Trecuseră câteva zile de la incidentul dintre cei doi. Acum ambii fiind în bucătărie, luând cina cu soții Park, având în sfârșit liber, putând sta cu fiul lor, în același timp și cu Jungkook.
Brunetul stătea în fața blondului, holbându-se la acesta, uitând de mâncarea din fața sa. "-kook. Jungkook." îl strigă doamna Park, brunetul uitându-se la aceasta , cerându-și scuze că nu a auzit-o. "Poftim?" întrebă acesta. "Am întrebat dacă îți place aici." repetă aceasta , zâmbindu-i băiatului. "Desigur." îi răspunse acesta, acum dându-i toată atenția femeii. Jimin se uită la cei doi, neconvenindu-i cum aceasta vorbea atât de drăgăstos cu brunetul. Își trase scaunul mai aproape de masă, lipindu-se de aceasta, ridicându-și piciorul ducându-l aproape de genunchiul celui mare, așezându-l acolo. "Sper că Jimin nu ți-a făcut probleme în timpul ăsta când noi nu eram. E chiar un băiat bun." continuă doamna Park, Jungkook vrând să-i răspundă, dar își întoarse capul spre blond preț de câteva secunde când simți ceva presându-se de intimitatea lui. "Am fost cuminte Jungkook?" întrebă Jimin, apăsând mai tare pe umflătură, începând să-și miște piciorul de sus până josul acesteia, trasând linii invizibile cu piciorul său. "Nu există nicio problemă între noi." confirmă băiatul, doamna Park zâmbind la cele auzite. "Te simți bine Jungkook? Ești puțin roșu la față." constată domnul Park, toți trei uitându-se la acesta, Jimin zâmbind ducându-și piciorul mai sus, brunetul asigurându-i că totul este în regulă, prinzând glezna blondului, îndepărtând-o de intimitatea sa.
Lui Jimin nu-i convenii asta, dar îl lăsă pe băiat în pace, cina decurgând bine, spre mulțumirea brunetului. Soții Park se ridică de la masă, după ce își terminaseră ambii mâncarea, scuzându-se în fața băieților, mergând în dormitorul lor lăsându-i pe cei doi singuri. Jimin stătu câteva minute, ridicându-se și el, Jungkook făcând la fel, mergând imediat în spatele blondului, prinzându-l de talie, inima băiatului începând să bată tare, ceasul său începând să bipăie, cel mic încercând să-l oprească. "O noapte împreună și deja ești mort după mine." zise Jungkook, rânjind, șoptindu-i la ureche băiatului. "Ai vrea tu." îi spuse, îndepărtându-i mâinile de pe talia sa, mergând cât de repede putu în camera sa, nevrând ca brunetul să-i vadă obrajii îmbujorați.
°
°
°
°
°Trecuseră câteva ore de la cină, soții Park probabil dormind, Jimin stând întins în pat, uitându-se pe telefon. Își ridică capul când auzi câteva bătăi în ușă, așteptând ca persoana din spatele acesteia să între. "Ce vrei?" spuse acesta când dădu de acei ochi mari a celui mare. Acesta nu zise nimic, doar se îndreptă spre acesta, nu înainte de a închide ușor ușa pentru a nu face gălăgie. Jimin se ridică în șezut, uitându-se plictisit la brunet. "Sper că te-ai distrat la cină." zise cel mare, Jimin rânjind. "Chiar am făcut-o." mărturisi blondul. "Cred că merit ceva în schimb pentru asta." spuse Jungkook, mângâindu-i lin obrazul băiatului cu degetul său. "S-o crezi tu." zise, dându-se jos din pat trecând pe lângă cel mare, Jungkook privindu-l, dar înainte ca acesta să ajungă la ușă, îi prinse talia pentru a doua oară în seara aceea, lipindu-l de el, blondul suspină puțin când simțise ceva tare în spatele său. Jungkook îl strânse mai tare, începând să-i lase săruturi pe gât, fiori trecând prin corpul băiatului, acesta împingându-și mai mult posteriorul de intimitatea băiatului, brunetul rânjind când cel mic scăpase un geamăt.
CITEȘTI
❦ 𝐔𝐥𝐭𝐢𝐦𝐚 𝐳𝐚𝐩𝐚𝐝𝐚 | 𝐣𝐣𝐤 𝐱 𝐩𝐣𝐦 ❦
FanfictionJimin își pierduse interesul pentru viață în momentul când aflase că este bolnav. Inima lui nu o mai ducea bine, dar atunci când îl văzuse pe băiat, putea jura că este cu adevărat mort 𝐀 𝐣𝐢𝐤𝐨𝐨𝐤 𝐬𝐭𝐨𝐫𝐲 ...