Deuteronomul 10

2 1 0
                                    

Capitolul 10
1. "Atunci mi-a zis Domnul: Ciopleşte-ţi două table de piatră, ca şi cele dintâi, şi suie-te la Mine în munte şi-ţi fă un chivot de lemn;
2. Că Eu am să scriu pe tablele acelea cuvintele ce au fost pe tablele cele dintâi, pe care le-ai sfărâmat, iar tu să le pui în chivot.
3. Am făcut atunci un chivot din lemn de salcâm, am cioplit două table de piatră, ca şi cele dintâi, şi m-am suit în munte cu cele două table în mâinile mele.
4. Iar El a scris pe table, cum fusese scris şi pe cele dintâi, cele zece porunci pe care vi le spusese Domnul pe munte din mijlocul focului, în ziua adunării, şi mi le-a dat Domnul mie;
5. Iar eu m-am întors şi m-am pogorât din munte şi am pus tablele în chivotul pe care-l făcusem, ca să stea acolo, cum îmi poruncise Domnul.
6. Apoi au plecat fiii lui Israel din Beerot-Bene-Iaacan la Mosera. Acolo a murit Aaron şi a fost îngropat acolo şi în locul lui s-a făcut preot Eleazar, fiul lui.
7. De acolo am plecat la Gudgod şi din Gudgod la Iotbata, în pământul unde sunt cursuri de apă.
8. În vremea aceea a ales Domnul seminţia lui Levi, ca să poarte chivotul legământului Domnului, să stea înaintea Domnului, să-I slujească, să se roage şi să-I binecuvânteze numele Lui, cum face până în ziua de astăzi.
9. De aceea n-are levitul parte şi moştenire cu fraţii săi, căci moştenirea lui este Domnul, cum i-a spus Domnul Dumnezeul tău.
10. Deci am stat eu pe munte, ca şi întâia oară, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; şi m-a ascultat Domnul şi de astă dată şi n-a mai vrut Domnul să te piardă,
11. Ci mi-a zis Domnul: Scoală şi mergi înaintea poporului acestuia, ca să intre şi să moştenească pământul pentru care M-am jurat părinţilor lor să li-l dau.
12. Aşadar, Israele, ce cere de la tine Domnul Dumnezeul tău? - Numai aceasta: să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să-L iubeşti şi să slujeşti Domnului Dumnezeului tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău;
13. Să păzeşti poruncile Domnului Dumnezeului tău şi hotărârile Lui pe care ţi le spun eu astăzi, ca să-ţi fie bine.
14. Iată, al Domnului Dumnezeului tău este cerul şi cerurile cerurilor, pământul şi toate cele de pe el.
15. Dar numai pe părinţii tăi i-a primit Domnul şi i-a iubit şi v-a ales pe voi, sămânţa lor de după ei, din toate popoarele, cum vedeţi astăzi.
16. Deci să tăiaţi împrejur inima voastră şi de acum înainte să nu mai fiţi tari la cerbice;
17. Că Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor şi Stăpânul stăpânilor, Dumnezeu mare şi puternic şi minunat, Care nu caută la faţă, nici nu ia mită;
18. Care face dreptate orfanului şi văduvei şi iubeşte pe pribeag şi-i dă pâine şi hrană.
19. Să iubiţi şi voi pe pribeag, că şi voi aţi fost pribegi în pământul Egiptului.
20. De Domnul Dumnezeul tău să te temi, numai Lui să-I slujeşti, de El să te lipeşti şi cu numele Lui să te juri.
21. El este lauda ta şi El este Dumnezeul tău, Cel ce a făcut cu tine acele lucruri mari şi înfricoşătoare pe care le-au văzut ochii tăi.
22. Şaptezeci şi cinci de suflete erau părinţii tăi când au venit în Egipt, iar acum Domnul Dumnezeul tău ţi-a sporit numărul ca stelele cerului".

 BIBLIA Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum