Bujor

Doi străini

     -Trebuia să-l iei și pe el cu noi, Bianca. Îmi spune bunica, închizând poarta. 
     -Buni, e șapte dimineața, sunt sigură că Dragoș n-ar fi mulțumit să-l trezesc din somn.
      Mergeam spre casa doamnei Aneta, am fost invitate la un ceai verde. Se pare că și mama Dariei este aici. 
     Eu m-am trezit dis de dimineață. Era ceasul cinci jumate, somnul meu fugise. Dragoș a adormit în camera mea, pe un fotoliu, destul de confortabil, părea. Nu m-am îndurat să-l trezesc, dormea așa...inocent. Mă așteptam să sforăie, dar somnul lui e mai liniștit ca al unui prunc. Trebuie să recunosc că, după ce a adormit am rămas trează, nu știu exact cât, dar cel mult jumătate de oră, l-am privit cum doarme și nu era din cauză că-mi era frică că mi-ar putea face ceva, doar că obișnuiesc să fac asta des. Pe Daria am privit-o cel mai mult cum dorme.
     Mi-am notat și în jurnal câteva rânduri despre somnul lui: E trecut de miezul nopții, dar n-am somn. E ceva străin, un sentiment străin. O nevoie de a sta trează, poate doar să-l privesc, poate doar pentru că am o noapte de insomnii. Totuși, sunt atrasă de baiatul ce doarme dus pe fotoliul din fața mea. Îl înconjoară o aură de inocență, de blândețe, dar totuși, pe lângă el, mișună un mister în ceață, ceva de nedescris. Câteva șuvițe întunecate, îi ascud ochii închiși acum. Poate dacă erau deschiși, nu-mi mai găseam cuvinte de-ai descrie inocența somnului. Visează? Și dacă visează, oare apar și eu, măcar o fracțiune de secundă? O secundă în care să-și dea seama, că prezența lui, îmi e deja dependență? O, Doamne...Și dacă ar știi că deja imaginața mea se joacă cu trupul și chipul său. Dacă ar știi cum mintea mea îi schițează zâmbete superbe și priviri calde, cum mâinile mele se joacă în firele de păr întunecate, iar buzele mi se lipesc de palizii obraji ai săi, în timp ce ochii admiră paradisul uman, lăsat de Dumnezeu. 

     A fost una dintre cele mai frumoase părți din jurnalul meu. Până acum mă inspiram din filme și cărți, natură sau prietenii, acum îmi creez propriul film, poate propria carte. Cine știe, pe viitor aș scrie despre iubirea întâlnită la gară. 

     Bunica s-a prins de brațul meu, mergând împreună către casa doamnei Aneta. Pasul nostru era lent, astfel ne puteam bucura de mirosul dimineții și răcoarea ei. 
     -Câți ani are Dragoș? Întrebă bunica. 
     -Douăzeci și unu. 
     -Mhm, nu e mare diferență între voi. 
     -Nu e. 
     -De când vă cunoașteți? Am uitat să mă gândesc, că bunica ar putea să mă întrebe pe mine, anumite lucruri despre Dragoș. 
     -De ceva vreme. 
     -Și vă înțelegeți? 

     -Da, bunica. Mă simțeam ca la interogatoriu, pentru prima dată. Mi-am dat ochii peste cap și am expirat iritată. 
     -Nu te irita, puiule, știi că noi suntem cele mai bune prietene. Dacă ai nevoie de un sfat bun, știi unde să-l găsești. Nu uita, familia îți e mereu alături. 
     -Doar tu îmi mai ești familie, bunica. 


     Doamna Aneta, ne-a așezat două cești cu ceai verde, pe măsuța din fața noastră. Eram afară, pe terasa frumos amenajată a dânsei. Lângă casa cu două etaje, renovată în alb și decorată cu ghivece de iederă. Terasa construită din stâlpi și podea din lemn, te invită să bei un ceai, să admiri grădina de meri și să citești o carte. 
     -Am mai spus-o, dar o voi mai spune: Aveți o casă superbă! Îmi exprim eu părerea.
     -Mulțumim frumos, puișor. Cu muncă, reușești să ai ce-ți dorești. Spune doamna Aneta, iar Amalia, mama Dariei, continuă:
     -Muncă, ambiție și dorință. Având acestea, ai tot ce-ți dorești. Doamna Aneta, își ridică o sprânceană, fiind puțin iritată de continuarea Amaliei, dar zâmbea. 
     -Amalia, de ce nu mergi tu să aranjezi pe un platou, niște foi cu vanilie, făcute azi? Îi propune doamna Aneta. 
     -Sigur, mamă. Amalia se ridică de pe scaunul comod, intrând în casă. Am vrut s-o întreb de Daria, dar cred că o voi suna eu mai târziu. 
     Bunica și cu doamna Aneta, și-au făcut niște planuri pentru sărbătorile Pascale, ce urmează. Din câte am înțeles, vor să strângă prietenii apropiați și familia, acasă la doamna Aneta, deoarece are un spațiu mai bun, grădina bunicii fiind plină de flori, aranjamente și un foișor. Vor găti o masă tradițională, multe ouă colorate vor fii, cozonac cald și pufos, diverse prăjituri, sucuri naturale, vinul roșu. Mmm, deja am apă în gură. 

     Era deja ora 09:18. Dragoș ne-a dat dispărute, probabil. După ce am terminat ceaiul la doamna Aneta, am mai rămas o oră de vorbă. Ea și bunica, au mai stabilit câteva amănunte pentru masa din a doua zi de Paști. 
     Am plecat acasă. Pe drum, bunica a rămas să vorbească cu o altă vecină, Olga Mureșan, cred că o cheamă. O doamnă de aproape cinzeci și cinci de ani, păr cărunt. ochii negri și cochetă. 
     Eu nu am mai răbdat, așa că am plecat acasă. Am intrat în curte, fiind din nou întâmpinată de Lessie și Mira, însă mai era cineva. 
     -De când ești treaz? Îl întreb, apropiindu-mă de el. Stătea în vine, făcând niște poze gardeniilor bunicii. 
     -Păi v-am auzit pe voi foindu-vă pe hol. M-am trezit și eu atunci. 
     -Și de ce nu ai ieșit din cameră? Te puteam lua cu noi la doamna Aneta. 
     -Am văzut cartea ta pe noptieră și am început s-o răsfoiesc. Ai subliniat câteva paragrafe... Se oprește și mai face o poză. Sincer, mi s-au părut artistice, am focalizat aparatul și le-am făcut poze. Continuă, după care se ridică, făcând contact vizual cu mine. Doamne! Dacă aș putea, aș sta să-i privesc ochii fără încetare. 
     -Îți plac ochii mei? Vocea lui, mă eliberează din transa, creată de albastrul-gri. 
     -Nu. Sunt banali. Trec pe lângă el, abordând un aer arogant.