mecanisme simple

paharul de lapte cu fanta catre ceea ce e dincolo

Lucrez sa fac din aceste pagini monografiile unor idei. Idei principale care conlucrau cu conceptul de a zidi un rai de acurela pe pamant. Pamantul pamant, fortat numai din scheletele strazilor unde voiam sa ne costruim paradisul de uscat, cladea primaveri. Iara cum urma sa procedam|: trebuia sa transcriu taios, cu litere de tipar pe foi de carton, opt ore pe zi din Nichita. Desenam alaturi schite idilice: cum mi-am vandut paharul de lapte (maiastru, il culesesem din gradina pentru a ne ''imbata frumos'' si a ne preface ca am prins reveria liceenilor cu talpile slapilor nostri inestetici si puerili , intre care ne-am exaltat metafizica) unei ferestre graitoare, in schimbul a 42 de lei. Imi ajungea cat sa-mi rascumpar o luna de copilarie. O simteam deja- uscata si arida, dulce- incercam sa le-o descriu confratilor mei de munca (ceilalti de pe strada alaturi de care ne-am decis, intr-o vara, sa reasamblam rezervatia unui rai de carton, pe ulita) insa nu credeam ca au parasit gandul de a ma renega. Gardul ce ma despartea pe mine de ei se transfigura in mai multe bancnote sidefii. Ii tradasem. Majoritatea celor ramasi erau fete: maruntele, cu obraji cafenii ce miroseau a ocru, cu pulpe inguste- biciuri laptoase ale firii, ale universului nostru, ale mitologiei noastre- fiicele cerului, mecanismele simple care n-aveau ce sa cauta vreodata in altarul de marmura fara sa se gandeasca temeinic la monologul stupefiant, cinic care se confeseaza, pe rand, atat in ceea ce numim viata , cat si in ceea ce numesc neverosimil. In miscari puerile, aproape reluate din eseuri de postmodernism, ''ma vandusem''' copilului care am fost in chip uniform, liniar, perforat- pentru 42 de lei si ceva ce a mai ramas din buza carnoasa a paharului de lapte.