Zombie Attack

Diferenţe

Sâmbătă; 09.04.-ora 20:45 p.m.

Sunt într-un magazin,iar eu cu Lee ne facem plinul. Tot ce este de mâncat ,şi tot ce este folositor băgăm în ghiozdan fără vre-un resentiment. Mă simt ca un hoţ, dar gândul de a supravieţui este gigantic şi nu pot să trec cu vederea. În timp ce umplem ghiozdanele se aude un ţipăt.Două fete şi un băiat se află în mijlocul unui cerc format din umblători. Sunt oameni ca şi noi şi merită salvaţi, dar riscul este foarte mare.
Mă uit la ei şi la zecile de umblători. Nu am de ales. Nu pot să îi las. Probabil dacă eram şi eu în locul lor ar fi făcut la fel pentru mine, nu?! Nu contează dacă m-ar fi ajutat sau nu, dar eu nu pot să stau cu mâinile în sân şi să privesc cum sunt sfâşiaţi de acele creaturi ale iadului. Probabil asta este diferenţa dintre noi, oamenii şi ei, umblătorii.
Eu:-Lee, ai terminat?
Lee: -Da.
Eu:-Haide să plecăm!
Lee vine şi mă bate pe umăr prieteneşte.
Lee:-Îmi pare rău că plecăm aşa, Ken.Este prea riscant pentru noi.
Ne urcăm în maşină, iar eu trec la volan.
-Dar cine spune că plecăm aşa?! -replic eu proiectând un rânjet şiret pe buze.
Lee:-Deci ne asumăm riscul?! Ok.
Apăs pe acceleraţie la maxim.
-Pregăteşte-te de puţină acţiune. -îi spun eu lui Lee înainte să lovesc umblătorii.
Lovitura îi împrăştie pe stradă ca pe nişte popice din lemn. Lee îi împuşcă pe cei rămaşi, iar eu din maşină îi omor pe ăia de pe jos care dădeau să se ridice.
-Haideţi mai repede. Urcaţi! -strigă Lee la ei.
Cei 3 urcă în van, iar eu calc pe acceleraţie fără să mă gândesc.
-Mulţumim foarte mult că ne-aţi salvat. -spune băiatul încercând să-şi controleze gâfâitul.
-Nu este nici o problemă. Numele meu este Lee, iar el este Ken.
-Numele meu este Dylan. Ea este Rose, iar fata cu sabia este...
-Steph. -răspunde ea.
-Încântat de cunoştinţă. -răspund eu cu un zâmbet tâmp pe faţă.
Ajungem într -un final la cabană cu câteva zgârieturi, dar teferi.
Oprim maşina, iar eu cu Lee ne dăm jos. Dizzie iese din casă şi mă ia în braţe.
Diz:-Ce bine că sunteţi acasă! ;şi îl ia în braţe şi pe Lee.
În momentul acela ies şi cei trei pasageri.
Dizzie rămâne puţin surprinsă, dar îşi revine.
-Heii! Eu sunt Dizzie. -îi întâmpină ea.
-Eu sunt Dylan, iar ele sunt Rose şi Steph.
Diz se duce repede la Rose şi spune speriată:
-O,Doamne! Sângerezi! Lasă -mă să te ajut. Haideţi în casă să vedem ce găsim.
Cele trei fete se duc în casă pentru a rezolva cu rana lui Rose.Să sperăm că nu a fost muşcată, astfel va trebui să luăm măsuri.
-Hei, chiar vă mulţumim că ne-aţi salvat. Am vrut să ajungem la o farmacie pentru rana lui Rose,iar dintr-o dată Ei au venit şi ne-au înconjurat. -spune Dylan.
-Este ok, nu puteam să vă lăsăm acolo. -răspund eu.
Lee:-Eu am zis că este un risc, dar Ken şi -a asumat acest -risc-.
Dylan:-Vă datorăm viaţa!
Eu: Contează că sunteţi vi. Şi.. ce planuri aveţi după?
Dylan:-Nu prea multe. După ce termină Rose o să plecăm altundeva. Găsim un magazin sau ceva, şi o să stăm acolo deocamdată.
Lee:-Şi aveţi provizii?
Dylan:-Nu,dar vroiam să ne ocupăm de asta.
Eu:-Şi de unde ai arma?
Dylan:-De la un poliţai mort. L-am găsit în maşina sa.
Eu:-Şi voi trei cum v-aţi întâlnit?
Dylan: -Ei bine,Rose este sora mea, iar Steph este o prietenă mai veche.
Lee:-Dacă sunteţi de acord să ne ajutaţi să fortificăm locul ăsta, puteţi să staţi cât vreţi.
Mă uit la Lee şi dau din cap aprobator.
Eu:-Are dreptate. Adică, văd că nu sunteţi oameni răi.
Dylan:-Vă mulţumim încă o dată!
Momentul ne este întrerupt de Diz care strigă la noi să intrăm în casă fiindcă masa este gata.
Ne strângem cu toţii la masa lungă din living,iar Dizzie ne pune tot felul de mâncăruri, mai apoi asezându-se şi ea.
Pentru câteva momente liniştea îşi face apariţia,însă eu o tulbur cu o întrebare pentru Rose:
-Ce-ţi mai face mâna,Rose?
-M-Mai bine. Mulţumesc de întrebare. -Şi cum s-a întâmplat? -îmi continui eu interogatoriul.
-M-am zgâriat într-un fier ,pe drum spre locul de unde vroiam să luăm nişte provizii. -răspunde ea timidă.
-Nu a fost muşcată, dacă asta vrei să afli. -spune Dylan.
-Nu vă supăraţi ,dar trebuie să ne luăm toate măsurile de precauţie. Cei muscaţi se îmbolnăvesc şi se transformă,şi nu cred că ai vrea să fi atacat pe la spate. -îmi ia apărarea Lee.
Diz: -Deci,locuiţi în Seatlle? -întreabă ea luând o gură din aripioara de pui.
Steph: -Nu. Locuim în Marysville.
Eu:-Şi tocmai de acolo veniţi?
Dylan:-Da.Acolo este un haos total. Am crezut că în Seattle va fi mai bine, dar...
Rose: -Când a început totul, ne-am adăpostit la Albertsons. Acolo lucrez eu,adică.. lucram.
Eu:-Păi şi de ce nu aţi rămas în magazin?
-Kentin!! -spune Diz şi mă calcă pe picior intenţionat.
-Cee?! -răspund eu ridicând din umeri.
Dylan:-E-Este ok. Nu am stat acolo fiindcă un val de... -şi se opreşte pentru a-şi găsi cuvântul potrivit.
-Umblători?! -continuă Lee
Dylan se uită la el şi spune:
-Da,de "umblători" a intrat forţat în magazin, iar totul a luat o întorsătură sângeroasă.
Dizzie:-Nu trebuie să ne dai toate detaliile dacă este aşa greu pentru tine.Este ok.
Mă uit imediat la Dylan şi văd că ar vrea să zică ceva dar preferă să tacă.
Eu: -Ba da, chiar te rog!
Dizzie îmi rosteşte cuvintele printre dinţi:-Ken! Nu trebuie să obligi oamenii.
Eu:-Nu ii oblig ,dar ar trebui să ne spună şi nouă câte ceva despre povestea lor. -încerc eu să mă apăr spunând orice-mi vine prima oară-n minte.
Dylan:-Da. Este dreptul lui să ştie,dat fiind şi faptul că ne-a propus să stăm în casă...
Observ că cele două fete rămân surprinse,însă imediat,reacţia lui Steph i se schimbă.
Steph: -Mulţumim de propunere ,dar nu putem să acceptăm. Vă suntem datori fiindcă ne-aţi ajutat mult ,şi respect asta, dar nu putem să vă mai deranjăm.
Si o vedem cu toţii cum se ridică de la masă şi pleacă,iar Rose urmând-o.
Dylan:-Î-Îmi pare rău. Nu ştiu de ce a reacţionat aşa. Îmi daţi o clipă?
Dizzie: -Desigur.
După ce pleacă Dylan, Dizzie mă atacă cu reproşuri:
-De ce le-ai propus să stea?! Sunt de acord să îi ajutăm ,dar nu putem să îi lăsăm să locuiască în casă.
Lee: -De ce nu, Dizzie?! Adică, dacă suntem mai mulţi putem să ne apărăm mai bine de umblători.
Eu: -Exact! -îl aprob pe Lee cu speranţa că voi scăpa de reproşurile lui Diz cât mai repede.
Diz: -Nu, nu, nu. Nu este ~exact~ deloc. Nu îi cunoaştem ,şi cine ştie ce fel de oameni ar putea să fie. Adică,la prima apariţie pot părea drăguţi şi buni, dar ei în realitate pot să fie cine ştie ce sadici sau criminali... sau criminali sadici!
Eu:-Diz,linişteşte-te!Totul este bine. Îi primim, iar ei ne ajută la fortificare, şi o să ne fie şi mai uşor cu apărarea.Până când o să -i cunoaştem mai bine o să ţinem garda sus. O să fie totul bine.
Mă ridic de la masă şi mă duc la Dizzie pentru a o lua în braţe şi a o pupa pe frunte,apoi mă îndrept spre cei trei musafiri.
Îi observ cum stau în cerc şi discută în curte. Mă duc spre ei şi le spun cu zâmbetul pe buze:
-Hei,prieteni!Vă înţeleg reacţia ,însă dacă stăm împreună totul o să fie mai uşor. Uita-ţi,noi nu suntem oameni răi şi nu vrem să vă facem rău, şi presupun că aşa sunteţi şi voi. Ar trebui să ne unim forţele şi să stăm împreună. Dacă tot nu vreţi eu vă înţeleg,iar dacă nu sunteţi hotărâţi, eu pot aştepta până dimineaţă,la micul dejun.
Mă întorc şi plec fără să aştept vre-un răspuns. Mâine dimineaţă sper să am un mic dejun numai cu decizii bune.Mă întorc la masă, iar cei doi se uită curioşi la mine. Dizzie sparge gheaţa şi mă întreabă:
-Deci?! Rămân?
-Nu ştiu. Le-am dat răgaz până mâine.Răspund eu oftând.
-Crezi că o să rămână? -întreabă Lee continuând să mănânce.
-Nu am idee. O să vedem mâine dacă rămân sau nu. -răspund eu după ce iau o gură din nectarul rece.
Nu după mult timp vin şi ei la masă. Tăcerea domină în atmosferă.Ne continuăm "cina" ,iar apoi ne retragem fiecare în camera lui.

Duminică; 10.04 ; ora: 03:46 a.m.

Văd ceva neclar. Nu înţeleg ce este,dar prin fragmente îmi dau seama că este un umblător,şi vine spre mine. Încerc să plec,dar nu pot. Simt cum sunt ţinut cu putere la pământ şi nu pot să mă mişc, iar umblătorul vine spre mine în grabă. Nu-mi vine să cred că o să fiu omorât de o singură creatură blestemată. Umblătorul iese din întuneric ,iar eu reuşesc să îi văd faţa...şi ce văd îmi rupe inima în două, şi nu mai ţin cont de nimic. Lacrimile -mi curg pe obrajii reci,şi închid ochii pentru a nu mai vedea imaginea din faţa mea. Umblătorul care se îndreaptă spre mine este... Dizzie. O văd cum vine lângă mine, iar eu ştiu că ăsta îmi este sfârşitul. Cade-n genunchi şi-mi muscă gâtul cu toată puterea. Eu ţip ca din gură de şarpe,şi mă uit în ochii ei...
Sar din pat, şi mă trezesc transpirat tot.Mă uit prin cameră şi nu este nimeni. Aprind becul şi mă duc până în cameră la Dizzie pentru a o verifica. Totul este ok. Într-un final realizez că totul a fost un coşmar. Mă întorc la mine în cameră şi mă pun în pat. Închid ochii şi adorm cu speranţa de a nu mai visa acelaşi lucru.

Duminică; 10.04; ora: 10:34 a.m.
Mă trezesc cu greu şi mă duc la baie să -mi fac un duş cu apă rece fiindcă simt un fior pe şira spinării de la acel coşmar. Mă îmbrac într-o pereche de pantaloni scurţi şi un tricou negru. Mă îndrept spre bucătărie pentru a-mi face o cafea. Intru în living ,iar acolo le găsesc pe Rose cu Steph care vorbeau despre ceva.
-Neaţa! -spun eu şi zâmbesc la ele. -Bună dimineaţa! -răspund ele la unison.
-Unde este Dylan? -întreb eu în timp ce mă îndrept spre bucătărie.
-Afară, ia o gură de aer. -îmi răspunde Steph.
Intru în bucătărie fără să mai spun nimic. Acolo mă întâmpină Lee:
-Dar mult ai mai dormit. Neaţa!
Eu:-Mda. Am avut un coşmar azi noapte şi nu am putut să dorm deloc.
Lee:-Aiurea. Totul este ok ?
Eu: -Da, presupun.
Imediat o văd şi pe vară-mea cum intră în bucătărie.
Dizzie: -Somnorilă! Ce ai dormit aşa mult?
Eu: -Neaţa, Diz! Am adormit târziu. Îmi faci şi mie o cafea?
Diz: -Da, dar totul este ok? Deobicei nu prea bei cafea decât când eşti stresat...
Eu: -Da, un coşmar doar atât.
Diz: -Şi despre ce era coşmarul ?-întreabă ea în timp ce-mi face cafeaua.
Eu:- Umblătorii ăştia..
Diz: -Ouuh!
Nu după mult timp intră şi Dylan, Rose şi Steph.
Diz: -Hei, vă servesc cu o cafea, ceai, nectar sau ceva?
Rose: -Dacă eşti drăguţă eu aş vrea un ceai. Pentru mine şi Steph.
Diz: -Desigur. Poţi să vi cu mine să îţi alegi aroma.
Rose cu Diz s-au dus să facă ceai.
La masă s-a pus Dylan, iar lângă el stă Steph.
Lee: -Steph, stai jos?
Steph: -Este ok, mulţumesc.
Eu: -Deci, Dylan... te-ai hotărât?
Dylan:-În primul rând aş vrea, am vrea să vă mulţumim încă o dată că ne-aţi ajutat atât de mult. Vă suntem recunoscători. Acum că ne-aţi propus să rămânem în casa voastră este deja prea mult. Am vorbit toţi trei şi ne-am hotărât că ne este imposibil să...

Capitol încheiat. Este mai scurt puţin, dar nu-i bai. Sper că vă place. ^_^
Oare vor rămâne cei trei în casă, sau vor pleca?