❦ 𝐂𝐚𝐩𝐢𝐭𝐨𝐥𝐮𝐥 5 ❦ ~

67 5 2
                                    

Înainte de a începe să citiți, vreau doar să vă spun că este prima dată când scriu așa ceva

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

Înainte de a începe să citiți, vreau doar să vă spun că este prima dată când scriu așa ceva. Nu e perfect, cred că m-am și grăbit în capitolul ăsta.

🫧

Jungkook se ridică împreună cu Jimin, încă ținându-l în brațe, mergând cât de repede putea către dormitorul acestuia. Deși se abținea să nu se oprească acolo și să-l reguleze. Nici blondul nu mai putea, începând să-l sărute și să-i lase semne pe gâtul băiatului.

Jungkook deschise ușa camerei, așezându-l pe cel mic pe pat, punându-se deasupra lui, începând să se sărute, brunetul plimbându-și mâinile pe formele celui mic. Jimin se ridică, inversând poziția, acum el stând deasupra celui mare. Începu să-l sărute pe gât, coborând încetul cu încetul, ridicându-i tricoul, fiori trecând prin corpul brunetului. Se lăsă din ce în ce mai jos până ajunsese în dreptul prohabului. Desfăcu nasturele, trăgând fermoarul, dându-i în jos. Își lipi buzele de umflătura celui mare, lăsând dâre de salivă. Blondul simți cum amicul acestuia zvâcnea, apărându-i imediat pe față un zâmbet.

Îi dădu boxerii jos, prea încet după părerea celui mare, zâmbetul blondului facându-se și mai mare când văzu imaginea din fața sa. Fără teamă, îi luă baza în mână, apropiindu-se de aceasta, lingând de sus până jos. "Jimin~..." zise Jungkook, gemând când simți acea căldură fierbinte peste capul său, simțind limba blondului jucându-se cu acesta, băiatul începând să se miște din ce în ce mai repede, Jungkook simțind că atinge raiul. "Uită-te la mine." spuse autoritar, cel mic făcând întocmai, trecându-l fiorii când îi auzi vocea groasă, ridicându-și ochii, aproape dându-i peste cap, brunetul băgându-și degetele în părul său direcționându-l. Jimin își pusese palmele pe coapsele celui mare lăsat de acesta să ia inițiativa.

Îi dădu drumul, auzindu-se pe fundal un 'pop'. Jungkook se ridică, punându-l pe cel mic pe spate, vrând să-i de-a halatul jos, dar blondul i-o luă înainte, dându-și-l singur. "Dacă ai putea să te grăbești." îl informă acesta, întinzându-se pe pat, așteptând ca brunetul să se dezbrace.

Jungkook doar râse, dând tot ce avea pe el jos în câteva secunde. Se uită la Jimin, acesta făcând la fel, parcă înțelegând ce voia, făcând semn către noptieră. Cel mare se duse către aceasta, deschizând primul sertar rămânând puțin surprins când văzu câteva pachete de prezervative și lubrifiante, așezate în ordine. Luă un tub împreună cu 3 plicuri. "Ești sigur de asta? îl întrebă acesta, vrând să fie sigur. Nu voia să profite de cel mic când acesta era sub influența alcoolului, deși, și el era în aceeași situație, iar a doua zi să se trezească pe străzi. "Doar bag-o odată." zise blondul tupeist, nemaiputând să aștepte. "Doar spre informarea ta, odată ce încep nu mă mai opresc." îl anunță brunetul văzând cum pe fața lui Jimin apăru un rânjet, apropiindu-se de acesta. "Norocul meu atunci." îi șopti acesta la ureche, începând să lase săruturi mici pănă pe piept. Jungkook
luă lubrifiantul, turnând o cantitate mare pe degete. Îl împinse ușor pe cel mic pe spate începând să îl sărute, desfăcându-i picioarele inserând un deget începând să-l miște, imediat auzind gemetele băiatului, rânjind în sărut, băgând și celălalt deget. Făcu asta preț de câteva minute, ridicându-se luând unul dintre prezervative desfăcându-l cu dinții, Jimin mușcându-și buza de jos, doar imaginându-l pe brunet în el, ieșind și intrând, auzindu-i gemetele, plăcerea din vocea lui provocată de el, doar asta îl făcea să-și de-a drumul.

❦ 𝐔𝐥𝐭𝐢𝐦𝐚 𝐳𝐚𝐩𝐚𝐝𝐚 | 𝐣𝐣𝐤 𝐱 𝐩𝐣𝐦 ❦Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum