Brăţările.

De la brățări la bandaje.

Un ger cumplit învăluii toată zona. Nimeni nu era pe nicăieri, de parcă i-a înghițit pământul. Toate magazinele erau închise și toate locuințele erau încuiate. Nu avea unde să se adăpostească. A rămas doar ea și zăpada care deja o cuprinsese până la brâu. Tot locul era întradevăr pustiu și știa că n-ar mai trebuii să-și pună speranțe. Ar fi vrut să plângă dar faptul că era foarte slăbită și îi era frig o oprea. Ultimele ei imagini au fost drumurile care se îngustau, se îngustau din ce în ce mai tare apoi a simțit cum se îneacă în zăpada pe care a acoperit-o în totalitate.
**
Unde naiba sunt.. Ăh, încă pe pământ blocată aici cu voi toți, nu? De ce mă constrângeți să rămân aici, de ce nu mă lăsați să plec? Mi-e frig. Mi-e foame. Nu mi-e bine.. Dacă nu vă pasă de mine cu ce scop mai mă rețineți? Îmi doresc să ajungeți și voi așa ca mine, să cunoașteți fiecare părticică din răul pe care-l trag. Să simțiți durerea și discomfortul. Să știți cum e să fi un nimic într-o lume așa de mare. Să trăiți o singură zi in lumea mea făcută praf de voi. Căci sunteți plini de ură și nu meritați deloc puful în care trăiți.
Anne a fost trezită de primele raze care au răsărit odată cu soarele.Era încă la cimitir, întinsă pe piatra rece de la mormântul tatălui său. Se simțea foarte slăbită și obosită și o dureau încă foarte tare rănile provocate cu lama. Se aranjă cât de cât, își scutură hainele de praf și pleacă spre casă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Afară era cald și senin, se pare că totul a fost doar un vis care nu a fost să fie realitate, așa cum ar fi vrut ea.
La ieșire din cimitir își scoase ultima țigară din pachetul de la el dar n-avea bricheta. La distanță mică de acel cimitir era un bar non-stop și se oprii ca să-i dea cineva un foc.
Intră în bar și imediat simții mirosul de băutură și țigări. Nu era multă lume dimineața acolo dar erau câteva persoane care-și făceau veacul încă de ieri seară pe aici. Deja au pus privirea pe ea, dar nimeni nu i-a spus nimic. Nu înțelegeau ce căuta o fată așa de tânără într-un loc ca ăsta.
- Barman, ai un foc?
- Îmi pare rău, nu servim minore! Pleacă..
- NU SUNT MINORĂ! VREAU DOAR UN FOC! țipă ea la barman de parcă mai era puțin și-l lua la bătaie dacă nu ii se dădea o brichetă să-și aprindă nenorocita de țigară.
Barmanul o atinse ușor pe braț spunându-i să înțeleagă și să plece dar aceasta se împotrivi.
- VREAU DOAR UN FOC ATĂT!
Aceasta se repezii la el și își înfipsese mâinile în gâtul lui atât de tare încât era să-l sufoce. Bodyguardul și-a făcut prezența și a scos.o din bar spunându-i că are interdicție. Își scoase țigara din buzunar și a observat că s-a rupt în timp ce bodyguardul încerca să o de-a jos de pe barmanul care nu i-a dat ce a vrut.
- LA DRACU CU BARUL VOSTRU. MÂNCAȚI CĂCAT ATÂT VOI CÂT ȘI LOCUL ĂSTA INFECT! NU MĂ MAI ÎNTORC ÎN VECI AICI!
Anne vroia să plece spre casă când a apucat-o cineva de mână. Era cel care a ridicat.o de jos când plângea, cel care cu o privire a fermecat.o. Era el.
- De când frecventezi tu barul ăsta? Și de ce arăți ca în ultimul hal?
Anne nu putea să spună nimic. Sărise la el în brațe și începu să plângă.
- Ușor, ușor.. Liniștește-te.. Spuse el și îi sărută fruntea.
- Sunt cea mai oribilă persoană. Mă urăsc, tot ce vreau este să dispar de pe fața pământului,  nu mai vreau să trăiesc degeaba!
- Te înțeleg.
Putea să mă calmeze, putea să-mi zică că voi fi bine, putea să-mi zică orice altceva.. dar în schimb m-a lăsat așa, să plâng în continuare în brațele lui spunându-mi că mă înțelege.
- Mi-e frig....
- Vin-o cu mine.. Dar un singur lucru te întreb. Ai încredere?
- În ce să am??
- Într-un străin ca mine.. Ști, prima dată când ne-am văzut și m-ai întrebat de ce să ai încredere în unul ca mine?
Anne râse adăugând:
- Cum aș putea uita..
- Deci? Spuse el zâmbind.
- Deci am. Ce vrei să faci cu mine?
- Pari slăbită și stai..... Ce mama dracu ai pe mână?
Anne dă din umeri și îl privii indiferent.
- Hai după mine..
Aceștia au mers vreo 5 minute până la intrarea unui bloc.
- De ce ne-am oprit aici?
- Aici te voi adăpostii o vreme. Intră.
Interiorul blocului nu arăta satisfăcător. Apartamentul lui însă da. Nu era nici prea mare, nici prea mic. Locul arăta chiar bine. Holul era decorat și plin de postere cu cântăreți americani. Dormitoarele erau simple, baia era cam mică dar frumos amenajată iar bucătăria la fel arăta destul de ok pe gustul ei.
Deci aici locuiești.
- Simte-te ca acasă..
Anne se așează pe canapea iar el s-a dus să caute ceva în dormitor. Când se întoarse avea într.o mână un prosop iar în cealaltă o rochie scurtă și albă din dantelă.
- Poftim, du-te și fă un duș că..
El nu continuă.. Anne luase rochia și prosopul și se duse la baie.
- Te aștept în bucătărie, stai cât ai nevoie..
- Bine.
Anne intră în baie și aruncă o privire asupra rochiei. Era fix măsura ei.
De unde a știut el că voi fi aici? De unde are rochia asta superbă!?
Se dezbracă și intră sub duș. Stropii de apă caldă o calmau și scapă în final de tot stresul.
A stat acolo 20 de minute după care se înfășurase într-un prosop și ieșii din baie. Se duse la bucătărie unde era așteptată de el, care fuma o țigară și umbla pe telefon.
- Ți-am dat prosopul ca să te ștergi, nu ca să-l pui pe tine! Sper că... nu te-ai șters cu rochia,nu? spuse el pe un ton ironic.
- Nu, cu siguranță nu. Am uitat.
- Ce mai aștepți acum, să vi să te îmbrac eu propriu și personal?
Aș fi vrut eu..
Anne s-a îmbrăcat cu rochia și după s-a întors înapoi la el. Arăta sexy îmbrăcată așa și cu siguranță cei din bar săreau unul pe altul numai ca să-i de-a focul de care avea nevoie la momentul ăla.
- Mai bine? murmură ea.
- Sigur, ia un loc. Acum dă mâinile încoace.. Trebuie să le reparăm.
"Trebuie să le reparăm"! Doamne, e ca și cum mi-ai dat inima cu miere.. E atât de cute când îl văd că vrea să mă ajute și mi-i se umple inima de bucurie..
Aceasta întinse mâinile. Sângele se oprise în mai bine de 6 ore.  El dezinfectă cu mare grijă tăieturile și i le bandajează
- Ai mai multă grijă pe viitor, puteai să mori din lucrurile astea copilărești. Acu vin-o. Nu știu prin ce ciulini ai umblat tu noaptea trecută că se vede că ești foarte obosită. Dormi puțin și discutăm după ok?
- Ok..
A vrut să-l contrazică dar avea dreptate, era prea obosită ca să vorbească și o dureau mâinile de la acele tăieturi care acum erau acoperite cu bandaje, și nu cu brățări.