Bujor

De ce? 

     Sunt destul de multe întrebări pe care i le pun Universului și uneori primesc răspunsul imediat, alteori mai târziu prin lecțiile date de el. 
     Sunt destul de multe motive pentru care aș putea renunța la anumite persoane, dar mai devreme sau mai târziu chiar și acele persoane mă pot învăța ceva. 
     Sunt destul de multe gânduri rele ce mi le creez involuntar atunci când greul stă pe umerii mei, dar sunt extrem de multe gânduri bune ce îmi ușurează zilele și-mi aduc fericire. 
     Sunt destul de mulți ochi ce îmi analizează în detaliu mișcările așteptându-mi greșelile, dar sunt la fel de mulți ochi ce mă privesc blânzi dorindu-și să facă parte din viața mea. 
     Sunt destul de multe vorbe grele aruncate la nervi, dar sunt apoi acele vorbe dulci si dezmierdătoare ce te-ajută în clipele grele prin care mai treci în viață. 
     Sunt destul de multe dorințe neîmplinite, dar pe care visezi să le împlinești pe parcursul trecerii timpului și pe parcursul acumulării de ambiție și curaj. 
     Sunt destul de multe lacrimile de durere si singurătate, dar la fel de multe sunt și zâmbetele oferite persoanelor strâine cât și persoanelor dragi și iubite. 
     Sunt destul de multe răni sufleteși făcute de cei ce-i iubim, dar sunt destul de multe vindecări de care fugim, sperând că de fapt cei ce ne-au provocat rănile, ni le vor vindeca. 
    Sunt destul de multe nopți pierdute cu lacrimi ce se revarsă peste calzi obraji, dar sunt extrem de multe și nopțile în care privești cerul plin de stele și îi spui stelei tale, dorința ta mare. 
     Sunt destul de multe foile pătate cu lacrimi și confesiuni dureroase, dar sunt extrem de multe foile cu un scris citeț, o poezie de dragoste și o emoție firească, dar diferită. 
     Sunt destul de multe melodii ce-ți descriu durerea și o aprofundează, dar sunt și mai multe ce-l descriu perfect pe el și starea ce ți-o provoacă când te privește. 
     Sunt destul de multe momente în care te pierzi și te aduni, destul de multe momente în care plângi și râzi, destul de multe momente în care-l urăști apoi îl iubești, destul de multe momente în care îl cerți și îl săruți, destul de multe momente în care simți că mori și renaști ca o Pheonix, destul de multe momente în care regreți și nu regreți, destul de multe momente în care fugi și încremenești. Sunt atât de multe momente pentru atât de multe clipe și atât de mult timp în care credem că nu mai este timp și totuși de ce? De ce în loc să profităm, noi renunțăm?


     Mă îndreptam către gară încercând să ajung la timp pentru a nu pierde trenul către Constanța. Mergeam grăbită, dar atentă ca să nu mă lovesc de cineva. Nu aveam greutăți cu mine, doar o geantă de mână destul de ușoară având în vedere că nu am așa multe haine cu mine, merg la bunica și mai am câteva lucruri acolo.
     ,,Perfect! N-am întârziat!" mi-am spus în gând mie. Am domolit pasul și am ajuns liniștită pe peron. M-am așezat pe banca  ce stă într-o parte a ghișeului de bilete, am așezat geanta lângă mine și i-am desfăcut unul dintre micile fermuare. Din ea am scos o carte despre grădinărit și am răsfoit pe la mijlocul ei unde era articolul ce mă interesa pe mine: Bujor roz intens - Bujor hibrid Alexander Flaming. De culori inflorescente mari, bătute și de culoare roz intens. Talia de 75-125 centimetri. Perioada de plantare primăvara și toamna, înfloresc semitimpuriu. 
     Îmi place enorm de mult grădinăritul, mai ales când o fac alături de bunica în grădina ei ce o poți compara doar cu un paradis. E primăvară din nou și e momentul și perioada cea mai bună din aprilie când pot fi plantați bujorii.  
     Mi-am luat ochii din cartea mică și am privit către stânga de unde trebuie să vină trenul. Trebuie să ajungă din clipă în clipă. Chiar atunci când mă încumetam să mai citesc o pagină despre cum se plantează bujorii, trenul intră în gară cu un scârțâit ascuțit și se oprește puțin mai departe de mine. 
     Am băgat la loc mica carte și m-am pregătit să intru în tren și să-mi ocup un loc. Mi-am prins părul între palme și l-am așezat pe spate ridicându-mă grăbită și plecând de pe loc stângaci deoarece am dat peste o persoană. Mi-am scăpat geanta pe jos, iar acea persoană a scăpat și ea o broșură cred. 
     -Îmi cer scuze! Sunt mai împiedicată de fel. Mă aplec jos și îmi ridic geanta, apoi iau în mână broșura. 
     M-am ridicat și am făcut pentru prima dată contact vizual cu acea persoană, rămânând pentru o clipă în ceață, asta datorită ochilor săi de un albastru-gri superb. Mi-a zâmbit prietenos și eu cum am uitat de broșura de pe jos, acesta a prins-o ușor și a luat-o din mâna mea. 
     -Nu face nimic! Împiedicații la împiedicați trag! I-am zâmbit și eu puțin rușinată. 
     -Eu sunt Dragoș! A adăugat el și mi-a întins mâna. Am prins-o fără a ezita crezând că o va scutura puțin, dar a sărutat-o fin privindu-mă în ochi. Inima îmi stă în loc în acest moment.
     -Bianca, îmi pare bine! Simt cum obrajii mi se imbujorează, iar palmele îmi transpiră. Am mai trecut eu prin momente de eleganță și emoție, dar acesta le întrecea datorită inimii mele ce bătea bucuroasă. 
     -Mie îmi pare bine. Nu știam ce să mai spun, știam doar că lumea a înghețat în jurul meu și că nu mai auzeam nimic înafară de emoția din mine ce e gata să se reverse din nou în niște obraji îmbujorați. Mi-a zâmbit larg dezvăluind o dantură perfectă. 
     Deși eram într-o transă inexplicabilă, am reușit să aud controlorul ce striga pasagerii pentru trenul de Constanța. M-am mâhnit puțin, abia ce l-am cunoscut pe acest Dragoș și trebuia deja să-mi iau un rămas bun știind că nu-l voi mai revedea. I-am zâmbit și am oftat privind către tren.