devil's home

01.

"oricine ajunge aici nu rezista mai mult de o săptămână, maxim, crede-ma" barbatul de vârsta mijlocie îl privea fix, ridicandu-si ochelarii stinghisit "uite, sa nu zici ca sunt un om rău" rade incet, lasandu-se pe spatele canapelei.

"eu te las sa stai cu chirie, dar esti prea tânăr pentru genul asta de apartament, caută ceva mai bun în viitor" baiatul putea doar sa dea din cap, rugandu-se sa taca o dată din gura.

lee minho un barbat aflat în "floarea vârstei", cum s-ar zice, este dat afară din casa când părinții lui homofobi îi descoperă identitatea.

acum este obligat sa îndure prostiile unui proprietar tâmpit, încercând să-l convingă sa dispară din acest loc. o casa bântuită.

ce cacat!

niciodată nu i-a fost frica de nimic, ce ar putea face apartamentul asta tâmpit.

locatarul își trece mâna prin părul portocaliu vopsit așteptând sa termine din vorbit ciocanitoarea asta. nici nu intelegea de ce mai încearcă, e tanar, fără experiență, are o slujba amărâtă si fara pic de ajutor din partea părinților. asta e singura chirie pe care și-o poate permite.

"ar trebui să ma opresc acum" proprietarul face o pauză din palavragit. "era și timpul" gandi minho cu o durere de cap imensă.

"astea sunt cheile, ultimul etaj, camera 14" cheliosul îi lasa în mâna un set de chei și dă sa plece în cealaltă direcție. "nu ar trebui să veniți cu mine? să-mi aratati cum e înăuntru?" barbatul se oprește în loc și se întoarce zâmbind ca un tâmpit.

"imi pare rau dar eu nu urc în acea camera, niciodata. s-ar putea sa gasesti niște mizerie nu am facut vreodată curat" minho își dă ochii peste cap și strânge cheile în mâna. se pare că ma descurc singur.

pleacă în direcția opusă, fără sa îi mai dea timp sa vorbească, avea patru etaje de urcat și curatenie de facut. cine știe ce vomă de dinozaur găsesc pe acolo.

o și ce dreptate avea. când a deschis ușa parca îi venea sa se ducă înapoi acasă și să-și ceară scuze la părinți. apartamentul era un dezastru, mâncare aruncată pe jos înconjurată de muste, haine ciudate pe canapea și praful se afla în fiecare colțișor.

"doamne da-mi putere!" sopti el în sinea lui, numai pentru auzul urechilor lui. și urechile lui.

一

după ore și ore de curatenie și un gunoi plin de mâncare vestejita, în sfârșit totul era ca nou. bine aproape ca nou, nu putea reface tot apartamentul acum.

bărbatul se lasa obosit pe canapeaua din sufragerie, trage de picioare extinzând canapeaua în pat. sufrageria de asemenea dormitor.

pleoapele îi deveniseră grele, închizând ochii încet, silit de atâta munca. când poziția îi era mai bună, canapeaua mai moale si somnul mai frumos un sunet ascuțit îl ridică în picioare.

"ce pula mea.. "

un pahar zdrobit pe podeaua bucătăriei. exact ceea ce își dorea după atâta munca.

își ia matura și se indreapta sa strângă ramasitele de sticlă de pe podeaua lucitoare. "cum naiba a cazut?" întrebările cu voce tare nu își aveau rostul, până la urmă era singur in apartament, nu?

sau cel puțin asta i-ar fi plăcut sa creadă.

totuși era băiat mare, nu îi era frica. mereu a fost un om greu de speriat si știa că poate rezista la "apartamentul bântuit".

minho se pune înapoi pe canapea și se întinde la fel ca înainte, încercând să reia somnul.

acelaș sunet ascuțit. alt pahar pe jos.

deja începea să se enerveze. se ridică din nou cu matura în mână și strânge cioburile lăsate. de data asta când termină ia toate paharele și le ascunde în dulapuri.

"futu-i fantoma mă-tii!" injura în barba, așezând paharele frumos în dulap "asa vrei sa jucam? bine! sa înceapă distracția"

se întoarce cu spatele încercând să ajungă iar la canapea. nici nu se pune pe ea ca cioburile erau din nou pe jos.

ușa dulapului deschisă. alt pahar făcut farame pe jos.

futu-i