Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Aveam zece ani. Alergam prin casă ca o nebună, auzeam pașii și strigăte de protest în spatele meu dar nu-mi păsa - mă distram ,doar...
- Ara Fey întoarce-te aici,imediat! Îi aud vocea tatălui meu în surdină ,mă alerga , dar eu eram prea rapidă pentru el. Am alergat în jurul mesei, chicotind în timp ce încercăm să nu amețesc. Dar totul sa oprit când am auzit o bufnitură puternică, urmată de strigătul puternic al tatei. Inima mi sa oprit pentru un moment.
M-am întors și m-am repezit spre el. Îmi era frică să nu fi pățit ceva grav din cauza mea. M-as fi urât foarte tare dacă ar fi pățit ceva. Mă pun în genunchi lângă el .
- Îmi pare rău tată, t-ai rănit? Zic cu o voce tremurândă și cu lacrimi care amenințau să iasă în cascade pe obrajii mei imbuzorati
- Sunt în regulă, Ara ! M-am împiedicat de masa, atâta tot . Nu ai de ce să îți faci griji !
Îmi zâmbește în ciuda faptului că îmi vine să plâng și să îmi cer scuze tavalindu-mă pe jos ca un copil de 3 ani care nu și-a primit jucăria preferată .
- Poți să te oprești din alergat acum și să vii cu mine. Am pe cineva important pe care vreau să îl cunoști.
Dau din cap în semn de aprobare și îl privesc pe tata cum se ridică în picioare. Își întinde mâna către mine și eu i-o dau pe a mea . Ma ridica de la pămân si mă trăge după el .
Înaintăm spre ieșirea din casă. Simt la ieșire, prezența securității în spatele nostru. Tata exagera uneori cu siguranța . De parcă am fii familia regală și am fi avut nevoie de securitate douăzeci și patru din douăzeci și patru. Era enervant cei drept, dar știam că tata se ocupa cu lucruri murdare, așa că am preferat să tac în privința acestui lucru .
Ne urcam pe bancheta din spate a unui BMW negru lucios. Tatei mereu ia 0plăcut genul asta de mașini care exprima lux și opulență din toate punctele de vedere. Bărbatul care conducea mașină începe să conducă, relativ rapid. Habar n-aveam unde mergem, dar nici nu vroiam să întreb , tatei nu-i plăce prea mult întrebările, și eu respectam acest lucru.
A durat doar zece minute pentru a ajunge la destinație. Eu uitându-mă pe geam și pierdumdu-mi vederea prin marele Seul . Înaintăm spre o străduță mai nepopulata și ne oprim la o clădire de birouri ce părea veche și abandonată, de parcă nimeni nu ar fi fost acolo de peste un deceniu.
Am coborât din mașină și l-am ținut strâns de mână pe tatăl meu în timp ce ne îndreptam spre clădire. A-și fi mințit cu nerușinare dacă a-și fi zis că nu îmi este frică. Citisem povești cu fantome și văzusem câteva filme de groază când tata nu era acasă, știam cum funcționează clădirile vechi și abandonate. Fie care om care a întrat în ele, au și murit. Și se pare ca noi vom fi următori...
