la douăzeci de ani în sus, toţi cei buni de oaste,
41. S-au numărat în seminţia lui Aşer patruzeci şi una de mii cinci sute.
42. Fiii lui Neftali, după seminţia lor, după neamurile lor, după familiile lor, după numele lor, toţi bărbaţii om cu om, de la douăzeci de ani în sus, toţi cei buni de oaste,
43. S-au numărat în seminţia lui Neftali cincizeci şi trei de mii patru sute.
44. Aceştia sunt cei care au intrat la numărătoarea făcută de Moise şi Aaron şi de cei doisprezece bărbaţi, căpeteniile lui Israel, câte un bărbat de fiecare seminţie, după neamul strămoşesc.
45. Deci toţi fiii lui Israel de la douăzeci de ani în sus, buni de oaste, care au intrat la numărătoare, după familiile lor,
46. Au fost şase sute trei mii cinci sute cincizeci.
47. Iar leviţii, după seminţia părinţilor lor, n-au fost număraţi între ei.
48. Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis:
49. "Vezi ca seminţia lui Levi să n-o bagi la numărătoare şi să nu-i numeri pe fiii lui Levi cu fiii lui Israel;
50. Ci rânduieşte pe leviţi la cortul adunării şi le încredinţează toate lucrurile lui şi toate câte sunt în el. Ei să poarte cortul şi toate lucrurile lui, să slujească în el şi să îşi aşeze tabăra împrejurul lui.
51. Când va fi să plece cortul, leviţii să-l strângă, şi când va fi să se oprească, leviţii să-l aşeze; iar de se va apropia unul străin, să fie omorât.
52. Fiii lui Israel să poposească fiecare în tabăra sa şi fiecare sub steagul său şi în cetele lor.
53. Iar leviţii să-şi aşeze tabăra aproape, împrejurul cortului adunării, ca să nu vină mânia asupra obştii fiilor lui Israel; şi să străjuiască leviţii la cortul adunării".
54. Şi au făcut fiii lui Israel toate câte poruncise Domnul lui Moise şi Aaron; aşa au făcut.