RĂNI ADÂNCI vol.2

Mă doare sufletul

Mâinile îmi intră adânc în pământul umed și lacrimile îmi curgeau pe obraz. Mei vorbea agitata langa mine dar nu puteam să mă concentrez pe cuvintele ei

"Te urăsc.....ești un criminal...adu-l inapoi....."

Totul se învârtea în jurul meu și îmi închid ochii...voiam să șterg cuvintele ei dar acum îmi sunau in minte mai puternic ca niciodată....mă ridic brusc în picioare și Mei mă privea panicata.

- Oli..ești bine? Spune-mi te rog că ești bine.

Mă întorc spre ea și îmi șterg lacrimile. Starea mi se schimba radical și o privesc impasibil. Parca ceva ieșea la suprafață și o stare de iritare puse stăpânire pe mine.

- Sunt bine ii spun sec. Să mergem înapoi....

Încep să fac pași apăsați spre ieșire fara sa mai privesc înapoi,Mei mă ajunge din urmă dar nu mă mai atinge și nici nu mai spune nimic ceea ce mă bucură. Încep să merg înapoi spre aceea casă și când ajungem înapoi o privesc cu ura...

Mă întorc cu spatele și urc in mașină,Mei urca langa mine și mă privește scurt.

- Unde vrei sa mergem?

- Acasă ii spun dur și îi văd privirea îngrijorată dar în momentul asta nu îmi mai pasă de nimic și de nimeni. Pornește masina și iese de pe aceea alee.

Capul îmi cade pe geam și privesc prin oglindă cum aceea casă dispare ușor

Am mai făcut asta odată....am privit cum dispare incet acesta casă...atunci am lăsat în urmă anumite amintiri acum ele....se întorc la mine mai vi ca niciodată....

Mei conducea în liniște și chiar daca ar fii întrebat ceva nu aveam de gând să îi răspund. In momentul asta eram furios pe ea, pe ei pe mine....îmi închid ochii și las totul să iasă .... corpul mă durea ingrozitor,simțeam totul,simțeam cum îmi arde sufletul....îmi aminteam destul de bine acest întuneric....mă înecasem de multe ori în el...in trecut mi-a fost singura alinare și acum avea să îmi devină coșmar....

#

Când ajungem înapoi în oraș ,Mei parchează mașina în fața casei și înainte să ies mă întorc spre ea.

- Te rog asta sa rămână între noi. Ii spun rece și își mărește ochii spre mine.

- Oli...tu...îți amintești ceva?

Îmi ridic o sprânceană spre ea și pufnesc amuzant.

- Absolut nimic Mei...nu îți face griji. Sunt in aceasi ceață în care m-ați lăsat timp de 4 ani...

Vocea îmi era dura și poate nu merita sa îi vorbesc așa dar totul mă irita acum,inclusiv privirea ei tristă. Da o mințeam....dar ea nu avea dreptul să știe asta.

Cobor din mașină și mă îndrept spre casă fără să îi mai adresez nici un cuvânt nici o privire. Când intru in casa îi găsesc pe tata și Ana in bucătărie.

- Oli? Unde ai fost ,nu am reușit să dau se tine. Spune rapid tata.

- Mi-am închis telefonul ii spun sec.

Ana mă privește surprinsă de felul în care îi vorbesc tatălui meu și se ridica din scaun și vine spre mine dar îmi ridic mana și o opresc,privesc temător spre burtica ei nu voiam sa o rănesc dar nu voiam nici să le vorbesc în momentul ăsta....

- Nu am chef de nimic Ana. Sunt obosit și vreau sa dorm. Mă îndrept spre scări și încep să le urc ușor. Când intru in camera îmi incui ușa ,nu aveam de gând să îl las pe tata să intre întrebând ce se întâmplă cu mine. Eram satul de minciunile lui. Aveam să îl confrunt când înțelegeam mai bine totul și aveam de gând să le spun că  au gresit mult față de mine. Nu voiam sa vad pe nimeni acum.