Rătăcita în mister.

Capitolul 2

Mă ridic brusc în capul oaselor, respirând sacadat, apoi încep să scanez frenetic întreaga încăpere. Inima îmi bate puternic de la sperietura pe care am tras-o, făcându-mă să îmi duc mâna la piept şi să o las acolo câteva secunde pentru a mă calma.

— Ce s-a întamplat? întreabă Anne odata ce dă iama în cameră, speriată şi în acelaşi timp confuză. Îmi ridic capul pentru a privi direct în ochii ei căprui ce exprimă pură îngrijorare şi dintr-odată regretul îsi face loc în sufletul meu.

— Mi s-a părut că văd pe cineva, spun eu calmându-mă. Îmi pare rău că te-am speriat.

Privesc ambele mâini aşezate în poala mea, tremurând de la şocul brusc al trezirii mele. O aud oftând încet apoi câțiva paşi ce se îndreaptă în direcția mea. Simt cum salteaua se modelează după trupul mătuşii mele, dar încă nu reuşesc să o privesc în ochi. Mâna ei îmi mângâie uşor părul, transmițându-mi o senzație de uşurare.

— Probabil ai avut un coşmar, spune cu un glas domol.

Coşmar? Nu aş cataloga drept coşmar momentul când unul dintre cei mai frumoşi bărbați văzuți vreodata de mine apare deasupra capului meu. Poate că ar fi trebuit să-l invit în oraş. Din moment ce a fost un vis sigur ar fi acceptat, nu? Pe cine păcălesc, aş fi în stare să-l plătesc ca să petreacă puțin timp cu mine.

— Sigur, spun râzând amar.

Se ridică în picioare şi îmi aruncă o privire încruntată, lucru ce pare cu mult mai intimidant când îşi ține mâinile încrucişate la piept.

— Dacă nu ai fi dormit ca o pleoşniță până la ora asta nu ai mai fi avut nici un coşmar! Ridică-te şi îmbracăte. Ai cursuri de franceză astăzi sau ai uitat?

Mă trântesc înapoi pe perna moale ce încă îmi strigă numele şi îmi acopar fața cu cearceaful subțire şi catifelat aflat pe pat. Pufneşte exasperată când îmi observă comportamentul copilăresc şi pleacă din cameră cu o altă avertizare ce este menită să mă pună în mişcare. Zâmbesc în sinea mea ştiind că nu o să iasă după placul ei, bucurându-mă de căldura oferită de aşternuturi.

Dintr-odată toată căldura dispare subit, provocându-mi reacția imediată de a privi în jur. Cearceaful stă întins la picioarele mele, nefiind nici urmă de om în cameră. Înghit în sec şi mă dau, precaută, jos din pat.

— E cineva? întreb nesigură pe mine. Să nu-mi spui că am nimerit într-o casă bântuită, spun mai apoi, şoptit, în barbă.

Mi se face pielea de găină când o rafală de vânt rece se strecoară pe geam şi nu ezit în a trânti fereastra pentru a o închide cu un gest rapid şi necontrolat. Clatin dezaprobator din cap pentru a scoate toate ideile prosteşti ce se formează în legătură cu fantome ce vor să mă omoare şi intru în baie pentru a mă relaxa cu un duş cald si binevenit.

Închid ochii lăsând jetul de apă să-mi aline pielea pentru câteva minute bune, apoi, hotărând că este îndeajuns, îmi strecor mâna afară din cabina de duş, căutând gelul de duş de pe marginea chiuvetei. Mă încrunt când realizez că nu este acolo, dând cortina brusc la o parte pentru a nu o găsi nicăieri.

— Ce mama naibii. Anne, țip strângând marginea chiuvetei în palmele mele până în clipa când degetele ajung să se albească.

— Da, strigă deschizând uşa băii.

— Ai venit tu adineauri şi mi-ai luat gelul de duş? întreb mijindu-mi ochii în direcția ei. Realizez că este o prostie faptul că o acuz, într-un fel sau altul, dar altă explicație logică eu nu îmi gasesc. Doar dacă, doar dacă...