Zombie Attack

Într -o zi

Joi, 07.04,ora 1:24
Este ora 1 jumătate,noaptea.Au trecut câteva ore bune de la incident. Dizzie a adormit, iar eu încă mă gândesc la ceea ce s-a întâmplat . Nu pot să îmi scot din minte acele creaturi care, pur şi simplu, sfâşiau carnea de pe oameni fără vre-un resentiment. Deschid televizorul cu gândul că voi afla ceva, însă fără speranţă. Mă duc la geam şi mă uit încet printre jaluzele. Tot ce vedeam erau doar maşini accidentate şi străzi pusti. Într-un final , ne mai putând sta treaz adorm şi eu. 

Joi; 07.04 ;ora 9 a.m.
M-am trezit şi m-am uitat la ceasul de la telefon. Era ora 9, şi observ că nu mai am semnal. Mă duc în bucătărie şi o văd pe Dizzie stând pe scaun şi luând o gură din cafeaua fierbinte.
-Cum mai eşti ,Diz? Întreb eu cu o voce demoralizată.
-Sunt bine, -răspunde ea reflectând un zâmbet fals pe buze.
-Ştiu că nu eşti... Probabil că te-ai gândit toată noaptea la părinţii tăi.
Dizzie se uită la mine cu o faţă destul de tristă şi nu spune nimic.
-Tu ai semnal la telefon? Întreb eu curios.
Ea se uită şi dă dezaprobator din cap.
-Este ciudat. Nici eu nu am. -răspund eu surprins.
-Deschide televizorul poate prinzi vre-o emisiune.
Mă duc în sufragerie şi deschid televizorul,dar fără speranţă.
-Ce se întâmplă? Întreabă Dizzie speriată.
-Nu şti...,nici nu apuc să termin propoziţia că imediat apare un mesaj video transmis prin satelit:
"Urmăriţi Npr-poziţia globală.
Atenţie!  Acesta este un anunţ important şi nu este un test.Guvernul naţional şi local ne înştinţează de un virus epidemic necroambulls.Oficialii din ministerul sănătăţii şi ministerul de boli infecţioase nu au dat nici un răspuns cum că ar fi vre-un leac sau vaccin, iar în legătură cu cei infectaţi, oamenii de ştiinţă sugerează acum că  un miros elevat este un semn indicator a ceea ce numim noi <<transformare>> . Starea de asediu este creată în încercarea disperată de a opri răspândirea. Autorităţile încearcă să ţină la distanţă oamenii infectaţi care nu pot fi ţinuţi sub control, împuşcându-i în cap. Vă recomand să staţi în casă până vom rezolva această problemă. "
După ce s-a terminat acea ştire, transmisiunea s-a întrerupt.
-O,Doamne! Tu ai auzit?! Înseamnă că este de rău! -spune Dizzie înfricoşată.
-Stai calmă. Totul o să fie bine.Au zis că o să rezolve problema. -îi răspund eu încercând s-o liniştesc cât de cât.
-Daa?!  Şi cum încearcă să rezolve problema?! Impuscând oamenii în cap?! 
-O să fie totul bine. Putem sta la cabana bunicului din afara orasului până se mai liniştesc apele.
Ne -am pus de comun acord, iar în câteva minute ne-am echipat să ne ducem să o luăm pe mătuşa Barbara şi pe unchiul Tom şi să plecăm din oraşul ăsta. Pentru a ne apăra m-am gândit să iau bâta de baseball, în caz că avem de-aface cu vreo creatură.
Am descuiat uşa şi ne-am asigurat că nu este nimeni.
Am ieşit afară si am fugit până la van fără să ne uităm înapoi. Prin apropierea maşinii se aflau 2 mancători de carne vie. Ne-am oprit şi ne-am ascuns după o clădire.
Ne-am făcut un plan pentru a avea acces liber spre maşină, însă din păcate nu a mers aşa cum ne-am aşteptat, aşa că cei doi morţi vi ne-au atacat. Pe Dizzie am pus-o în spatele meu cu gandul că o voi putea apăra, dar un al treilea a apărut de nicăieri şi a atacat-o. În câteva secunde o văd pe Diz pe jos cu acea creatură peste ,încercând să muşte din ea. Mă uitam neputincios şi ascultam strigătul ei disperat după ajutor. În momentul acela mi-au trecut cele mai sinistre şi cele mai triste gânduri. Eu eram înconjurat de cei 2 mâncători.Diz încă era prinsă în strânsoarea unui alt mâncător, iar eu tocmai observ că toată agitaţia noastră a atras atenţia a mai multor creaturi. Nu mă gândeam la nici o cale de scăpare. Încercam să rezist doar de faţadă,numai să nu îşi dea seama Diz că deja am renunţat la orice speranţă. Mă împac cu gândul, şi cu lacrimi în ochi mă pregătesc să întorc capul pentru a-i spune verişoarei mele că o iubesc şi că îmi pare rău.  Momentul acesta este întrerupt de suntetul împuşcăturilor.
-Haide, nu renunţa!  Aud un necunoscut printre zgomotele de împuşcături.
În următoarea secundă deschid bine toate simţurile şi îmi revin la realitate. Primul gând care-mi trece prin minte este să nu renunt!
Acel necunoscut împuşcă mâncătorul ce tot încerca să sfâşie carnea de pe Dizzie, şi una dintre creaturile care se uitau la mine ca la un "hamburg-om". Profit de ocazie şi actionez şi eu, omorându-l pe celălalt.
-Mulţumesc! Mă întorc eu la aceea persoană.
Diz vine şi mă strânge în braţe cu toată puterea,iar eu mă simt puţin uşurat. Vocea bărbatului ne întrerupe: -Nu avem timp de dulcegării acum. Toată gălăgia şi hărmălaia voastră au atras mai mulţi. Trebuie să plecăm neapărat de aici.
-Avem maşina parcată în apropiere. Haideţi să mergem!  -răspund eu.
Fugim toţi trei la van. Intrăm în maşină, iar eu pornesc şi accelerez fără să mă gândesc la altceva. Din fericire am scăpat cu ajutorul acestui om. Îi datorez viaţa! Fizionomia feţei lui era ca al unui corean. Purta o pereche de blugi lungi, puţin tăiaţi şi cu un tricou negru. Se vedea că era pregătit pentru acest haos numai după faptul că hainele lui erau murdare şi avea multe arme la el.
Gândurile îmi sunt perturbate de venirea acestui bărbat în faţă, lângă mine.
-Iubita ta este în regulă. Am ajutat-o să se aşeze şi a zis că o să se liniştească.
-Nu este iubita mea. Este verişoara mea.-răspund eu cu o voce serioasă.
-Ouh!  Ok.
-Îţi mulţumesc că ne-ai ajutat. -domolesc puţin vocea.
-Nu aveţi pentru ce. Presupun că şi voi aţi fi făcut acelaşi lucru dacă era invers.
-M-Mdaa... Cum te numeşti? -schimb eu subiectul.
-Numele meu este Lee.
-Încântat, Lee.Eu sunt Kentin, iar verişoara mea este Dizzie. Ce ai de gând să faci?
-Sincer să fiu, mai nimic. -răspunde el cu o voce puţin tristă. Voi? -şi observ cum reflectă un zâmbet fals.
-Noi vroiam să mergem să -i luăm pe părinţii lui Diz şi să mergem la cabana bunicului din afara oraşului, până se liniştesc apele.
-Nu ştiu dacă o să se liniştească prea curând. -răspunde Lee amuzat. Şi părinţii tăi ?
-Nu mai sunt. -îi răspund cu o uşurinţă maximă.
-Ouh. Îmi pare rău. Nu am ştiut.
-Este ok. Nu mă mai afectează aşa mult. Dar tu de ce eşti singur?
-Părinţii mei au murit mâncaţi de umblători, iar eu am rămas singur.
-"Umblători"?! -chicotesc eu.
-Da.Nu pot să le zic altcumva, adică sunt nişte morţi desfiguraţi, cu lipsă de membre şi creier care ştiu numai să mănânce şi să umble. -destinde Lee atmosfera.
-Poţi să stai cu noi dacă vrei.-îi spun eu cu un aer de generozitate.
-Frumos din partea voastră. O să accept oferta.
Ne-am pus de comun acord cu toţi şi am pornit spre casa mătuşii.
Am ajuns la casă fără probleme.
El avea o mitralieră AK-47, iar mie mi-a dat un Revolver de 9mm.
Lee: -Şti să -l foloseşti ?
Eu: -Nici o problemă. -răspund cu un rânjet pe faţă.
Lee: -Le folosim doar dacă sunt mai mulţi ,în rest folosim arme mute.
Eu: -Am înţeles!
Am propus ca Dizzie să stea în van, dar ea a insistat să vină.
Prin surprinderea noastră, uşa de la casă era deschisă. Am ridicat garda şi am fost mai atenţi ca niciodată. Am intrat în sufragerie şi nu era nimeni acolo. Lee s-a dus să verifice dormitorul de la parter:
-Ăă...trebuie să vedeţi asta.
Eu mă duc către Lee să verific. Când am văzut, ochii mi s-au înlăcrimat  şi i-am spus lui Lee să ieşim. În apropiere era Diz:
-Ce se întâmplă băieţi?  Cine este acolo?-spune Dizzie afişând un zâmbet neîncrezător.
-Diz, nu te duce acolo. -îi spun eu.
-De ce?! Lasă -mă să văd!!
Iar lacrimile încep să curgă şiroaie pe obrajii reci ai fetei.
Eu încerc să fac un baraj în jurul ei pentru a o oprii, dar ea se zbate cu toată puterea şi până la urmă reuşeşte să intre în cameră. În secundele următoare o văd pe Diz cum se pune în genunchi pe jos şi începe să plângă.
Unchiul Tom stătea în pat cu pistolul în mână, iar mătuşa Barbara era rezemată cu capul de umărul unchiului, amândoi fiind morţi. Trist mod de a muri.
Lee vine de afară şi ne spune să mergem pentru că o turmă de umblători se îndreaptă spre noi. Eu o trag pe Dizzie şi alergăm spre van. Momentul acela mi-a înnegrit inima şi m-a obligat să -mi promit mie că verişoara mea dragă nu v-a păţi nimic. Lee s-a pus la volan şi a accelerat pentru a pleca de acolo. Eu m-am asigurat că Dizzie este..bine,şi m-am pus în faţă pentru a-i arăta lui Lee drumul spre cabană. Am mers pe lângă Westgate, şi pe partea cu Woodway Park Rd, cabana aflându-se mai în jos, pe lângă Deer Creek.
Pe drum am avut parte numai de privelişti ce îţi provocau coşmaruri noaptea. Într -un final am ajuns la cabană şi am despachetat. Zona unde ne aflăm este una destul de retrasă. Nu aveam deloc provizii decât ce luasem de la mall. Mai mult de o zi -două nu ne ajungeau nici dacă vroiam. Ne-am făcut cât de cât comozi şi ne-am adunat toţi trei în living.
-Ken,ce-o să facem acum? Întreabă Diz.
-Exact, Ken. Ce planuri ai acum? O să stăm tot timpul aici? -continuă Lee.
Amândoi aşteaptă răspunsul meu. Eu oftez şi spun: -
-Habar n-am! Probabil o să -mi iau sticla de vodkă din van şi o să lenevesc pe canapea. Nu ştiu de voi. -şi încep să râd.
-Kentin!  Este un lucru serios! -Replică Diz enervată.
-Glumeam. Nu o să stăm aici tot timpul, doar cât o să fie nevoie. Nu avem multe provizii şi nici arme nu prea, însă pentru o zi sau două ne ajung. -răspund cu un aer de seriozitate.
-Şi ce facem în zilele astea? -întreabă Lee curios.
-Aşteptăm...

#Gata şi cu acest capitol. Scuza-ţi greşelile şi... sper că vă place.
Încerca-ţi şi *The dark princess*.
Thx! #