Zombie Attack

Într -o oră

Marţi, 05.04 -ora 8 a.m. :

Aud prin somn cum cineva strigă la mine să mă trezesc.De obosit ce sunt,fiindcă aseară am stat cu mult peste program să fac curat după un grup de copii, nu îmi dau seama cine este ,dar dacă mai continuă mult o să facă cunoştinţă cu asfaltul din faţa geamului meu.
Vocea continuă să mă sâcâie ,obligându -mă să mă trezesc.
Deschid ochii enervat de zgomot şi strig cât mă ţin plămânii:
-Termină!
O văd pe Dizzie cum stă rezemată de tocul uşii şi se uită la mine cu o privire amuzată.
-Trezeşte -te, adormitule. Este deja ora 8 dimineaţa ,iar la şi jumătate trebuie să fi la lucru,spune Dizzie cu o voce plictisită.
Mă uit la ea nedumerit şi ridic o sprânceană ca şi cum nu aş şti despre ce vorbeşte, şi îi zic:
-Pe bune?! Nu ţi -am zis?!
-Nu. Ce să îmi zici? -întreabă ea curioasă.
-De astăzi sunt în concediu timp de 2 săptămâni.
Ea se uită lung la mine şi imediat îmi sare în braţe.
-Acum putem să mergem în vacanţa aceea de o săptămână şi jumătate! ,spune ea bucuroasă.
Eu dau din cap,aprobând-o.
-Haide la micul dejun, şi atunci putem să ne facem planul ,spune Dizzie entuziasmată.
Când ajungem în bucătărie observ că masa este deja pusă,şi întreb mirat:
-La cât te-ai trezit?
-La 7 ,de ce?
-Întrebam,şi tu ai pregătit micul dejun?
-Nu, a venit stră-bunica din morţi şi a făcut micul dejun, spune ea cu o voce ironică.
-Cine ştie..., spun eu chicotind ,cu gândul de a face bâză de ea.
-Logic că eu am făcut micul dejun, dacă nu îţi convine poţi să te duci la un fast -food să mănânci. -spune Dizzie făcând pe supărata.
-Îmi convine, doar că nu îmi vine să cred, mai rar văd momente din astea.
O văd cum ridică două căni şi le aşează pe masă, apoi umplându-le cu nectar rece,şi asezându-se pe scaunul de lemn din faţa mea.
-Deci, ce vrei să facem? Întreb eu mâncând din omleta fierbinte din farfuria mea colorată.
-Eu mă gândeam să mergem undeva ...la o piscină, spre exemplu.
-Ai şi aici piscină.Mă gândeam să luăm vanul mătuşii şi să ocolim puţin S.U.A, apoi să ne stabilim într -un loc liniştit unde putem sta câteva zile... aş avea nevoie de puţină odihnă şi pace.
-Mda... merge şi aşa.
Pentru câteva secunde se lasă linişte, eu continuând -mi micul dejun. Acele secunde se duc pe apa sâmbetei o dată ce Dizzie-mi mai pune o întrebare:
-Şiiii... când vrei să plecăm? întreabă ea entuziasmată.
-Nu ştiu, eu mă gândeam mâine, răspund eu plictisit.
-Bine. Trebuie să luăm vanul. Ouh.. şi trebuie să facem şi bagajele, şi cumpărături: haine, mâncare,...
O întrerup spunându-i să se liniştească deoarece ne vom descurca şi le vom face pe rând.
Împing cu degetul arătător farfuria în faţă şi spun:
-Săru'mâna pentru masă!
-Doar nu te aştepţi să spăl şi vasele. Este cum ai zis şi tu " rar vezi momente din acestea" ,gata, s-a dus momentul.-răspunde ea cu un chip diabolic.
Încep să râd şi spun:
-Mă speriasem că te -ai făcut fată de casă.
-Bine, haide că le spăl, dar tu te duci să iei vanul.
-Da. Îmi fac un duş, mă schimb şi mă duc să -l iau. -spun eu cu rânjetul pe faţă.
Mă ridic de la masă şi intru în baie. Petrec destul de mult acolo, mai apoi ieşind deja îmbrăcat. Mi -am luat o pereche de pantaloni trei sfert, largi ,de culoare gri, şi cu un tricou de culoare galben-şters cu un mesaj destul de amuzant pe el. Mă încalţ într -o pereche de converşi albi şi ies pe uşă.Mătuşa nu locuieşte aşa departe, astfel hotărându -mă să merg pe jos până acolo.
După o oră m-am întors, însfârşit ,acasă. Cum am intrat pe uşă ,verişoara mea m-a asaltat cu întrebările:
-Unde ai fost atâta timp? Aşa de mult ţi -a luat să iei o maşină? Mama este bine?..
-Stai, stai.. mai uşor. În primul rând, 'tuşa este bine, şi a durat atâta deoarece m-a oprit să îmi pună un pahar cu suc şi să îmi dea nişte prăjituri pentru noi.
-Păi şi unde sunt prăjiturile?
-Sunt în van. Le poţi lua, dacă vrei.
-Nu, este ok. Haide să ne facem bagajele, apoi le cărăm în maşină şi facem puţină curăţenie în ea.
I-am zâmbit şi m-am dus la mine în cameră să îmi pregătesc bagajul. Mi -am luat câteva tricouri, 2 pulovăre, pantaloni lungi şi scurţi, şi multe altele.
După o jumătate de oră am fost gata amândoi. Am făcut curat în maşină şi ne -am aranjat toate bagajele într -un colţ pentru a avea mai mult loc pentru noi.
După ce am terminat toate treburile ne -am pus pe canapeaua din sufragerie la un film .Timpul trecuse destul de repede şi deja era seara. Amândoi eram extenuaţi. Pe la jumătatea filmului o aud pe Dizzie cum vrea să îmi spună ceva, mai mult mormăind:
-Şti... chiar mă bucur că putem să mergem, însfârşit, într -o excursie. Nu credeam vreodată că o să fiu atât de apropiată de tine,enervantule. Mă bucur că eşti verişorul meu.
Timp de un minut nu am zis nimic. De ce?! Poate, pentru că nu ştiam ce să zic. Îmi mai zicea, câteodată, cuvinte frumoase dar mereu schimbam subiectul. Poate că ar trebui să zic şi eu ceva, nu?!
-Ştiii...,şi înainte să continui observ că ea adormise. Cred că era mai bine aşa.
M-am ridicat de pe canapea şi am pus o pătură pe ea. Apoi, m-am dus la mine în cameră pentru a mă pune la somn deoarece mâine ne aştepta o zi lungă.

Miercuri, 06.04 ,ora 10 a.m.
Este dimineaţa şi simt cum o muscă îmi mişună tot corpul. Îmi flutur mâinile prin aer cu speranţa că o voi goni, dar degeaba. Nu am nici o şansă să scap de nenorocită. Până la urmă, mă trezesc şi mă uit la ceas. Văd că este ora 10 şi 11 minute. Îmi fac rutina zilnică de dimineaţă cu aceeaşi stare de somnolenţă. Mă duc în bucătărie să -mi fac o cafea şi nişte sandvişuri. Nu după mult timp vine şi frumoasa adormită.
-Neaţa, enervanto!, spun eu cu zâmbetul pe buze.
-Hahaha,amuzant! M-ai lăsat să dorm pe canapea, iar acum mă doare spatele.-răspunde ea nervoasă.
-Nu este vina mea că tu ai adormit acolo. Eşti mai agreabilă când dormi.-chicotesc eu.
O văd cum se aşează pe unul dintre scaune.
-Fă -mi şi mie cereale cu lapte. -spune ea pe un ton superior.
-Ok! -răspund eu făcând pe speriatul.
Mă supun ordinelor ei şi îi fac un bol plin cu lapte şi cereale.
-Deci, ce mai avem de pregătit?, întreb eu în timp ce îi pun bolul pe masă.
-Am făcut totul, mai puţin cumpărături. Nu avem pic de mâncare.
-Şi vrei să mergem la mall?
-Aşa aş zice.Mergem la mall, cumpărăm necesităţile şi plecăm direct. Apropo, unde mergem prima oară?
-Unde vedem cu ochii. Nu îţi face griji. Mi -am făcut eu un plan în minte. -spun eu mândru de mine. -Ok. Cum vrei tu. -îmi răspunde Dizzie şi ridică din umeri.

Ora 13:30 .
Este dupa amiaza şi ne pregătim să plecăm. Fiecare îşi face câte un duş şi ne îmbrăcăm. Eu îmi iau un tricou larg, pantaloni scurţi şi o pălărie în cap,iar pe lângă îmi leg o cămaşă în carouri alb-roşu. Dizzie este îmbrăcată într -o rochie albastru cerului, până deasupra genunchilor cu o bluziţă albă cu nasturi peste,iar în picioare are teneşi negri. Părul îl are desprins, iar puţine şuviţe şatene îi alunecă pe umerii mici. Ce pot să spun, este o enervantă frumoasă. Ne asigurăm că totul este în maşină şi nu am uitat nimic. Ieşim pe uşa casei şi o încuiem de 2 ori. După 5 minute ne urcăm în van şi plecăm spre mall. În vre -o 15 minute am ajuns de voie. Am colindat magazinele şi am cumpărat toate porcăriile care numai necesităţi nu se numeau. După o oră de cumpărături am hotărât să ne aşezăm pe o bancă să ne odihnim. Nu după mult timp am auzit gălăgie şi agitaţie multă. Când ne -am uitat mai atenţi am observat un om ce ataca oamenii din jur. La început am crezut că este un nebun ,dar m-am uitat mai bine şi am văzut cum sfâşia carnea de pe acea persoană. Toată lumea alerga în diferite părţi,toţi fiind speriaţi. După toate reacţiile acelor persoane am simţit un fior pe şira spinării, nu ştiam dacă să plecăm sau să chem poliţia. M-am uitat încă o dată cu atenţie şi am văzut cum omul mort de pe jos se ridică şi atacă o altă persoană. Acel fior de pe sira spinării s-a transformat în teamă.Nu am mai stat pe gânduri şi am luat -o de mână pe Dizzie şi am fugit spre maşină. Toată lumea din împrejurime fugea, ţipa de spaimă şi frică. Vedeam pe stradă cum nişte creaturi hidoase, cu pielea zbârcită şi plini de sânge alergau după oameni şi, parcă ,îi devorau. Când am ajuns la maşină, m-am grăbit să descui uşa pentru a pleca naibi' din locul acela. Din grabă am scăpat cheile pe jos, iar când am vrut să mă aplec să le iau am dat nas în nas cu una din creaturile acelea,care se afla sub maşină.Pentru 2 secunde am rămas îngheţat de spaimă, uitându-mă la faţa acea desfigurată, la ochii ca a unui orb însă plini de foame şi inconştienţă.Imediat a ieşit de sub maşină şi m-a atacat. Mi -am dat seama că nu avea nimic cu mine personal ,ci că mă vedea ca pe cine stie ce sandviş uman. Am reuşit să -l împing fără să se apropie chiar aşa de mult. Imediat am luat cheile şi am deschis uşa. Amândoi am urcat în maşină şi am plecat în grabă. Pe drum trag puţin cu ochiul la Dizzie care era total inspăimântată:
-Eşti bine, Diz ? Întreb eu încercând să -mi ascund frica.
-Ce au fost chestiile alea? Ai văzut?! A vrut să te muşte acel om. Au devorat şi sfâşiat toate persoanele care le stătea în cale . -spune ea panicată.
-Am văzut şi eu.Nu ştiu ce sunt, dar încearcă să îţi păstrezi calmul. Propun să mergem acasă.
-D...Da. Cred că este mai bine.
Am ajuns înapoi acasă teferi. Am deschis televizorul, iar peste tot era numai haos.Nu ştiam ce să facem. Ne -am baricadat în casă pentru următoarele 3 ore,eu încercând să mă gândesc la o soluţie . Diz era pe canapea,băgată toată în pătură, fiind înspăimântată de ceea ce se întâmplase cu câteva ore în urmă. Trebuie să recunosc că gândul acela nu -mi dădea nici mie pace.Ce erau acele creaturi cu chip de om?! Şi ce o să facem în continuare?! Nu aveam nici o idee.